Dacian Cioloș – Un Conte de Monte Cristo al Dreptei românești?!

S-a dovedit în istorie că deciziile unor personaje au fost atît de ciudate la un moment dat prin raportare la context că mult timp după aceea ele n-au putut fi explicate cît de cît rațional de cercetători.

N-are nici un rost să trecem în revistă decizii lipsite de orice temei din timpuri mai mult sau mai puțin depărtate. Ca, de exemplu, decizia lui Ceaușescu de a merge în Iran în toiul rebeliunii din decembrie 1989. Sau decizia lui Ion Iliescu de a chema minerii. Sau, mai aproape de timpurile prezente, decizia lui Victor Ponta din 2015 de a demisiona din funcția de premier. Sau decizia Vioricăi Dăncilă de fi candidatul PSD la prezidențialele din 2019.

Sub acest semn, al inexplicabilului, putem pune decizia lui Dacian Cioloș de a înființa un nou partid prin ruperea unei hălci din USR. Nu întîmplător am ținut să precizez prin ruperea unei hălci din USR. Nu m-am rezumat la a scrie Să înființeze un nou partid.

Înființarea unui nou partid se înscrie în rîndul deciziilor înțelepte. Situația scenei noastre politice o justifică. România e dominată sufocant de Coaliția PSD-PNL-UDMR. Simpla coalizare a principalelor partide n-ar fi dus la atmosfera de dezdădejde de acum dacă ea n-ar fi fost însoțită de sprijinirea Coaliției politice de Președinte, de Sistem și de ceea ce se numește Marea Presă. Opoziția politică e la pămînt. Practic în România, favorizată și de Războiul din Ucraina, avem o dictatură mascată de o democrație de ochii lumii. Ceva asemănător unui pumn de haidamac ascuns într-o mănușă de cuconiță. În aceste condiții un partid nou s-ar impune. După opinia mea acest partid nou trebuie să fie de Stânga, astfel încît electoratul PSD, nemulțumit de pierderea identități de către PSD prin alierea cu PNL și cu Klaus Iohannis, dar mai ales prin bruxelizarea peste noapte, să-și găsească o formațiune care să-l exprime. Dacian Cioloș înființează un partid de Dreapta, asemănător ca program USR prin obiectivele cîștigării electoratului tînăr, urban, nemulțumit de PSD-izarea PNL prin alierea cu PSD în vremuri de Criză. Pe măsură ce Klaus Iohannis se dezvăluie ca fostul premier de la Grivco, cel gata să-l secondeze pe PSD-istul Mircea Geoană ca premier al USL, o parte însemnată a electoratului de Dreapta caută o formațiune în stare să preia stindardul luptei împotriva corupției și mai ales al luptei împotriva vechiului.

O astfel de formațiune putea fi Reper, partidul lui Dacian Cioloș.
Pentru aceasta Dacian Cioloș ar fi trebuit să înceapă prin a trasa hotarele noului partid.
Ce e și ce vrea noul partid.
Cine poate veni în noul partid.
De ce ar fi nevoie de un nou partid.
Ce relații vor fi între noul partid și celelalte formațiuni, inclusiv USR.

Fixarea hotarelor ar fi presupus o campanie mediatică. Grație acestuia partidul ar fi fost cunoscut de opinia publică înainte de a fi înființat.
La finele campaniei, s-ar fi anunțat înființarea partidului și s-ar fi lansat invitația de a veni în rîndurile sale pentru politicienii cinstiți din toate partidel.
Venirea unor membri ai USR ar fi părut un gest normal, făcut sub puterea convingerii că Reper e partidul care ar putea înlocui formațiunea pînă acum nemulțumitoare.

Ce face însă Dacian Cioloș?
Timp de aproape patru luni, de la plecarea din fruntea USR, tace.
Și cînd a fost înlocuit cu Cătălin Drulă, nici în alte momete în care USR a trebuit să reacționeze la provocările realităților, el n-a scos un cuvînt.

Un exemplu de ce ar fi trebuit să facă el se dovedește Florin Cîțu. Deși debarcat din fruntea PNL, fostul președinte al PNL continuă să-și spună părerea despre relația dintre PNL și PSD, să critice anumite puncte din politica partidului.
Dacă Dacian Cioloș ar fi procedat astfel, mai mult ca sigur decizia sa de a pleca din USR și a înființa un nou partid n-ar fi fost surprinzătoare.
Ba chiar mulți ar fi așteptat-o cu nerăbdare. Fremătînd să vadă ce fel de partid a pregătit Dacian Cioloș.

Timp de patru luni, Dacian Cioloș a lăsat impresia că s-a resemnat cu postura de simplu soldat al USR. Nu și-a anunțat nici măcar intenția de a candida la șefia USR. N-a dat nici un semn că politica USR îl supără.

Și deodată, cînd toată lumea se întreba dacă mai trăiește, Dacian Cioloș începe să se agite frenetic, de parcă abia acum ar fi scăpat din spital sau chiar din închisoare, să vorbească de noul partid. Care partid, în afară de nume, nu știm ce vrea el pe scena politică. Momentul definitoriu ar fi trebuit să fie definirea partidului. Pentru Dacian Cioloș momentul definitoriu rămîne ruperea unei hălci din USR. Astfel, contrar a ceea ce poate și a propus Dacian Cioloș, momentul din aceste zile trece a fi ruperea USR și nu înființarea noului partid. Absența motivațiilor raționale a creat riscul enorm ca gestul lui Dacian Cioloș să fie văzut drept simplul efect al ranchiunei că nu mai e șef. Și dacă a fost dat jos, lui nu-i rămîne decît să se răzbune pe USR rupînd din el o halcă de parlamentari.

Ce mai încolo și încoace.
Un Contele de Monte Cristo al Dreptei românești!