România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Dacian Cioloș: Închiderea completă a piețelor o consider o greșeală care va avea efecte negative destul de costisitoare

Am avut o discuție cu premierul Orban despre închiderea piețelor și efectele pe care o astfel de măsură le poate avea pentru cetățeni, pentru producătorii autohtoni și pentru aplicarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Sper ca ideile pe care i le-am împărtășit să devină realitate în scurt timp, pentru că deja observ tot felul de speculații absurde cum că ar fi o măsură de a pedepsi producătorii români și de a promova importurile. Cred că pandemia se tratează atât sanitar și social, cât și comunicațional, astfel încât să nu ne trezim că la finalul ei permitem unor scenarii conspiraționiste să înflorească din cauza unor decizii deficitare sau explicate doar parțial.

Cea mai importantă soluție necesară ar fi amenajarea unor piețe volante de weekend (vineri, sâmbătă și duminică) în număr mult mai mare decât de obicei. Piețe volante organizate de primărie și accesibile doar pentru producători sau intermediari la prima mână, care vând produse de sezon. Fructele exotice și de import, cum sunt bananele sau portocalele, pot fi vândute în continuare în supermarketuri. Dar produsele autohtone au nevoie de puncte de vânzare sigure și imediate. Beneficiul acestei soluții este că poate crea și un comportament de cumpărare a produselor locale, autohtone, pe termen lung.

O soluție complementară ar fi redeschiderea piețelor acoperite, dar acestea să fie accesibile doar producatărilor care își vând producția proprie, deseori din firme familiale. Pentru a evita aglomerarea în piețe, numărul meselor disponibile ar putea fi înjumătățit, iar numărul persoanelor cărora să le fie permis accesul în piață să fie strict controlat. Fluxul intrărilor și ieșirilor din piață să fie supravegheat, chiar dacă este o chestiune dificilă, pentru a fi asigurată prezența unui număr de persoane pe suprafața respectivă care să reducă riscurile de contact fizic. Trebuie să acceptăm că traversăm o perioadă dificilă, iar autoritățile au datoria de a gestiona astfel de situații.

Închiderea completă a piețelor o consider o greșeală care va avea efecte negative destul de costisitoare. Sigur că cel mai simplu ar fi să ne izolăm complet, dar este utopic să promovăm soluții extreme. Producătorii autohtoni sunt oameni care au muncit un an întreg ca să își poată comercializa la recoltare ceea ce au produs. Dacă li se interzice acest lucru, riscăm să afectăm o categorie relativ fragilă de producători agricoli, după ce aceștia oricum fac față cu dificultate chiar și în vremurile normale. La fel de problematic este să privăm cetățenii de produse locale, autohtone, de calitate și să îi îndreptăm doar către o anumită categorie comercială. Atât timp cât putem aplica măsuri funcționale, chiar și complicate sau dificile în unele cazuri, ele sunt de preferat închiderii totale a unor activități de care depind familii întregi. E important să înțelegem să nu punem în pericol sănătatea cetățenilor și în același timp să le dăm șansă să supraviețuiască financiar.
Vreau să fac și o precizare importantă în acest context, recomandările făcute de mine privesc exclusiv producătorii agricoli autohni, cei care au mici afaceri de familie și intermediarii la prima mână, cei care reușesc să colecteze produse agricole direct de la ferme și să le livreze consumatorilor. Preocuparea mea față de acest sector nu este nouă, în mod evident, și este cuprinsă și în măsurile propuse de noi pentru viitorul guvern. Dar până atunci, sper să se găsească cele mai bune soluții pentru prevenirea răspândirii virusului, în paralel cu aprovizionarea cu produse alimentare autohtone de calitate.

(Text preluat de pe Pagina Facebook Dacian Cioloș)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *