De-a informatelea

Copiii din Marea Britanie au inventat un joc nou: de-a infectatelea. Un fel de leapșa pe infectate. Inspirat din realitate. Trebuie să-și fi spus ceva de genul „Hai să fim și noi adulți, să ne prostim. Că oricum prostim dacă ne mai țin mult așa…”  Din fericire, unii dintre ei mai au șanse să-și revină. Din nefericire, părinții lor nu par să înțeleagă că, pe termen lung, leapșa pe care o joacă ei cu soarta copiilor e un joc letal, a cărui factură se ridică deja la milioane de ani de viață. Putem să găsim vreo scuză pentru părinții vrăjiți de un guvern a cărui principală preocupare e dezincriminarea și mușamalizarea crimelor împotriva umanității și de o presă care dezinformează și intoxică? Pare din ce în ce mai greu.

Presa anunță cu o enormă delectare câte un caz (bineînțeles fals) de „deces Covid” al unui „negaționist”. Iar „negaționiști” sunt toți cei care crâcnesc la vederea aberațiilor matematice puse în cârca naturii (deși matematica e știință naturală tocmai pentru că are rădăcini naturale) sau contestă necesitatea măsurilor absurde prin care guvernul își propune să pună la pământ economie, educație, sănătate, cultură… tot ce ține o societate modernă pe picioare. Trecând peste execuțiile iatrogene puse pe seama unui virus, deocamdată străin microbiologilor și virusologilor care îl cercetează, argumentul „Uite că n-a crezut în Covid și a murit” e înrudit structural cu cel din manualele de religie, unde apar enormități de genul „Costel a fost călcat de mașină pentru că a păcătuit în fața lui Dumnezeu”. Și e la fel de nul. Dacă ne gândim bine, și-au pierdut viața mult mai mulți oameni care „credeau în virus”. Ceea ce e destul de natural, fiindcă virusul nu stă să te cerceteze la credințe – „A, ăsta crede în mine, deci mă duc să caut altul” – decât pentru mințile infectate ale unor medici și jurnaliști care și-au pierdut și ultimul grăunte de bun-simț.

Peste ani, când vreo rețea socială o să le amintească „informaților” de azi ce frumos era în 2020, când urcau la volan cu mască și vizieră și se spălau cu dezinfectant pe mănuși, viața o să arate deja altfel. Cel puțin o parte dintre copiii care se joacă azi de-a infectatelea n-o să-și poată înțelege părinții care au tăcut mâlc și i-au convins să stea departe de oameni și să poarte botniță, condamnându-i astfel la o viață mai solitară și mai scurtă. Și asta doar pentru că două dintre cele mai nefericite subspecii umane – psihopații cu bani și mârșavii cu funcții publice – și-au dat mâna pentru distrugerea societății întru victoria Noii Normalități. O „normalitate” în care publicul larg o să fie în sfârșit egal: un articol într-o bază de date, un „cap de furajat”.