Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

De ce dracu l-am mai condamnat pe Liviu Dragnea? Ca să-i ia locul Ludovic Orban?!

Într-o ediție anterioară, mustrînd PSD c-a depus o Moțiune de cenzură care nu se constituie într-un semnal dat de electoratul de Stînga Actualei Puteri, semnalam că Guvernul Klaus Iohannis (nu-i spun Guvernul Orban, deoarece adevăratul premier e Klaus Iohannis, Ludovic Orban fiind pur și simplu înlocuitorul președintelui la fel de fel de sindrofii unde poți mînca un pișcot și bea un pahar de șampanie fără să plătești) a fost instalat pentru a satisface interesele marilor companii de sporire a profitului în Țara Babuinilor Fericiți. Drept marionetă a companiilor private îl dădeam drept exemplu pe ministrul Sănătății, Victor Costache, semnalat de mine ca pionul otrăvit al clinicilor private în Guvernul României. Ar fi fost normal – scriam – ca Moțiunea de cenzură depusă de PSD să nu se refere la asumarea răspunderii pe cele două tururi, ci la Planul mafiot ticluit de clinicile private, care și-au pus omul în fruntea Ministerului Sănătății, pentru a-și rezolva interesele de capitalism sălbatic în dauna sistemului public de Sănătate. Primul pas în această operațiune mafiotă l-a reprezentat ticluirea unei Ordonanțe de Urgență prin care din bugetul Sistemului public de Sănătate și așa subfinanțat vor fi date sume uriașe sistemului privat de Sănătate. Că e vorba de o Operațiune mafiotă ne-o dovedește pregătirea minuțioasă a loviturii. La alcătuirea Bugetului de stat o mare parte din Bugetul ministerului Sănătății a fost trecut la CNAS. De ce asta? Pentru ca în clipa cînd va fi dată OUG clinicile private să aibă la dispoziție banii pentru decontare. Mai mult decît atît. Marile clinici private și-au impus pionii nu numai în persoana Ministrului, dar și în persoana altor membri ai echipei de la Minister venite o dată cu investirea Guvernului Orban. Lista pionilor trimiși de clinicile private în fruntea Ministerului, ca într-un plan de ocupare peste noapte a manetelor aducătoare de bani stupefiază pe cel care mai crede că fie și măcar de ochii lumii s-ar cuveni să se opereze mai discret.

Ministrul Victor Costache este fost director medical al clinicii private Polisano din Sibiu. Potrivit documentelor publicate de Libertatea, angajat al clinicii Polisano, pentru care a umblat nițel cu pixul peste niște acte ministeriale.
Adela Cojan, președintele CNAS, este fost director executiv al Polisano din Sibiu.
Horațiu Moldovan, secretar de stat în minister, vine din spitalul privat Sanador.

Dacă luăm doar o comisie consultativă a Ministerului Sănătății, să zicem cea de chirurgie oncologică – pentru că Oncologia este un program național –, observăm următoarele:
Președintele comisiei, Dr. Liviu Bosînceanu, vine de la clinica privată Polisano.
Șeful de lucrări, Dr. Claudiu Matei, vine de la clinica privată Polisano.
Prof. Univ. Dr. Florin Cătălin Cîrstoiu vine de la spitalul privat Regina Maria.
Dr. Nicolae Ioanid și prof. univ. Dr. Viorel Scripcariu – vin de la spitalul privat Arcadia, din Iași.

Pe acest fond dezvăluirile făcute de Libertatea (ziar care dovedește că nu toată presa e aluat în mîinile lui Klaus Iohannis) în legătură cu Victor Costache stîrnesc revolta. Și nu pentru că ele surprind un ministru angajat al unei clinici private fără nici o tresărire morală la gîndul că e mai mult decît o incompatibilitate, e o afacere penală, deoarece același ministru, angajat al unei clinici private, nu șovăie să se bată pentru OUG care să favorizeze exact clinicile private, ci pentru că marile companii din domeniul Sănătății o fac pe față, fără nici o jenă. Articolele din Libertatea ne arată o situație devenită în Occident atît de obișnuită încît nici filme nu se mai fac pe tema asta. Marile companii private își pun în frunte unor domenii în care au interes oamenii lor de casă. Neobișnuit la noi e caracterul fățiș al operațiunii. Ministrul Costache, unul dintre cei mai bogați oameni din Guvernul Klaus Iohannis, putea să fie mituit un pic mai discret. El e mituit însă pe față, ca un chelner căruia nu-i strecori bacșișul în buzunar, ci i-l dai strigînd suma și gestul în fața întregii săli. Că Victor Costache e un om de casă al clinicilor private în Guvernul României mai e de înțeles. Spre deosebire de PSD-iști, care întruchipau interesele unor afaceriști locali, PNL-iștii reprezintă interesele marilor companii. De neînțeles e poziția adoptată de Ludovic Orban după ce Libertatea l-a dovedit pe Victor Costache cu subiect și predicat ca ministru angajat al unei clinici private:

„Reporter: Am o altă întrebare legată de ministrul Sănătății. Au apărut în spațiul public niște documente care arată că ar fi angajat al unei clinici private. Știați de această situație?
Ludovic Orban: Dar cum să nu.
Reporter: Și vi se pare… Este un conflict de interese acolo?
Ludovic Orban: Deci, domnul ministru al Sănătății operează sîmbătă și duminică. În loc să se ducă în vacanțe, să se ducă la munte, să își petreacă timpul, operează, pentru că este un doctor renumit, este un medic care este căutat de pacienți. Pacienții care sunt operați de el își exprimă în mod expres solicitarea de a fi operați de domnul doctor Victor Costache. Evident că pentru a putea opera era necesar un contract. Contractul, în schimb, e la o sumă minimă, la cît e plătit…
Reporter: Este la 20.512 lei brut lunar, potrivit…
Ludovic Orban: Da, asta înseamnă o sumă care este la nivelul… Nu putea să opereze fără să fie angajat.
Reporter: Este conflict de interese, domnule, potrivit ANI.
Ludovic Orban: Potrivit cui?
Reporter: Celor de la Agenția Națională…
Ludovic Orban: Cînd a declarat ANI conflict de interese?
Reporter: Dacă ne uităm pe legea ANI. Cei de la ANI au primit aceste documente; poate urmează.
Ludovic Orban: Stimată doamnă, deci, în ceea ce îl privește pe domnul ministru, domnul ministru a consultat ANI, din ceea ce știu eu, și a existat un răspuns că nu există un conflict de interese. Dacă ar fi existat…
Reporter: Nu le-a transmis și documentul cu suma…
Ludovic Orban: Dacă ar fi existat un conflict de interese, cel mai probabil acest conflict de interese ar fi fost declarat pînă astăzi. Repet, faptul că domnul ministru Victor Costache are un contract de muncă se datorează faptului că domnul ministru Victor Costache, în zilele de sîmbătă și duminică, operează. Și operează pentru că acest lucru este solicitat de pacienți, în mod expres, să fie operați de ministrul Victor Costache. Nu văd niciun fel de conflict între poziția de ministru pe care o are și faptul că el operează în continuare ca medic.
Reporter: Este un conflict, că el lucrează la privat, nu lucrează la stat, domnule premier.
Ludovic Orban: Acest lucru nu îl stabiliți dumneavoastră, ci îl stabilește o instituție a statului care se umește ANI. Până când ANI nu se pronunță în acest sens, considerăm că situația în care se găsește domnul ministru este cât se poate de legală.
Reporter: Dar ordinele de ministru în care facilitează accesul unor clinici la care domnul Costache lucrează, în calitate de medic, cum spuneați dumneavoastră, la privat vi se par normale, domnule premier? Că sunteți coordonator.
Ludovic Orban: Domnul ministru Costache, prin inițiativele pe care le-a avut, a rezolvat lucruri care trebuiau rezolvate de mult. Am să vă dau numai un exemplu, legat de medicii rezidenți: a permis medicilor rezidenți să își facă stagiatura și în alte spitale decât spitalele care erau dedicate, legate de universități; spitale care sunt administrate de consiliile județene, spitalele private, spitalele din rețeaua militară – și a făcut un lucru foarte bun. Ceea ce vrea să facă…
Reporter: Domnule premier, vorbesc concret de o clinică din Sibiu, unde domnul Costache lucrează.
Ludovic Orban: Ceea ce vrea să facă astăzi, ceea ce vrea să facă prin intermediul modificării la lege, și anume, să permită ca programele de sănătate să fie derulate și prin intermediul spitalelor private, după părerea mea este cît se poate de corect, pentru că destinatarul unui program de sănătate nu este spitalul, ci pacientul. Iar pacientul are dreptul să își aleagă la ce unitate medicală beneficiază de serviciile medicale de care are nevoie și la care are dreptul prin programele de sănătate.

Reporter: Vi se pare normal ca prin ordin de ministru să modifice criteriile legale, astfel încît să se încadreze și această clinică la care lucrează domnul Costache?
Ludovic Orban: V-aș sfătui pe dumneavoastră să îi adresați aceste întrebări domnului ministru.
Reporter: Sunteți coordonatorul lui, motiv pentru care vă adresez…
Ludovic Orban: Deci, v-aș sfătui să îi puneți aceste întrebări, că efectiv nu vă pot răspunde, pentru că, neavînd un ordin al ministrului pe care să îl compar…
Reporter: Dar ați discutat cu dumnealui?
Ludovic Orban: Eu discut exact toate lucrurile importante care trebuie să ducă la îmbunătățirea, la creșterea calității serviciilor medicale oferite în sistemul de sănătate public din România, și deja se văd efectele…

Reporter: Luaţi în calcul schimbarea domnului Costache, avînd în vedere aceste probleme de integritate?
Reporter: Sau există şi alte excepţii? Adică este normal ca un ministru să aibă și contracte în privat atîta timp cît ia și salariul de la stat? Asta nu înțelegem noi de fapt.
Ludovic Orban: Atîta timp cît nu este interzis de lege înseamnă că este normal.
Reporter: Este un conflict de interese, din moment ce modifică o serie de ordine de ministru…
Ludovic Orban: Asta aveţi dumneavoastră capacitatea să trageți această concluzie?
Reporter: Cred că este o capacitate de bun simţ, având în vedere documentele publicate astăzi de cei de la libertatea.ro.
Ludovic Orban: Nu ştiu de ce vă bazaţi…
Reporter: Sunt documente oficiale.
Ludovic Orban: Domnul ministru e la dispoziţia dumneavoastră, nu cunosc aceste documente şi mai ales veridicitatea acestor documente, întîi trebuie verificat dacă documente care sunt publicate pe anumite canale pe care le cunoaştem sunt într-adevăr autentice, sunt reale, oricînd domnul ministru este la dispoziţia mass-media şi a opiniei publice, pentru a face toate clarificările necesare.

Reporter: Veţi discuta cu el ca să clarificaţi dumneavoastră cu el… ?
Ludovic Orban: Cu siguranţă că discut toate lucrurile importante care ţin de măsurile care trebuie luate de Ministerul Sănătăţii şi de Guvern, repet, care să aibă efecte benefice asupra cetăţenilor români şi asupra sănătăţii.

Reporter: Luaţi în calcul schimbarea lui, avînd în vedere aceste probleme de natură de integritate, care planează asupra lui?
Ludovic Orban: Nu. Atîta timp cît nu există lucruri foarte clare care într-adevăr să ducă la o astfel de decizie, atîta timp cît nu există motive, cum să iau în calcul aşa ceva? De ce, că vrea unul sau altul?

Reporter: Roşia Montană, ce se întîmplă? Roşia Montană în Patrimoniul UNESCO, s-a trimis acea scrisoare? Mai e puţin pînă la termen.
Ludovic Orban: E în analiză. Păi mai e, încă nu s-a terminat. La revedere!
Reporter: /…/ pensiile speciale, domnule premier, şi domnul ministru Cîţu propunea supraimpozitarea pensiilor speciale dacă legea pică la CCR. Aţi discutat în guvern o astfel de posibilitate?
Ludovic Orban: Cînd vom lua deciziile, le vom face publice. La revedere!”

Am reprodus întregul dialog, pentru că el ne reamintește în chip izbitor de felul în care Liviu Dragnea răspunde acuzațiilor din presă aduse celor puși de le în funcții.
După ce-l citești te întrebi:
De ce dracu l-am mai condamnat pe Liviu Dragnea? Ca să-i ia locul Ludovic Orban?!

Acest editorial a apărut în ediția online a cotidianului Evenimentul Zilei.

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „De ce dracu l-am mai condamnat pe Liviu Dragnea? Ca să-i ia locul Ludovic Orban?!”

  • Pentru unii legea-i ciuma, pentru altii muma! In conditiile date Dragnea e un puisor…
    Chiar inainte de numirea in functie ministrul cu pricina era mai mult decat controversat.
    Trecerea pnv aproape completa a sistemului medical in zona privata va avea consecinte jalnice pentru 99% din populatia cu o sanatate precara si saracita a Romaniei.

  • Buna intrebare din titlu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *