România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Dacă nu toți mergem cu turma nu însemnă că noi suntem defecți

Românii sunt iubitori de tradiții și obiceiuri, dornici de a-și face casa și curtea cât mai primitoare și mai curate. În sate, e chiar o adevărată întrecere să arate care e mai gospodar, iar odată cu sosirea zilelor călduroase vezi o bucurie și o explozie de flori, garduri vopsite, case primenite și scoase din ternul zilelor mohorâte de iarnă. Mergând săptămâna aceasta prin câteva sate și comune vrâncene, am fost plăcut impresionată de curățenia pe care am văzut-o. Dar aici nu este vorba doar despre omul satului, ci despre omul ce conduce satul. Dacă primarul e gospodar, în primul rând la el acasă, va fi gospodar și pentru urbea lui, pentru că nu îi poate plăcea să treacă fălos printre munți de buruieni și gunoaie.
Primul om din urbe trebuie să fie și cel mai bun exemplu de urmat.

Asta a fost o paranteză asupra faptului că am obosit să vreau să văd o știre, iar toate canalele media să îmi arate minunea neînțeleasă a sectorului 1, care s-a îngropat în gunoaie și a îngropat și centrul Bucureștiului în gunoaie.

Ce vor spune oficialii și jucătorii de fotbal străini când vor traversa străzile din centrul unei capitale europene? Pentru că începe campionatul european de fotbal, iar noi suntem gazde. Vor concluziona că, așa cum am îngropat fotbalul, așa îngropăm și capitala. Așa cum ne împroșcăm cu noroi unii pe alții, așa am murdărit și imaginea unui loc frumos, ce odată strălucea de cochetăria cucoanelor și al trăsurilor de promenadă.

Să străbați Calea Victoriei și să îi rememorezi frumusețea, istoria și eleganța de altădată, iar acum să te împiedici de grămezile de saci de gunoi și tomberoane doldora, să îți fugă șobolanii printre picioare și să te înțepe mirosurile pestilențiale, este dezolant.

Nu poți ocupa, de cel puțin o săptămână, spațiul știrilor cu o primăriță care e într-un veșnic scandal de când și-a preluat mandatul. Poartă un război cu oricine și pentru orice și asta pentru a nu observa alte lucruri sau ne fi abătuta atenția de la probleme reale. Chiar nu e nici un mare jurist sau avocat în toate instituțiile guvernamentale, care să îi citească contractele și să găsească varianta legală și civilizată, pentru a nu mai asista la acest circ ieftin și grotesc? În orice speță, doar cucoana asta are dreptate? Dacă ea ar fi un simplu locuitor al sectorului pe care îl păstorește și-ar dori să aibă un primar ca dumneaei? Nu cred!

Pentru mine, o știre care ar fi trebuit mediatizată, mai mult decât gunoiul Clotildei, a fost cea legată de reacția celor doi jucători ai Naționalei, Stanciu și Nedelcearu. Cred că a fost singurul gest de verticalitate ce a mai rămas unei echipe naționale, îngenunchiate din toate punctele de vedere. Dar noi, în loc să aplaudăm că nu toți mergem cu turma și nu ne lăsăm manipulați de orice găselniță de eroism a străinilor, facem apologia eroismului străinei noastre, marea primăriță, care nici măcar limba nu ne-o vorbește bine, dar ne îneacă în mizeriile luptei ei de imagine. Și imaginare.

Respect gestul celor doi fotbaliști. Dacă cei ce fabrică știrile ar fi făcut o paralelă cu gestul unei sportive poloneze, la Jocurile Olimpice de vară de la Berlin, 1936, ar fi observat același gest de verticalitate. Acolo, toți sportivii salutau cu salutul nazist, iar ea nu a făcut-o. Acum nu mai avem nici nazism, nici comunism, dar avem reziști, lgbt, poliltic correctness și multe alte mișcări și curente lipsite de esența pură a unui naționalism.
Dacă nu toți mergem cu turma nu însemnă că noi suntem defecți și nici că drumul pe care aceasta merge este cel mai corect.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Dacă nu toți mergem cu turma nu însemnă că noi suntem defecți”

  • …turma.
    care e faza cu turma?!
    ori ca mergi cu ea ori c o refuzi..tot aia!:)
    ideea e sa mergi cu tine insuti:)

  • „Dacă nu toți mergem cu turma nu însemnă că noi suntem defecți”. Titlu incitant, as fi vrut sa va citesc cu aceeasi placere ca pâna acum, dar nu a fost sa fie. Lasând la o parte razboiul dintre primarita sectorului 1 si mafia gunoaielor, este evident ca, de mai multa vreme, o mare parte a turmei vorbeste despre Clotilde Armand în termeni asemanatori celor folositi de dv. în acest articol. Pacat, prin ceea ce ati publicat pâna acum, mi-ati facut o impresie excelenta, aceea a unei mari doamne care se ocupa cu scrisul.
    Poate doriti sa cititi articolul urmator sa va convingeti ca aceasta „cucoana” „straina” are puncte de vedere mai „românesti” decât multi politicieni români, puncte de vedere pe care si le exprima fara nicio retinere si în afara granitelor României.

  • @Nausica,

    Bravo!… „punct ochit, punct lovit”!… Vezi, de cand te-ai decis sa nu mai tii cont de ce zic aia cu „etichetele”, mintea iti merge brici si ideile tasnesc ca dintr-o fantana arteziana. Elibereaza-ti mintea de inhibitiile „civilizatiei” ca abia atunci incepi sa gandesti tu insati… si iata, gandesti bine!… 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *