România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

De ce experimentăm, oare, toate nenorocirile lumii?

„Sătulul nu crede flămândului”, spunea Creangă preluând expresia din înțelepciunea poporului. În egoismul nostru, atitudinea față de oropsiții sorții așa ne-o manifestăm, însă la cote diferite, deoarece depinde de sensibilitatea, de empatia fiecăruia. Mă doare inima gândindu-mă la ceea ce au simțit și trăit semenii noștri care au murit arși de vii, cei de acum și nu doar de acum. „Dacă nu este cineva de-al meu, pot să trec peste asta”, șoptesc unii. Alții își fac sfânta cruce rostind: „Doamne, nu lăsa să mi se întâmple așa ceva, mie sau celor dragi mie !” Tatăl meu îmi spunea, adesea, că nu poți judeca lucid și corect un om sau o situație decât dacă te pui în postura respectivă, dacă „trăiești în papucii lui!”.

Câți dintre noi, oare, gândim din această perspectivă? Au murit arși de vii, iar noi ridicăm din umeri, promitem că vom lua măsuri aspre, facem „o vizită de lucru” și apoi ne întoarcem la preocupările noastre. Nu este posibil, oameni buni! Nu este admis ca noi, o mână de oameni câți are această țărișoară, să experimentăm toate nenorocirile lumii! Am devenit cobai prin propria noastră atitudine și voință. De ce oare? Suntem o țară de oameni creștini, dar experiențele la care suntem supuși zi de zi ne-au abrutizat, ne-au transformat în ceea ce niciodată n-am crezut că am putea fi. Scria cineva pe internet că oamenii aceia oricum ar fi murit pentru că erau bătrâni. Nu este admis să credem asta! Nu este uman să gândim și să spunem așa ceva! Darul vieții și limita la care se încheie nu aparține oamenilor!

Am citit, iar modul de a gândi al unora m-a șocat. Răspunsurile la această afirmație au fost variate. M-au impresionat două, pe care vreau să le redau, pentru că sunt motive de reflecție. Un domn spunea: „Bătrânețea nu-i o boală! Vai, de cei care NU ajung să fie bătrâni!” Răspunsul la această replica a fost amar, cutremurător: „Eu cred că-i vai de cei care ajung să fie bătrâni!” Nu vreau să fac din această întâmplare, de un tragism zguduitor, un act politic, o revoltă în această direcție. Nu vreau să dau vina pe nimeni, pentru că nu sunt în măsură să „arunc cu piatra”. Vreau însă să fac apel la umanitarismul care ne-a caracterizat de la începuturile lumii! Vreau să fac apel la faptul că din codul nostru genetic am anulat dictonul: „homo homini lupus” și am pus în loc o atitudine de înțelegere, de dragoste față de oameni. Oare chiar n-am învățat nimic din ceea ce se întâmplă în lume? Oare chiar ne-am alienat într-atât încât toate atributele moralei creștine le-am anulat din existent noastră? Haideți oameni buni să schimbăm „direcția”, pentru că drumul pe care mergem nu este cel bun. Haideți să înțelegem clar că făcând același lucru, rezultatul va fi mereu același. Haideți, înainte de toate, să fim Oameni!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „De ce experimentăm, oare, toate nenorocirile lumii?”

  • Sa fim seriosi. Cand strachina scade, omul redevine ce a fost dintotdeauna, cel mai feroce pradator al planetei. Niciodata creierul sau inima n-au inlocuit burta, ca sa fiu elegant!

  • Doamna , parca tov La Rochefoucauld a zis cam asa : „Vom gasi intotdeauna taria sufleteasca sa trecem peste necazurile celorlalti „

  • unii sint buni, iar altii sint rai.
    in mod relativ

    dupa care vine punerea la indoiala a ambilor.
    in mod absolut.
    adica in stil AntiNatura.

    cei buni si cei rai,
    buni si rai in mod relativ,
    sint chemati sa se oglindeasca in mod Absolut.
    sint chemati, adica pe vremruile astea.

    cei buni nu se ‘verifica’ cu cei rai, ci cu Binele si Raul :))
    cei buni si cei rai sint chemati sa se lipeasca de ‘Natural’ sau de ‘Artificial’
    toti se-nghesuie, …creca!:)), sa zica ca ei se lipesc de Natural, cum altfel!:) :)))
    pai…acum pare simpla, alegerea, insa atunci cind pe masa e chiar ‘viata’, ramane de vazut ce alege fiecare!:))))
    …dorinta de nemurire…s-a manifestat de cind e omul paici!, deci…creca omul isi cam doreste sa mai traisca oleaca!, …ce bine ar fi daca ai mai trai 20 de ani fara sa te doara nimic!, dar nimic-nimic! :))) sa vezi ce fericire va fi cind vor afla ca 20 ar putea fi…100!, ba chiar…la infinit!:)))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *