Cum se explică succesul Mişcării Legionare

Fac un efort şi dau gata studiul lui Armin Heinen „Legiunea «Arghanghelului Mihail». O contribuţie la problema fascismului internaţional“, apărut la München în 1986 şi tradus la noi în 1999, la Humanitas. Avantajul de a fi departe de ciorba opărindă a politicii româneşti şi, poate, chiar absenţa surselor din arhive, îl împing pe autor să fixeze Legiunea în contextul social politic şi economic al perioadei interbelice.

De acord din carte potrivit căreia Mişcarea a prins aripi după năruirea speranţei numite Guvernarea PNŢ.
Fenomenul şi-a avut cauza nu atît în proasta gestionare a economiei, cît mai ales în eşecul unui alt fel de a face politică.

PNŢ-ul parvenise la Putere, în 10 noiembrie 1928, cu un vot covîrșitor – 77,76%. Valul de simpatie îşi avea sursa în regimul Ionel Brătianu. Pragmatic, fiul lui I.C. Brătianu scosese din politică morala, dar mai ales fie şi teatrul jocului democrat. În Opoziţie, PNŢ cîştigase capital politic promiţînd o Putere net diferită de cea a liberalilor. O Putere mai democrată, mai transparentă, mai morală, într-un cuvînt, o Putere mai puţin politicianistă în sensul negativ dat politicianismului de opera lui Caragiale.
După venirea la Guvernare, PNŢ nu s-a confruntat cu Criza economică, aşa cum grăbit susţine şi Armin Heinen.

PNŢ s-a confruntat cu Criza morală, trimisă în prim-plan de criza economică europeană.
Că era stîngace în administrarea ţării prin raportare la Puterea brătienită – asta se intuia despre Puterea PNŢ înainte de cucerirea Guvernului.
Dar că va repeta, în chip uluitor, toate năravurile, blestematele năravuri liberale, nimeni nu putuse prevedea.
Ţărăniştii se trădează rapid drept bravi politicieni români: ciorăvăitori pentru ciolanul puterii, îmboldiţi să fure, să fie corupţi, tentaţi de autoritarismul brătienist.

Pe acest fond, atenţia românilor se îndreaptă spre Legiune din două motive:
a) E o formaţiune nouă, afirmată ca antisistem.
b) Îşi concentrează politica pe morală: demnitate, cinste, sacrificiu.

Putem spune multe despre Legiunea lui Codreanu.
Nu putem spune că ea a păcătuit prin năravurile politicianiste moldo-valahe.
Asta îi explică ascensiunea într-un climat nu prea diferit de cel de azi, cînd partidele politice tradiționale s-au compromis grav prin politicianism deșănțat.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii