Darul bunicului

Bunicii sunt cei care iubesc necondiționat și sunt în stare să dăruiască nepoților o parte din sufletul lor pentru a-i face fericiți. Iată că în una din zile, când bunicul aniversa un număr de ani, Matei, nepoțelul care avea vreo cinci anișori, se simțea foarte nedreptățit:
— Pe mine nu mă iubește nimeni! Astăzi e ziua ta, bunicule, și a Paulei, dar nu este și ziua mea! De ce nu este și ziua mea? Pentru că pe mine nu mă iubește nimeni?

Foarte supărat, copilul plânge de-a binelea. Cine să-l împace și cum? Bunicul, însă, inventiv și darnic, asemenea tuturor bunicilor din lume, îl mângâie pe creștetul capului:
— Uite, dragul meu! Eu îți dăruiesc ție ziua mea! Oricum eu nu prea mai am nevoie de ea! Uimit de acest dar neașteptat, copilul ridică ochii, în care locul lacrimilor este luat de un zâmbet senin ca o zi de primăvară, și rostește:
— Este adevărat? Îmi dăruiești mie ziua ta! Mi-o dăruiești de tot?

Bunicul îl asigură că este un dar făcut cu toată dragostea și de-adevăratelea, așa că nepoțelul, sugrumat de emoție, îl îmbrățișează:
— Mulțumesc, bunicule! De acum, această zi va fi mereu ziua mea și a Paulei!

Animat de o bucurie de nedescris, copilul aleargă prin curte făcând tumbe, sărind într-un picior și strigând în gura mare: „E ziua mea! Toată lumea mă iubește!”
Acum bunicul este plecat cu îngerii. Nepotul se înalță ca un lujer drept și frumos crescut dintr-o rădăcină ce ține în brațele ei pământul. Ziua bunicului va fi mereu și ziua lui, pentru că, odată cu acest dar, bunicul a semănat în sufletul nepotului său bucuria de a dărui și seninătatea iubirii, ce trăiește dincolo de definițiile date în dicționare.