Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

Dacian Cioloș: Odată cu introducerea certificatului, trebuie evitată discriminarea pentru cei nevaccinați prin oferirea de alternative precum testarea gratuită

 

Am trimis astăzi, împreună cu ceilalți președinți ai grupurilor politice din Parlamentul European, o scrisoare către președinția portugheză a Consiliului UE, în care ne exprimăm îngrijorarea pentru faptul că negocierile dintre statele membre pentru propunerea de regulament asupra Certificatului UE COVID-19 au ajuns într-un impas.

Cerem ca joi, când negociatorii se reîntâlnesc pentru a găsi o soluție, să se țină cont de poziția Parlamentului European asupra unor puncte esențiale care să ajute cetățenii Uniunii să își recâștige libertățile dinaintea crizei sanitare.

• Odată cu introducerea certificatului, testarea să fie gratuită și finanțată prin Instrumentul pentru Sprijin de Urgență de la nivel european.

• Avem nevoie de o soluție comună pentru toți cetățenii UE. Odată cu introducerea certificatului, trebuie evitată discriminarea pentru cei nevaccinați prin oferirea de alternative precum testarea gratuită.

• Cât timp decidem să avem o abordare comună la nivelul UE, restricțiile naționale ar trebui introduse doar în condiții clar stabilite. Altfel, certificatul european își pierde relevanța.

• Ne dorim ca în Consiliu să fie găsită o soluție de compromis care să țină cont de poziția Parlamentului, pentru că ea reflectă puncte de vedere diverse din toate statele Uniunii prin mandatul primit de membrii aleși ai PE. (Sursa: Facebook Dacian Cioloș)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *