Curte de ţară

În iarba bătrînă a ogrăzii, crescută scurt, dar viguros, viţelul, cîinele şi pisoiul se bucură de o libertate neaşteptată. Cîinelui i s-a dat drumul în cinstea copiilor veniţi de la Bucureşti. Stă de regulă atît de strîns lipit de cuşcă, încît ai impresia că se va spînzura la un moment dat. Slobozit, nu mai ştie cum să-şi exprime slugărnicia faţă de eliberatori. E ca un poet famelic mituit de un bogătaş. Se dă cu burta-n sus indecent, schelălăie leşinător, o rupe la fugă pe neaşteptate şi aleargă încolo şi-ncoace, fără un itinerariu precis, după care revine la picioarele eliberatorilor şi se aşează cu botul pe labe, într-o poziţie clar inspirată din cărţile de citire.

Şi viţelului i s-a dat drumul tot acum. Şi tot în scopuri demonstrative. Şi el are tresăriri descumpănitoare, mai ceva ca un personaj ros de complexe dintr-un roman de Dostoievski. Stă cît stă, fixîndu-te cu o privire tîmpă. În căutarea unei comparaţii, îţi dai seama că nu există decît una:
O privire ca de viţel!

Şi, deodată, cînd nu te aştepţi, sare în sus, o rupe la fugă, se opreşte brusc, frînînd pe picioarele din faţă, stă o clipă, ca şi cum s-ar gîndi, şi iar se pune pe alergat. Reuşeşte în cele din urmă să clatine serios butoiul de sub streaşină, aşezat acolo ca să-i cadă în gură apa de ploaie.
E pedepsit cu o vargă zdravănă şi, ceea ce-i mai rău, cu legatul la loc.

Pisoiul nu-i de-al casei.
A răsărit de sub poartă.
La început s-a oprit. Amintindu-şi însă de zicala Curiozitatea omoară pisica, a înaintat pînă la scara joasă, din trei trepte, a casei bătrîneşti. Cîinele l-a luat în colimator. Se apropie hotărît pînă la cîţiva centimetri de el. Pisoiul e mic, mic de tot, şi, mai ales, jigărit. Vorba aia:
Jigărit ca un pisoi.

Cîinele o să-l facă praf. Te pregăteşti să-i sari în ajutor. Ai şi luat deja un retevei. La apariţia cîinelui, pisoiul se face arc, îşi ridică coada, asemenea unui steag de luptă, şi-i arde o labă peste bot. Pentru orice eventualitate, se dă niţel înapoi, ca să-şi ia avînt, şi-l scuipă. Cîinele se retrage, descumpănit de agresivitatea celuilalt. Iar cînd se trezeşte scuipat, îşi pierde cumpătul de-a binelea şi o tuleşte, schelălăind.

Din ţarcul de lîngă gard, cocoşul îşi vede de-ale lui.
Înalţă gîtul, îşi scoate pieptul în faţă şi bătînd din aripi zgomotos, slobozeşte un cucurigu victorios.
Ca un candidat la Preşedinţie anunţat cîştigător de toate exit-pool-urile.