De aia am eu părere proastă despre Elena Cuza. Că n-am cunoscut-o

Ce scriam în comunism. Dau în Folderul Caiete peste un text împotriva estetismului în artă. Indiscutabil l-am scris pentru a fi publicat în presa literară din comunism, eminamente adversară a estetismului, pentru că – nu-i așa? – arta trebuia să educe Poporul în spirit revoluționar. După 1989, estetismul a fost combătut aposteriori ca formulă de a fugi de angajarea civică împotriva comunismului. Scriam, așadar, pe vremuri:

„Apărarea valorilor estetice, autonomia artei, lupta pentru drepturi scriitoriceşti vin, paradoxal, nu din partea marilor creatori, ci a mediocrilor, a ceea ce francezii numesc, pe jumătate strîmb, oameni de litere. În Istoria interbelică steagul literaturii de Turn de fildeș e fluturat nu de Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Lucian Blaga, ci de Ion Biberi, Felix Aderca și Camil Baltazar, personalităţi nehotărîte atît valoric, cît şi tematic, gata să scrie în orice formulă şi în orice domeniu. Asemănător, avangarda, cu întreaga sa cohortă de afişe, manifeste, gesturi teribiliste, includeri nepermise ale comportamentului în artă, într-un cuvînt cu puştismele ei, aparţine tot sterililor, celor care, incapabili a se realiza scriind, preferă creaţiei gălăgia în jurul acesteia. De altfel, tocmai această absenţă a înverşunării estetizante e semnul marelui creator. Căci, orice mare creator e un genial înţelegător al vieţii şi, în această înţelegere, larg deschisă el nu poate fi atît de îngust încît să creadă că literatura nu e altceva decît o parte chiar dacă importantă a vieţii.”

Scriam asta în comunism.
Culmea e că aveam dreptate!

*

Rolul revistelor. N-aş putea întocmi o Istorie a literaturii române fără a parcurge toate revistele vremii. În sine, cărţile nu-ţi spun nimic, numai revistele, şi nu numai cele literare, îţi pot forma o imagine asupra vieţii dinamice, etern contradictorie, care este literatura.

*

Prea uitata Sorana Gurian. Drumul pe jos spre Radio, unde sînt invitat pentru ora 12 – ceea ce înseamnă sacrificarea bibliotecii azi, vineri – trece pe lîngă două așezăminte de cărți: Librăria Sigma și Galeria Sigma.

Galeria Sigma e un loc binecunoscut mie. Am fost mai demult, ca să cumpăr o carte de pe okazii.ro. Se coboară scările la subsol, unde dai peste tablouri, documente scumpe, toate pe jos, și pe rafturi, peste cărți vechi românești. Revăzînd însemnările de data trecută, bag de seamă c-am descris interiorul și că am avut atunci drept gazdă o fătucă. Acum e însă Închis. Deși prin geamul ușii văd, pe un suport înăuntru, cartonul pe care scrie Deschis. Peste drum descopăr firma Librărie, cu precizarea însă Rechizite și tipizate. Pe aceeași parte a străzii e Librăria Sigma. Mai am pînă la 12, fără zece, ora de întîlnire, jos, în hol, la Radio, cu Daniela Ciobanu, cea care a insistat să fiu prezent. Intru la Librăria Sigma. E un spațiu aproape gol. De regulă, librăriile sar în ochi prin mulțimea de cărți, cele mai multe puse de-a valma. Aici însă lipsesc rafturile. Cărțile și rechizitele, în partea stîngă, cum intri, stau pe un soi de stative orînduite de a lungul pereților. De la calculator se ridică o tipă. E în drum spre maturitate, nu e o fătucă și presupun că știe mai multe decît o fătucă. Iau cărțile la control de la stînga la dreapta. Toate cărțile sînt despre evrei. Așa cum îmi spune librăreasa, Librăria, care e a editurii Sigma, are cu precădere manuale școlare. Sîntem cei care organizează Concursul Cangurul – ține să precizeze gazda, cu aerul că eu ar trebui să știu de existența acestui concurs, mai ceva decît cel de la San Remo. Partea centrală e alocată cărților semnate de evrei și despre evrei. Dau cu ochii de Mihail Sebastian, Sorana Gurian, Felicia Antip. Din Sorana Gurian iau în mîini și frunzăresc Frunzele nu mai sînt același ( uite c-am făcut un calambur, să mori nu alta!). Îi spun librăresei că Sorana Gurian a fost o mare prozatoare și dau să adaug amănunte despre succesul ei în imediat postbelic. Habar n-are de Sorana Gurian. Îmi dau seama însă că aș vorbi în gol. Sînt și cărți de Istoria modernă a Israelului, memoriile lui Wilhelm Filderman (habar n-aveam că au fost publicate), monografii despre Sebastian. Dau să întreb dacă e Librăria unei edituri evreiești. Librăreasa se prinde și mi-o ia înainte informîndu-mă că au un contract de colaborare cu Federația. Cumpăr de aici două cărți, despre care nu știam nimic:

• Mircea Răceanu (condamnatul la moarte!) Cronologie comentată a relațiilor româno-americane: de la începutul cunoașterii reciproce pînă la prăbușirea regimului comunist în România, 1989, apărută în 2005 la Silex.
• Principesa Elena Cuza – Corespondență și acte, 1840-1909, carte scoasă de Sigma, ediție îngrijită de Virginia Isac și Aurica Ichim.

Despre Elena Cuza am o părere proastă. Socotesc că mi-o voi întări dacă voi citi vreodată corespondența. Mă amuz descoperind Mottoul cărții, luat dintr-o epistolă a lui Costache Negri către Baligot de Beyne:

„Ceea ce îmi face de asemenea o mare plăcere este prezența Prințesei în țară. Această fermecătoare femeie, desăvărșită mai mult decît într-o privință, pe care e cu neputință să n-o iubești și să n-o stimezi profund cînd o cunoști.”

De aia am eu o părere proastă despre Elena Doamna!
Că n-am cunoscut-o!