De ce s-au uitat săracii la serialul Dallas

Scriam şi publicam cu ani în urmă, la început de postdecembrism:
Joi seara, la ora 21.30, s-a încheiat difuzarea în România a celebrului serial Dallas. Cîţiva ani, urmărirea pasionată, cu sufletul la gură, a problemelor mai mult sau mai puţin importante ale familiei Ewing, a fost una din principalele ocupaţii ale românilor. Aşa cum s-a arătat în excelenta emisiune realizată de Irina Nistor joi seara, serialul a înregistrat una din cele mai mari audienţe din istoria Televiziunii Române. Imensul succes de public al Dallas-ului e o realitate valabilă nu numai pentru România. Peste tot în lume unde el a fost difuzat, cu excepţia Japoniei, s-au putut constata cifre record de telespectatori. Marea audienţă, ca şi sondajele de opinie arată că atît în România, cît şi în alte ţări, cei mai înverşunaţi telespectatori în urmărirea serialului au fost oamenii simpli, mulţi dintre ei cu venituri modeste. Aceasta i-a făcut pe unii cercetători să se întrebe cum se explică interesul oamenilor cu venituri modeste, săraci chiar, faţă de problemele unor miliardari cum sînt cei din familia Ewing. Ei s-au mirat – şi pe bună dreptate într-un fel – că o familie care se zbătea în dificultăţi economice însemnate putea să uite de ele la ora difuzării unui nou episod din Dallas şi să sufere împreună cu cei din familia Ewing, cărora nu le lipsea nimic din punct de vedere material.

Ceea ce contează într-o creaţie literar-artistic, indiferent de valoarea ei, nu e decorul, ci oamenii care-l populează.
Milioane de telespectatori din întreaga lume au fost sensibili nu la dramele miliardarilor din familia Ewing, ci la dramele oamenilor care sînt şi rămîn, în ultimă instanţă, pînă şi miliardarii. Din acest punct de vedere, dincolo de un anume schematism care a înlesnit o înţelegere rapidă, succesul Dallas-ului în rîndul oamenilor simpli se explică prin faptul că serialul a răspuns unor stări de spirit ale marii majorităţi a populaţiei.

Una dintre aceste stări a fost, indiscutabil, cultul familiei. Oricît de răi, oricît de mizeri ar fi cei din Dallas, ei pun, totuşi, înainte de toate, unitatea şi solidaritatea familiei lor. Condiţie obligatorie pentru succesul unui film în SUA, acest cult al familiei explică excepţionala simpatie de care s-a bucurat serialul în întreaga lume. Familia e o valoare temeinică, peste tot pe glob, mai ales la nivelul oamenilor simpli.

A doua stare de spirit căreia i-a răspuns serialul ar putea să pară la o primă vedere producătoare de paradox. E vorba de nevoia secretă a oricărui om simplu de a vedea în filme, în romane, în piesele de teatru, că Binele învinge Răul, că pînă la urmă Răul nu rămîne nepedepsit. Pentru a da curs acestei nevoi fundamentale, aproape toate filmele poliţiste americane se termină cu prinderea şi pedepsirea răufăcătorului.

Dallas-ul pare să contrazică această regulă. Cel mai puternic personaj al serialului, JR, e tocmai un personaj malefic, care face rău de la un episod la altul fără să i se întîmple nimic. Cum se potriveşte aceasta cu nevoia omului simplu de a vedea Răul pedepsit pînă la urmă?
Foarte bine.
Realizatorii serialului au intuit că tocmai crearea unui asemenea personaj va determina ca milioane de telespectatori să urmărească pasionaţi episod după episod.

Pentru că aceste milioane de telespectatori, urîndu-l pe JR, revoltîndu-se faţă de toate mizeriile puse la cale de acesta, au aşteptat de la un episod la altul iminenta pedepsire a Răului. Să nu uităm că serialul are numeroase momente în care cei loviţi de JR se decid să-i vină de hac. De fiecare dată, cînd toată lumea era convinsă că marele intrigant nu va scăpa, el reuşea să iasă triumfător. Talentul realizatorilor a constat astfel în amînarea la infinit a pedepsirii lui JR. Prin aceasta – dar şi prin altele desigur – Dallas-ul a putut dura atît de mult fără să-i obosească pe telespectatori. O nouă şi indiscutabilă dovadă că în filmul supus sălbaticelor reguli ale economiei de piaţă, reţeta succesului se bazează, indiscutabil, pe cunoaşterea exactă a psihologiei consumatorului.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „De ce s-au uitat săracii la serialul Dallas”