După România educată și România climatizată, se prefigurează un nou Proiect de țară: Schimbarea becurilor (Ion Cristoiu)

Dascălii de ieri și analfabetismul funcțional de azi

MOTTO: „Limba română este principalul bun
național, începutul și sfârșitul a toate.” – Nicolae Manolescu[1]

Citesc și mă întunec la față, știrea ar trebui să zguduie România. Cică doar 6% dintre absolvenții de liceu au buchisit cum se cuvine lecția scrisului corect! Informația nu a făcut mulți pureci prin studiourile de imbecilizare în masă și nici prin cabinetele ministeriale. Falimentul național își vede nestingherit de drum, nu mai e cale să fie oprit. Cu astfel de tineri, care nu-și iubesc limba maternă, strădania de rezidire a țării n-are niciun sorț de izbândă. Agramații nu pot construi decât lucruri strâmbe, care nu durează. Și totuși, dincolo de lepădarea asta ostentativă a generației Untold de tot ce-i românesc, nu putem să-i ignorăm pe complicii la teribilul dezastru – cadrele didactice. Ce-or fi păzit dascălii din clasele primare și liceale, chiar să nu fi constatat beteșugul elevilor lor? Sau or fi și ei pe potriva ucenicilor? Anexe, prelungiri ale telefoanelor deștepte, ce altceva ? Câți profesori or avea această sfântă vocație? Mă sperie răspunsul, într-o vreme în care harul nu mai valorează două parale, iar societatea nu dă doi bani pe el. Și atunci, de unde alți îndrumători și însămânțători de entuziasm pentru copiii noștri? Culegem ce am semănat timp de trei decenii de politici sortite eșecului nu numai în învățământ. Pieirea unei națiuni începe tocmai în clipa abandonării propriei limbi. Căci, „cum arată azi școala, va arăta mâine țara”[2], vorba nemuritorului Spiru Haret… Adică și mai rău !…

Cândva, școala însemna emanciparea individului, iar cartea îți asigura partea cumsecade în viață… Cândva, comunitatea îl venera pe educator, un adevărat stâlp al micului univers rural ori urban și un fel de apostol laic… Cândva, omul cu catalogul era modelul incontestabil al unor promoții întregi de școlari… De aceea, Alice Voinescu, de pildă, îi face un portret de neuitat unuia dintre „profii” ei: „Trebuie să fixez aici încă o foarte prețioasă amintire, pe care aş vrea s-o public cândva, ca dovadă a căldurii pe care o punea în ajutorarea studenţilor în care avea nădejde. Îmi trecusem prima jumătate a licenţei cu bile albe. Eram extenuată. Simțeam că nu mai lucrează celula. Căldurile năprasnice m-au paralizat de când eram copil. O totală prostrație mă cuprinsese – se vădise la răspunsurile date la «franceză». Dl. Maiorescu asistase și l-am simţit foarte părintește îngrijorat. M-a chemat la cancelarie, i-am spus că las restul pentru toamnă; că sunt incapabilă să trec examenul la dl. Onciul, fiindcă nu mai pot memora nimic și la acest examen trebuia știut tot pe dinafară (spuneau studenții mediocri, m-am convins pe urmă ce false zvonuri circulă despre dascăli în lumea studenţilor!). Atunci, foarte părintesc, dar ferm, mi-a cerut să fac acest sacrificiu, al unui efort intens câteva zile, pentru a scăpa de grijă, a nu mai purta grija pe vacanță. Și ca un mare dascăl ce era, a ştiut că un om tânăr nu face eforturi pentru principii, dar le face eroic pentru un om în care crede şi față de care vrea să-şi dovedească admiraţia și recunoştinţa: mi-a cerut foarte ferm să fac acest efort pentru el, fiindcă mi-o cere. Fără nicio rezistență, am făgăduit şi m-am ţinut de cuvânt. Am «tocit» vreo trei zile câte 12-14 ore pe zi, parcă renăscusem, aveam putere, rezistență, credinţă în izbândă. Dacă ar şti toți ce poate dragostea omului tânăr, când dascălul o merită! A sosit ziua examenului. Dis-de-dimineaţă, în sala în care ţinea curs dl. Crăciunescu. Am uitat de atunci ce se petrecea în mine, nu voi uita niciodată emoția dinamică ce m-a cuprins când l-am văzut pe dl. Maiorescu intrând în clasă! Venise să dea, la nevoie, o mână de ajutor! El, olimpianul, pe care nu-l vedeam decât pe catedră, pe înălțime, sau la distanţă, în Rectorat, el se ostenise în ziua de vară copleșitoare să-şi întrerupă programul, pentru a veni, prin prezenţa sa, să dea curaj unui copil, în care simțea că e nevoie de încredere în el şi de dovezi de încredere și simpatie. Niciodată nu voi uita acest gest atât de cald omenesc, pe cât de discret, al unui mare dascăl, al celui mai mare dascăl ce l-a avut universitatea românească! Şi se spune de el că era rece!”[3]

Câți copii de acum au o astfel de povestioară cu un profesor de-al lor? Câți profesori de acum se mai ostenesc să-și ignore agenda zilnică pentru a plămădi, dintr-un copil timid, un matur împlinit ? De aici și analfabetismul funcțional[4] întins ca un cancer în măruntaiele României…

P.S. Ca să ne dăm seama de dimensiunile dezastrului, e bine să luăm aminte la confesiunea lui Cătălin Oprișan în interviul acordat jurnalistului Cătălin Țepelin: „Eu zic aşa, și cu asta o să mor. În mintea tuturor românilor, a mai rămas o undă de bun-simț. E mică, uite atât, cât o unghie. Pentru că noi, ani de zile, le-am dat numai tâmpenii. Noi însemnând mass-media în general, de pe toate palierele, că-i televiziune, că-i radio și așa mai departe.
Tu l-ai terminat, nu poți într-o jumătate de an să-l faci să revină la treburile alea dacă tu i-ai dat mizerii timp de 15-20 de ani. Nu mizerii, ci «low quality».

– Putem vorbi un pic și despre ipocrizia publicului, care cere întotdeauna superquality, dar când apare calitatea, caută.
– Cel mai mare ipocrit! Uite cel mai bun exemplu: eram la B1TV și m-a chemat domnul Oancea, patronul: «Măi Cătălin, tu faci o emisiune senzaţională sâmbăta și duminica, tip magazin, trei ore. Eu cu soția, îţi spun sincer, nu pornim sâmbăta şi duminica fără să bem cafeaua și să ne uităm. Mamă, când ai vorbit tu de Zidul Chinezesc, eu nu știam lucrurile alea, cutare… Însă eu nu mai pot să te plătesc de săptămâna viitoare! »
– Nu făceai audiență?
– Nu. Spunea: «Foarte mişto e emisiunea, dar nu faci audiență». Mi-a zis: «Ia încearcă, te mutăm după-amiază, îţi dau tronsonul 14:00- 17:00, dar nu mai faci cu Marele Zid Chinezesc și chinezii ăia de teracotă băgaţi printr-o parcare. Vino cu un chilot, cu ceva». Şi-am început, venea, cânta Direcţia 5, băgam că s-a bătut Oana Roman cu nu știu care. A venit apoi și mi-a zis: «Ai văzut, mă, că se poate? Rating 1,2. Păi, noi făceam înainte doar 0,6».”[5]

Vasăzică, bikinii, sutienele, goliciunea trupească și mahalaua fac rating în România (și nu numai, ci pretutindeni). De ce ne-am mira, de vreme ce doar un segment insignifiant din populația băștinașă scrie corect?…


[1] În scrisoarea deschisă adresată Președintelui României, publicată în România literară din 16 iulie 2021, cu ocazia lansării proiectului „România educată”.

[2] Citat de Adrian Fetecău în cartea Tokyo 2020: jurnalist în pandemie

[3] Alice Voinescu, Jurnal (1)

[4] Conform analizelor PISA, analfabetismul funcțional era de 45% în anul 2020, iar rata de abandon școlar, de 25 % în mediul rural. În rest, același prăpăd cultural: 40% dintre români nu citesc niciodată cărți, alți 22 % declară că nu citesc o carte întreagă într-un an, procentul celor care citesc zilnic fiind de numai 9 %…

[5] Gazeta Sporturilor


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Dascălii de ieri și analfabetismul funcțional de azi”

  • Un articol pe cât de interesant pe atât de obiectiv și bine argumentat ! Am avut două învățătoare excepțional de bune , de exigente, dar și de înțelegătoare ,când era cazul- copii săraci veniți de departe să învețe carte și să „mănânce „cartea dacă se poate -pentru că ersu copii de la sate care făceau naveta pentru a învața si a ajunge oameni adevărați ! În clasele V-VIII am avut un profesor de limba română excepțional ,care avea ca obiectiv ca toți elevii lui să știe bine gramatica limbii române și să citească cât mai mult pentru a iubi cu adevărat literatura română și a-i aprecia pe poeții și scriitorii care au creat-o ! De ce scriu aceste lucruri cu multă recunoștință ?Pentru că în clasele primare se formează educația puiului de om pentru a deveni cu adevărat un om cu o viață împlinită și cu principii morale sănătoase ! Felicitări !

  • Stimate Dle Nazat,

    E dureros sa constati degradarea lb romane , fie ea vorbita sau scrisa . E consecinta asaltului media si faptului ca nu se mai citeste.
    Nu abordez acum problema “loazelor “ ci doar pe cea a dascalilor.
    Daca astazi ar trebui sa dau Bacalaureatul la lb romana , urmarind manualele, mi-ar fi frica : nu-mi place nici selectia autorilor , nici a textelor , nici prezentarea , nici limbajul , nici comentariile , parca facute sa scarbeasca si sa indeparteze invatacelul de la lectura : cumplit mestesug de tampenie . Toate acestea datorita mafiei instituita de corpul profesoral ce activeaza in predarea lb romane . S-a constituit o retea a programelor , manualelor , manualelor ajutatoare la nivelul superior , dublata la nivel inferior de o retea locala de meditatori. Meditatii care iti expun comentariile “canonice”, pe care trebuie sa le memorezi. E o intreprindere care trebuie demolata.
    As lucra mai mult cu dictionarul , cu texte-exemple dinamice ( tanara generatie doreste actiune, sa le-o dam, chiar daca autorul e strain – dar traducerea adecvata) , sa deschidem drumul spre lectura. La ore as insista pe stil, etimologii , conotatii, nuante, corespondente cu alte limbi. Nu in ultimul rand, pe logica textului si a expunerii. Pe argumentare. Pe discutii . Asa as distruge posibilitatea canonizarii materiei si a canonirii elevilor . La Bacalaureat francezii au Marele Oral .

  • Imi amintesc cu drag de profesoara mea de romana, care ne dadea carti de la bibliotaca si ne verifica. Cu cata placere citeam seara la lampa povesti familiei mele. Tata desfacea porumb, mama torcea , iar fratele meu raschia ( oare mai stie cineva ce inseamna), si ramanea cascat auzind despre zmei…. si Ilene Cosanzene.Directoarea noastra, d-na Vaduva, ne preda istoria, la sfasitul orei de intuia lectia, ne cerea sa citim corect, sa invatam sa povestim corect lectia, cine nu invata statea dupa ore, ii verifica si apoi le dadea drumul.O, dar ce amintiri, sebari, cum ne invata sa recitam, dansuri, …toate mi -au ramas in minte, in schimb cand am ajuns profesor am facut acelasi lucru. Multumesc invatatoarei si profesorilor mei din Sc. generala, ca de acolo am prins gustul lecturii, apoi la Liceu comandam carti la “Cartea prin posta”, daca nu aveam in biblioteca scolii, erau ieftine, asta ne cerea dirigintele, profesor de r omana! Ce vremuri! Sunt tot usi fericita ca baietii mei au citit mult, acum nepotii care chiar citesc. Orice carte citita e o experinta de viata, altfel ..nu ai nici un castig!

A apărut „1990- Ce se ascunde dincolo de evenimentele din 13,14 și 15 iunie? ”. Primul volum din seria Ion Cristoiu – istoricul clipei, 1990 – 1996

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog