Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

De ce n-avem o Istorie a presei la fel de tare ca și Istoria lui Călinescu pentru literatură?!

1. Mai că știu pe de rost istoria României dintre 4 noiembrie 1946 și 20 noiembrie 1946, cele două date care hotărnicesc vizita Grupului de scriitori și ziariști moldo-valahi în URSS. Ultimele zile ale campaniei electorale, știrile despre mersul alegerilor, rezultatele, comentariile. Și de data asta mă întreb:
De ce lipsește un studiu serios, prin asta desemnînd un studiu neatins de blenoragia anticomunismului de serviciu, despre alegerile din 1946?

Regimul comunist, privind în urmă, le expediase sub eșarfa succesului glorios. Nu existau strategii electorale de o parte și de alta, nu existau implicări în campanie de partea Comuniștilor, cum a fost, de exemplu, cea a Patriarhului Nicodim, oaspete al Moscovei exact în toiul campaniei. Analizei la rece, cu mijloacele investigației moderne, îi era preferată frazeologia despre masele populare.

Regimul capitalist, înlocuindu-l  în 1990 pe primul, n-a adus nimic deosebit în necesara perspectivă obiectivă, presupusă a fi înlesnită de o societate prin excelență a adevărului. Singurele propoziții despre alegerile din 1946 vizează falsificarea scrutinului și nu oricum, ci în chip spectaculos ( cică Opoziția ar fi cîștigat cu 70 la sută!), abuzurile comuniștilor în campanie, implicarea Armatei Roșii. Nu se spune nimic despre tradiția autohtonă a victoriei automate a Guvernului în toate alegerile anterioare ( cu excepția celor din 1937), despre puterea exercitată de cei șase ani de dictatură, care-i dezobișnuiseră pe oameni cu opțiunea liber exprimată. Citind ziarele din perioada respectivă, nu pot să nu observ c-au o fost strategii electorale de o parte și de alta, că implicarea Rușilor a fost la nivel de seducere morală, ceea ce Occidentalii n-au făcut-o, că șmecheria cu larga Coaliție de Stînga a fost eficientă, că Regele a fost folosit drept agent electoral. Cred c-ar fi interesant un studiu obiectiv despre campania electorală, fie și pentru că acesta ar lua în serios programele politice ale competitorilor, inclusiv cel al BPD.

2. Am motive să fiu invidios pe George Călinescu! Nu, nu pentru Istoria literaturii române, despre care un clișeu prost rumegat spune că-i monumentală, nici pentru romanele sale, nici pentru publicistica sa. Sînt invidios pentru felul în care a construit și condus ziarul Națiunea, apărut între 1946 – 1949. Națiunea, oficios al unui palid trecător PNP, ar fi trebuit să fie ceea ce este de regulă un oficios: Cutia poștală în care liderii partidului scuipă texte pe post de mesaje.

Ei uite, George Călinescu a făcut din ziar o publicație cum rar am întîlnit în peisaj românesc. Citind colecția din ultimele două luni ale lui 1946, pentru a vedea cum face piruiete de cultură generală George Călinescu în notele sale de călătorie din URSS, cu greu m-am stăpînit să nu citesc toate numerele ca pe o carte de proză. Și mai greu  a fost  să nu cer toate colecțiile pe ani, pentru un festival al lecturii dintr-o gazetă. Am scanat și am dat la bătut ca exemplu de gazetărie autentică, vecină cu literatura bună, un reportaj despre Parlamentul României înaintea primei sesiuni după un deceniu de șomaj parlamentar. Dincolo de arhitectura titlurilor și subtitlurilor, surprinde geniul lui Călinescu de a face literatură dintr-o comandă politică. Trebuia să consemneze deschiderea unui Parlament dominat de Coaliția condusă de comuniști. Un altul ar fi publicat un material de pîslă bătută în cuie. Călinescu folosește pretextul comenzii sociale pentru a publica un reportaj pitoresc dedicat Parlamentului în amănuntele sale interesante și chiar seducătoare. Ca arhitect de publicații, arhitectul George Călinescu mă face invidios. De ce n-avem o Istorie a presei la fel de tare ca și Istoria lui Călinescu pentru literatură?!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

9 comentarii pentru articolul „De ce n-avem o Istorie a presei la fel de tare ca și Istoria lui Călinescu pentru literatură?!”

  • Bănuiesc, că nici azi nu ar fi târziu să se scrie o istorie a presei române,dacă s-ar vrea cu adevărat acest lucru și dacă – cu această ocazie – i s-ar oferi poporului român șansa de a-și cunoaște istoria reală , nu pe cea cea din manualele de istorie răstălmăctiă de comuniști și de doleanțele celor de la putere ! Vă mulțumim pentru un editorial de excepție absolut minunat domnule Cristoiu !

  • Nu s-a vrut să se scrie o istorie a presei așa cum s-a scris o istorie a literaturii române,pentru că cel puțin de la stalinism si până astăzi nu s-a vrut ca simplul cetățean să aibă o opinie despre evenimentele din societatea în care trăiește ,mai mult au fost interzise multe cărți și publicații care ar fii putut să trezească la realitate conștiința fiecăruia dintre noi si atunci această istorie a unei prese cu adevărat libere nu ar fi fost completă ,fiindcă ar fi lipsit din ea fix perioada si opiniile necesare să facă legătura dintre cronicile ,schițele si alte articole ilustre ale lui Caragiale și ale colegilor lui și presa scrisă de dumneavoastră și alți mari jurnaliști ca dumneavoastră – unul fiind Marius Tucă – care au vrut sa sădească în mințile ,în sufletele și în acțiunile oamenilor setea de adevăr ,de dreptate și de iubire de semeni ,așa cum au vrut înaintașii noștri dar și Bunul Dumnezeu !

    • Marius Tuca………hahahaaaaaaaaaaaaaaaaa.Un oltean shmecher,plin de el care face emisiuni pe placul celor prinsi in jocul lui. El cistiga serios din lucrurile pe care le spune dar nici el nu le crede. Doamna sinteti simpatica, educata si scrieti tare frumos de fiecare data…nu va lasati pacalita de oportunistii care au prins din comentariile cititorilor ca a fi un pic mai curajos cind vine vorba de a spune anumitor lucruri pe nume,le aduce beneficii mai mari decit daca o tin pe linia politicului corect. Noi nu avem presa. Da, inca il avem pe Ion Cristoiu,citit,documentat,curios,cu neuronii ageri, exceptional la invirtit cuvintele si ideile proprii sau prinse de te miri unde, are har, ce-i al lui, e al lui.Un dar de la Doamne-Doamne pe care l-a cizelat, n-a stat sa astepte sa-i pice. Eu asa il „vad” pe „istoricul clipei”… problema e serioasa…dupa ce n-o mai fi el, cu cine si ce raminem???….Orice societate nu doar simte nevoia, dar e trebuie sa fie informata corect, la timp, spunindu-i adevaruri nu ce-i bese mintea vreunui descurcaretz…Azi jurnalistii sint „descurcareti”, multi latra la Luna si la stele pt audienta si pt bani, nu-i intereseaza adevarul daca lor le e bine. Nu in ultimul rind, nu incerc eu sa conving pe nimeni, dvs inclusa,dar spuneti-mi va rog care manual de istorie, care scriere de demult sau din prezent n-a fost rastalmacita si para-rastalmacita de clasa care e la putere in tr-un moment dat? Vad ca multi pomenesc de „comunism” si „comunisti”…Domnisoara/doamna, la noi n-a foist niciodata comunism, NICIODATA. Principiile pe care se baseaza aceasta doctrina nu au fost aplicate niciodata la noi, doar la indienii din America de Nord, pieile rosii,triburile alea au reusit sa instaureze „comunism”…si sa mai stiti ceva, daca la noi in Romania admitem ca a fost asa zisul „comunism”, sa stiti ca la noi a fost rosu, in occident comunismu’ e negru…si la propriu si la figurat…

  • „De ce n-avem o Istorie a presei la fel de tare ca și Istoria lui Călinescu pentru literatură?!”
    .
    Pe scurt: nu are cine sa o scrie si nu merita scrisa.
    Dezvolt putin, intorcandu-ne la autori: E simplu de inteles, dar numai dupa ce citim, de exemplu, cateva din cartile unui mare critic literar contemporan (despre orice, poate fi si despre istorie, actualitate, social, nu numai despre literatura) si apoi opera unui oricarui jurnalist contemporan. (Daca e complicat cu cartile, gasim discursuri, emisiuni tv, etc si pe youtube.)
    E cam acelasi motiv pentru care din primii avem multi membri ai Academiei, iar din ceilalti …cam deloc.

  • Istoria presei,
    care e despre altceva decit ruinele presei, chiar daca acestea ar povesti despre maretia presei de altadata,
    sta in datinile, traditiile si obiceiurile pe care si lea pereptuat din generatie in alta generatie de jurnalisti.

    arhitectii Presei, asemenea arhitectilor Natiunilor, sint vii in masura in care opera lor s-a manifestat pe Taramul Anotimpurilor, toate constructiile care si au temelia in Imperiul Timpului ajungind, mai devreme sau mai tarziu, ruine.

    ‘Datinile, Traditiile si Obiceiurile’ reprezita Istoria Vie, a Arhitecturii, a Presei, a Neamului,…a fierarilor, a opincarilor, a gradinarilor, …

    despre ‘ruine’…numai de bine!
    cea mai simpla explicatie a definitiei ‘goanei dupa vant’ e …’ruina’.
    ____
    un Maestru nu face doua parale in lipsa unui Discipol.
    Dinamica Maestru-Discipol este oglindirea Matricii ‘datinilor, traditiilor si obiceiurilor’, singura care poarta, dincolo de Timp, din generatie in generatie si dincolo de ele, Esentele.
    ‘arhitectul George Călinescu’ a avut vreun discipol? in caz ca nu, atunci ‘opera lui’ e despre ‘ruine’,
    iar despre ‘ruine’, …se stie, numai de bine!

    Maretia unor ruine povesteste despre risipa imperiilor carora le apartin.
    Maretia Imperiilor poate fi cautata acolo unde poate fi gasita, in datinile, traditiile si obiceiurile…lor, care se manifesta si astazi :), iar ele sint Marete prin simplul fapt ca sint vii, spre deosebire de ruine 🙂
    Ruinele sint povestea Maestrului care n are discipol, iar ‘datinile, traditiile si obiceiurile’ sint mai degraba despre ‘vesnicul discipol’, decit despre ‘vesnicul Maestru’

    • Maestrul…E!.
      el s-a daruit din generatie in generatie, din discipol in discipol, si tocmai daia e printre noi.
      Maestrul E! Discipolul,
      Maestul E! Discipolul, sau e ‘ruina’.
      Istoria care e despre ‘ruine’ e alta decit Istoria care e vie.

      oare de ce Istoricii au tendinta sa studieze doar Istoria Ruinelor?!
      mai exista Istoria Vie, a ‘datinilor, traditiilor si obiceiurilor,
      insa mai cu seama Istoria Viitorului.
      intre acestea cea ‘egala cu ea insasi’ e Istoria Vie, a ‘datinilor, traditiilor si obiceiurilor’, care e ‘a trecutului, a prezentului’, a viitorului’, tocmai daia despre ea se poate spune simplu ca ‘E!’ 🙂

      • @Online
        Aici e foarte delicat de comentat.
        Extrem de rafinat subiectul.
        4 Noiembrie si 20 Noiembrie au Semnificatii Aparte si nu doar referitor la anul 1946 si alegerile falsificate de comunisti(modelul „tatuca stalin”-nu conteaza cine voteaza,conteaza cine numara voturile).
        Acum…ucenic…calfa…mester…in fiecare domeniu e la fel…medic stagiar…specialist…medic primar…inginer junior…inginer…inginer senior…analist…specialist…expert…
        Sa spunem…desi pare „feminin”…colaborare in loc de confruntare.
        Maestrul Ion Cristoiu a punctat extrem de bine…in Romania…”democratie” nu mai e de prin 1938…”dictatura lui carol al doilea”…
        Dimineata Frumoasa Online!!!
        vali
        🙂

  • Domnule Cristoiu, in primul rind vreau sa va spun ca am nervi…am nervi pe felul cum ati decis sa lasati rubrica te comentarii doar 24 de ore pe articol si atit.E enervant. Articolele dvs sint pe diverse teme, unele de interes pt unii, altele pt altii. De exemplu, articolul de ieri atinge un subiect de interes pt mine. Asta de azi nu prea…de ce? Pt ca de cind e lumea istoria e scrisa de clasa care e la putere…pe scurt, istoria e un manual in care minciuna predomina 99,99%, iar adevarul ala care se spune printre rinduri nici nu e inteles de tot narodul…(nu norodul…narodul)…Asa ca ce istorie a presei visati si cui ajuta? Pe Eminescu l-au scos de tembel pt ca spunea adevaruri incomode…Cine vreti sa intre in „istoria presei”????Marii jurnalisti si jurnaliste care nu-s in stare sa scrie corect 3 vorbe? Am uitat gramatica, am uitat cuvinte in LIMBA ROMANA< da' tot sint in stare sa scriu ceva cu cap si coada…cititi un articol scris de pupeze si pupazoi cu ifose de absolventi de Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii si spuneti-mi si mie ce reusesc sa ne comunice acesti analfabeti…ca-n final asta e impresia pe care mi-au lasat-o jurnalistii "di pi la noi, di pi-acasa"…Nu ma mai uit la mediafax de luni de zile, incepuse sa ma enerveze peste masura toata zbenguiala aia verbala a prezentatoarelor isterice si baietii aia cu fetze de shorichetzi, nebarbieritzi, plini de iei de ziceai ca daca trec pe la baie o sa umple WC-ul cu aur… Cred ca lumea a luat-o razna si daca astia mai batrini nu ne implicam si nu punem piciorul in prag, astia tineri o sa distruga mult si multe…In secolul asta te astepti ca totul sa fie dezvoltat la un nivel unde media nivelului de trai sa insemne o viata decenta fara groaza zilei de miine. Astia tineri se tzin de jurnalism si de reinventat apa calda si roata…Toate scolile de meserii s-au dus in aia masii, dai cu tunu' si greu gasesti pe cineva bun la o meserie…tinerii nu mai vor sa invete NIMIC, stau cu tableta si telefonu' in brate, ba mai si dorm cu ele sub perna, si daca-si aleg vreo "meserie", musai trebuie sa fie ceva ce aduce bani repede si multi daca se poate…fara sa miste prea multe"gegete"…Asta e cu jurnalistii si jurnalismu' la noi…daca istoria, orice istorie…a tarii, a medicinei, a tehnologiei, a dansului, a croitoriei, etc. a ce vreti dvs, daca istoria s-ar limita la valori si adevar, ar fi una…dar uitati cine intra in istorie la noi…fel si fel de ageamii de jos si pina la cel mai inalt nivel…A, apropos…pe nea Nicu e la moda sa-l numeasca "dictator"…Asa o timpenie mai rar, da' ma rog, cine-i prost cade in capcana ideii de "dictator"…E vreun jurnalist de-al nostru sa scrie un articol IMPARTIAL, DOCUMENTAT, CLAR, CORECT pe tema celor 25 de ani cit nea Nicu a fost presedintele Romaniei????E VREUNU' IN STARE?????NU. Aia tineri HABAR N-AU, NU PRICEP SI N-O SA PRICEAPA IN VECI ceva ce n-au trait pe pielea lor…Aia batrini sint impartiti…avem grupu' de vulpoi batrinicare se dau dupa cum bate vintu, apoi grupu' de convinsi ca ei au suferit ca nimeni altii pe planeta asta si orice le-ai spune, refuza sa faca vreo analiza si sa puna in balanta…apoi avem grupu' de normali la cap care (din pacate) nu-si mai pierd vremea incercind sa explice cuiva ca nut totul a fost negru cum se spune…tinerii jurnalisti pupa-n cur occidentul fara sa aiba habar de viata pe care ar fi putut sa o aiba IN TARA, IN ROMANIA, daca in '89 nu se duce-a pe girla munca de 25 de ani ani a unor generatii…e usor sa critici, e usor sa-ti dai cu parerea, e usor sa crezi ca ai intotdeauna dreptate, e usor sa te dai din gura…da' e greu rau sa fi impartial si cu o urma macar de luciditate…Mie nu-mi place incotro se indreapta lumea asta, bataia de joc a atins cote inacceptabile, iar astia cu presa lor fac un deserviciu omenirii prin manipularea zilnica a populatiei. Ba chiar se spun si se scriu fel si fel de idiotenii neadevarate care nu rezolva nimic, dimpotriva innebuneste lumea…trebuie trasa o linie si trebuie gindit viitorul jurnalismului, scopul lui real, pro-contra, si cel mai important trebuie stabilite niste limite. Ca jurnalist nu poti sa scrii sau sa spui toate timpeniile posibile doar ca sa cistigi audienta sau sa te faci cunoscut ca ala nu mai e jurnalism, ala e bilci, amatorism, disperare dupa recunoastere pt nimic, nu asta ar trebui sa fie menirea acestei "meserii" (daca si asta e o "meserie"…asa ca pina la facutu' "istoriei presei" e cale luuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuunga…Aia e…ma duc s-o ascult pe Glykeria cu H Tsigana i Maritsa ca ma binedispune…in lumea asta cretina, de mama cucului, asta e ca ma face sa mai simt un pic de bucurie, ca-n rest iti vine sa-i iei la pumni si suturi pe marii guvernanti, politicieni, jurnalisti deveniti puliticieni si multi alti cretini cu pretentii de "oameni fini", iar ei, nenorocitii, nu-s in stare sa lege trei litere sa formeze o silaba…da' vor sa ma las in bataia vorbelor si a minciunilor lor…Apropos…va rog sa clarificati daca o sa reveniti asupra deciziei de a lasa rubrica de comentarii asa cum era inainte…Ma enerveaza rau orice schimbare, orice schimbare…sint ca japonezii ca nu mai importau Gerovital pt ca nu era imachetat ca-n anii '60…nu stiu ce timpit tinar a venit cu ideea de a schimba ambalajul la niste produse Gerovital. Astia nu inteleg ca nu e nimic rau in a fi conservator si a face schimbari doar de dragu' schimbarii,nu inseamna ca maresti vinzarile, pt ca in capu' omului nu orice schimbare are efectul scontat…dimpotriva…exemplu: ambalajul asta la cremele Gerovital odata schimbat, iti modifica, strege chiar, amintiri placute de la o anumita perioada din viata ta…sau poate-ti aminteste de bunica sau poate de mama cind era tinara, sau pur si simplu iti aduce in memorie un moment care a insemnat ceva…poate pt unii exemplul asta e o aiureala, ala care are si intelege macar notiuni elementare de psihologie, poate explica efectele schimbarilor impuse pe care oamenii nu intotdeauna si le doresc, dar sint fortati sa accepte timpeniile din capu' unora…Glikeria acum…Aia e.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *