Cursa de o sută de metri garduri, să nu te prindă ora 20:00 afară

Noile măsuri luate de autorități, unele fără nicio logică, doar pentru că așa e și la alții, au făcut ca patria să devină, în ultimele trei zile, un platou de filmare în care s-au tras atât de multe duble încât s-a terminat și rola și răbdarea. S-a terminat răbdarea protagoniștilor, pentru că scenariștii și Regizorul râd sadic, acum singuri pe străzi. Pentru că, de la ora 20:00 a început alt film, „Nunta muta”, în fiecare casă.

Măsuri pe care nimeni nu le înțelege și nimeni nu le explică

Să începem cu cea mai absurdă măsură: închiderea tuturor magazinelor la ora 18:00, acolo unde incidența bla, bla, bla.
Același număr de oameni vor intra în magazin, doar că într-un timp mai scurt, deci va fi aglomerație, crește pericolul de infectare, moare bunica. Pentru a stopa acest fenomen, se impune tăierea tuturor veniturilor (salarii, pensii, alocații) și se restabilește ordinea. Nu mai ai bani, nu mai intri în magazin, nu te infectezi, nu moare bunica.

A doua măsură: „Autoritățile din București au anunțat că animalele de companie pot fi plimbate în continuare și după începerea carantinei de noapte, însă doar în jurul locuinței”. Foarte frumos! Dar ce te faci dacă adresa ta din buletin nu corespunde cu adresa unde locuiești? Dai tu ture în jurul blocului cu cățelul, pisica sau ce mai ai prin casă și vine patrula. Doi, așa cum i-am văzut azi bântuind peste tot. Plini de ei, unul cu un caiet sub braț, unul cu burta peste brăcinar, transpirați de efort și importanță, se uită precum ulii. Dar voi reveni la polițiști, că azi a fost lumea lor. Și călare și pe jos. Așadar, vin și te prind dând ture în jurul blocului. Și te legitimează. Dacă ai adresa în altă parte, poți fi și academician, dr., prof. emerit, vedetă, dracul te-a luat, trebuie să dovedești că stai în bloc. Bun, cea mai la îndemână soluție ar fi să urci cu ei să le demonstrezi că poți deschide ușa. Eventual, să le spui dinainte ce ai imediat la intrare. Se mai poate apela la un vecin, însă nici naiba nu va deschide când vede pe vizor un polițist.

Românii trebuie să știe. De pe Facebook-ul lui Cîțu

Dar să discutăm despre ultimele trei zile. Joi seara, guvernul a anunțat noile măsuri: un Arafat grav, care, jur, și-ar dori să construiască un iad din care să nu mai ieșim veci, eventual să ardem în focul gheenei până crede el că rămân doar cei care nu prezintă pericol, acompaniat de Bode și Voiculescu, care s-au prăpădit de râs (nici până în ziua de azi nu au explicat ce era așa amuzant) și un Cîțu care a nimerit în ziua în care era zen și a explicat cum duduie economia și cum românii sunt, pe zi ce trece, mai fericiți.

Au anunțat pe gură, că de publicat ceva în Monitorul Oficial, nici vorbă.

Vineri eram pe terasa unui prieten împreună cu un tânăr care studiază în Austria. De când ne-am întâlnit, bietul nu prididea să se crucească și să tot întrebe de ce se poartă mască pe stradă. În zona de unde venea el, nu se poartă, toate merg normal. Desigur, accesul în săli de spectacol, de exemplu, se face pe bază de test, care este gratuit. Sau, dacă nu ai răbdare, îl poți face contracost, dar suma este infimă.

Prietenul meu, proprietarul terasei, nu prea avea multe feluri la masă. Cine să riște să cumpere produse din care să facă mâncare dacă nu știe ce se va întâmpla și când? Pe la ora 14:00 și un pic auzim un strigăt de biruință. Era colega lui. „Am aflat! Nu închidem azi la 18:00”. „Au publicat, în sfârșit?”, întreabă el. „Nuuu, a scris Cîțu pe Facebook”. „Păi tu îl urmărești pe ăsta pe Facebook?”. „Până azi nu, azi i-am dat like și l-am pus la favorite”, a spus colega. „Țară de nebuni, frate! Cum să afli de asemenea decizii de pe Facebook? Și ăia care nu-l urmăresc pe Cîțu pe Facebook ce fac, închid la 6, nu?”. Prietenul s-a luat cu mâinile de cap, tânărul asculta înmărmurit. „Am avut o discuție cu domnul Arafat și am stabilit ca aceste măsuri să fie aplicate de duminică, 28 martie”, a anunțat premierul pe Facebook. Frumos era ca la apusul soarelui să ne scoatem toți câte un covoraș, să ne întoarcem cu fața către sediul Ministerului de Interne, unde stă Arafat, și să ne închinăm. În mărinimia lui, și strâns oleacă de ouă de Cîțu, care duce, cu voioșie, PNL în groapă, Arafat ne-a mai dat încă două zile de libertate!

Polițiștii s-au revoltat, după care s-a umflat tărâța-n ei

Ziua de sâmbătă a început cu o veste proastă. Sindicatul polițiștilor Europol a comunicat poporului: „Toți polițiștii au fost chemați de acasă și li s-au suspendat zilele de repaus și timpul de refacere a capacității de muncă. Fără nicio explicație și fără să li se prezinte înscrisuri, polițiștilor din Capitală, care au lucrat deja în această săptămână li s-a comunicat „telefonic” de către șefi că vor intra în serviciu și sâmbătă și duminică de „dragul” lui Cîțu.

După ce premierul a declarat aseară la un post tv că i se pare că polițiștii „s-au retras” și nu prea i-a mai văzut că amendează oameni, slugărnicia politică a determinat această măsură heirupistă care nu are nicio justificare și eficiență. Mai mult, au fost delegați împotriva voinței lor, polițiști de frontieră de la Aeroportul Otopeni, care nici măcar nu au competență de a aplica sancțiuni la Legea 55/2020, și au fost trimiși să patruleze prin marile magazine pentru a speria oamenii”. Ceea ce s-a și întâmplat. Însă, sâmbătă mai lejer. Dar ajungem și la ziua de duminică.

Poartă mască, arată că-ți pasă de modă!

Sâmbătă a fost cald și veselie. Eu port acoperitoare de față (mască facială de uz medicinal, cum scrie pe cutie) din comerț. De-aia albastră cu trei pliuri și tijă de strâns pe nas. Conformă, neconformă, nu știu și nici nu mă interesează. Bine, numai când mă gândesc cum o fi fost făcută mă apucă răul, dar am reușit să depășesc scârba. Dar ce-am văzut azi în oraș! Festival de măști! Cu strasuri, cu inscripții de firme și partide, cu o gură de leu sau tigri care se cască amenințător, cu guri rujate și îmbietoare. Sigur, alea se pot spăla și măcar ai garanția că sunt curate și nu faci bube. Dar nu trece covidul prin ele? Păi ce facem noi aicea? Paradă de măști sau luptăm să nu moară bunica?

Ordinea de la metrou

Duminică a fost ziua de pe urmă, din toate punctele de vedere. Poliție, câtă frunză și iarbă. La metrou au format un lanț și studiau călătorii. Dar ce figuri aveau! Îți dădeau de înțeles, agitând pulanul, că viața ta depinde de un moft de-al lor. În fața mea, un cuplu de vârstnici au trecut ca niște stafii pe după stâlpi și domnul a strâns-o, a încurajare, de braț pe soție. Erau cu masca pe față, dar cine știe cât or fi pătimit bieții cândva din cauza unor organe ca ăștia. Asta pe peron. În tren, a venit rândul ălorlalți responsabili de sănătatea noastră: agenții de pază. Ăia care flegmează pe jos pe trotuar, care mănâncă semințe și scuipă cojile cu boltă, dar care sunt stăpânii trenurilor și spaima călătorilor. Din experiență știu că dacă te simt că ți-e teamă ai încurcat-o. Dacă te porți cu ei de parcă ar fi infractori, o scoți la capăt. E ca la pluseriști, doar că ăia se dau intelectuali.

Mi-am acoperit fața cu eșarfa și am așteptat. Evident, un gras libidinos a pus ochii pe mine și s-a oprit în fața mea. „De ce nu aveți mască? Nu aveți voie cu fular”, m-a luat el la 11 metri. L-am ignorat și a început să ridice voce și să mă amenințe că mă dă jos și cheamă poliția. I-am făcut semn cu mâna, că e liber să facă ce vrea. S-a proțăpit în fața mea și a început să îmi țină teorii, că pun în pericol soarta omenirii. Când a intrat trenul în stație, unde coboram, mi-am lăsat eșarfa să alunece și ăsta a dat cu ochii de masca mea. „Jigodie! Doar la abuzuri sunteți buni”, i-am aruncat eu și m-am îndreptat către ușă. Desigur, călătorii s-au făcut mici, mici și s-au uitat în altă parte. Una, însă, a comentat: „Dar de ce îl enervați, că vă văd o doamnă responsabilă? Își face și el meseria, săracul”. Un tânăr, care o coborât odată cu mine, mi-a șoptit: „Aveți dreptate, sunt niște nemernici”. În acel moment mi s-a creionat tabloul lumii în care trăim: să nu ai curaj în fața unui nime-n drum, căruia i-au fost atribuite puteri nemărginite, să accepți umilința și să te revolți pe tăcute.

La ieșire, alți polițiști, unul dintre ei, obligatoriu, cu un caiet sub braț, examinau fiecare călător.
În parcuri, a năvălit poliția călare și au trecut precum vătafii care verificau ca desculții, aduși la cules, să nu strivească struguri prin botnița care le-a fost pusă la intrarea în vie.

Seara a fost distracția maximă. La ora 17:30 m-am nimerit într-un magazin din mall. Au început anunțurile prin stații, că este timpul să ne cărăm. Evident, cozile erau imense, dar important este că se pune lacătul la 18:00, ca nu cumva să moară bunica. Am fugit repede într-un magazin de jucării. Acolo nu aveau stații de amplificare, dar o angajată ne-a spus, și ea jenată, că avem 8 minute la dispoziție. Ideea e că toată lumea înjura și numele cele mai des invocate erau Cîțu și Arafat. La ora 17:55 au intrat în ring agenții de pază. S-au deschis larg ușile și ăia ne mânau ca pe vite spre ieșire.

De la ora 19:00 a început partea a doua, cu ajunsul acasă. Toți alergau ca bezmeticii, se uitau înfrigurați la ceasuri. Afară era frumos, vreme bună de plimbare.
Ajung în cartier la mine, cu un sfert de oră înainte de 20:00, și dau o raită pe niște străduțe. Mașini de poliție stăteau la pândă, oamenii erau în pas alergător. Un polițist ne-a făcut semn să ne grăbim și unii au rupt-o la fugă. Eu, așa ceva nu am văzut nici anul trecut pe vremea asta, în starea de urgență. Oamenii nu erau atât de speriați de covid cât erau acum de amenzi.

La o benzinărie era o coadă imensă. Om lângă om. Acolo nu se băga poliția, că benzinăriile au program normal. Logic, în mintea ălora care au făcut aceste măsuri, covidul nu se aventurează acolo, doar la magazinul de vizavi.

Când am ajuns în fața blocului, copiii plângeau de mama focului, iar părinții încercau să le explice că trebuie să intre în casă. Cei mai mici întrebau obsesiv, așa cum fac copiii: „De ce?”. Printre ei, și vecinul cu care s-a întâmplat să fac, săptămâna trecută, în 21martie, un drum cu liftul. Iată cum am consemnat momentul: „Am trăit să o văd și pe asta. Stau într-un bloc de corporatiști, am mai spus, de un an speriați ca de bombe. Cea mai mare problemă o avem cu lifturile, că mergem câte unul, deoarece se tem, de uneori se formează o coadă ca la pelerinaj, că blocul are 13 etaje. Într-o seară, când toate lifturile erau la 13, intru aproape odată cu un cuplu, ei puțin în spatele meu. Vine liftul, ea se repede și intră. El ezita, dar ea l-a chemat. „Putem merge împreună”, spun eu. Ea: „Sunteți iresponsabilă”. E adevărat că, cum s-au închis ușile, am apăsat pe buton să chem alt lift, dar se deschideau ale lor. I-am șicanat așa de vreo trei ori până când tipa scotea flăcări pe ochi.

În seara asta, în fața mea era un tip. Numai că nu-i scria pe frunte „tefelist”. Vine liftul și-mi face semn să intru. „Mergeți dvs., erați primul”, spun eu. „Putem merge amândoi, că nu ne mâncăm. Doar nu vă e teamă?”, spune el. Intrăm în lift și începe: „Îmi bag p..a în covidul și restricțiile lor! De un an nu au făcut nimic, numai ne amenință, eu m-am săturat”. M-am uitat la el, nu era nici beat, nici nebun. Nu se revolta ca pe stadion, ci ca la operă. „Vă rog să mă scuzați, dar mă enervează că ne purtăm ca niște sălbatici. Ce sălbatici? Ca niște tâmpiți”. L-am asigurat că sunt de acord cu el și s-a oprit liftul. Am coborât și i-am zis: „Sunteți grozav!”. A râs și mi-a făcut semnul victoriei.

În seara asta, omul mi-a strigat: „Doamnă, rămâne cum am stabilit”.

Am intrat în casă. La zece minute, au început să sune sirenele. Și să strige la noi polițiștii în megafoane să nu ieșim din casă. Anul trecut, pe vremea asta, pe la miezul nopții, umblau polițiștii cu mașinile prin oraș și urlau în megafoane ca descreierații: „Stați în case!”. Nu doar că eram în case, dar și dormeam și săream din pat, alergam la geam să vedem grozăvia. După ce ne dădeau deșteptarea, la miezul nopții, unii nu mai puneau geană pe geană. Numărau, nu oi, ci covizi care pândeau la geam.