Florin Cîțu: „Am convins o Românie să fiu premier, cred că e mai simplu să conving niște colegi să mă susțină la șefia PNL”

De ce și de cine ne este frică? Maeștri de lângă noi

În urmă cu ceva vreme începusem o mini-serie descriptivă a unor tipologii umane. Demnitatea și verticalitatea acestora, în fața provocărilor și încercărilor vieții, am considerat că merită măcar câteva rânduri. Acum a venit timpul să închei această mini-serie cu două tipologii umane care pot intra cu ușurință în capitolul „oameni de la care ai ce învăța”; asta doar dacă le faci față și nu o rupi la fugă „mâncând pământul” după ce ajungi să îi aduci mai aproape în viața ta. Cumva, cei doi seamănă, dar palierele de acțiune sunt total diferite. Așadar, fiecare își va primi locul bine meritat.


Cine nu îl are pe „Jiminy Cricket” să și-l cumpere! Este adevărat că a trăi efectiv cu o „fărâmă de conștiință” întrupată în două picioare, care-ți aruncă priviri ucigătoare când îți este lumea mai dragă, mai leneșă și mai delăsătoare, nu este cel mai confortabil mod de a-ți duce existența. Dar dacă ești un perfecționist și un doritor de evoluție, atunci este necesar ca Universul să îți scoată în cale o asemenea creatură; un fel de pastilă amară pe care trebuie să o iei aproape zilnic. Însă, pe termen lung nu numai că te obișnuiești cu ea, pentru că știi că îți face bine, dar te poți trezi, într-o zi, că îți lipsește.

Nu îmi mai amintesc exact cum ne-am întâlnit prima dată; dar pot spune că a fost genul acela de înșiruire a unor întâmplări care, puse una peste alta, fac să nici nu mai știi cum și de la ce s-a pornit, de te-ai trezit în povestea cu pricina. Dar nu acest lucru este important. Altele sunt motivele pentru care am inclus-o în poveste.

Cert este că prima noastră „misiune” împreună s-a sfârșit în șanț. Era ianuarie, 2006. Viscol, zăpadă, ger. Trebuia să ajung urgent la cabinet să fac focul. Colega mea, de atunci, era plecată, așa că am luat-o pe „Jiminy” cu mine. Conduceam de vreo trei luni și aveam o Dacie-supernova. Mergeam cu viteza a doua din cauza poleiului și a numeroaselor curbe de pe traseu. În ultimul sat, înainte de cabinet, o bunică înfofolită trece brusc de pe partea cealaltă de drum, fără să se asigure, spre mașina noastră. Frânatul era exclus. Claxonez. Ea, mai în viteză, înainta spre noi. Așa că am tras dreapta de volan, ajungând cu fundul mașinii în șanț, botul în sus pe deal, la vreo 5 cm de o cabină telefonică (pe vremea aceea încă funcționau). Ne-am uitat una la alta. Eram tefere. Dar nu aveam nici cea mai vagă idee cum scăpăm din încurcătură. Ne dăm jos din mașină. Viscolul spulbera zăpezile în toate direcțiile, nu era țipenie de om pe drum, chiar și bunica buclucașă dispăruse în vreo curte, de parcă nici nu ar fi fost. Încercând să vedem pe cine am putea suna, dintr-un fuior de vânt și ceață a apărut o mașină de Salvare, care ducea mâncare la spitalul din zonă. Cinci bărbați ne-au sărit în ajutor, au tractat mașina, care cumva era întreagă și funcțională, iar până am ajuns la cabinet, stihiile se potoliseră. Am povestit acest episod, tocmai pentru că este definitoriu pentru toată colaborarea noastră de vreo 15 ani încoace. Stihii, obstacole, provocări. Le-am trecut pe toate împreună, de multe ori în chip miraculos.

Ne-am trezit obligate să lucrăm una cu alta, firi total diferite, cu povești de viață perfect opuse. Rece ca un sloi de gheață, mică, țepoasă și tăioasă ca o sabie de samurai, critică și acră din priviri. Deloc mondenă; munca și datoria pe primul loc. Eu, o fire mai boemă, mai lasă-mă să te las; mi-a fost destul de greu să îi fac față ei și tuturor cerințelor nerostite.

Dar…pentru că dincolo de toate este și un mare DAR! Dintre toți cei apropiați, ea este pentru mine un exemplu de voință de nezdruncinat. La ea totul se rezolvă și totul va fi bine! Dar nu pe stilul „am fumat ceva și plutim haotic pe un norișor roz”. O să fie bine pentru că muncesc constant și cu determinare pentru tot ceea ce îmi doresc. Nu renunț la nevoile mele și nu mă abat din drum. Nu pierd vremea cu fleacuri și mă țin cu dinții de ceea ce contează. Cu o poveste de viață greu de dus pentru caractere slabe, am văzut lângă ea că nu există provocare pe care Viața să ți-o scoată în cale și pe care, tu, prin muncă, voință și determinare, să nu o treci. Am construit ceva temeinic împreună și am învățat că prietenia înseamnă mai mult decât cafele și stat bot-în-bot la bârfă sau la poză.

Suferă de secretomanie, dar știi sigur că orice secret e în siguranță la ea. Dacă o superi, mai degrabă te taie (din priviri, desigur…), dar nu te trădează. E un fel de lup singuratic, care are grijă de o familie mare (multe bipede și patrupede) și, bonus, și de mine, cireașa de pe tort.
Mai mult nu o laud, că sigur citește și nu vreau să mi se urce cu totul în cap!


De când mă știu am preferat compania oamenilor mari, de la care să pot acumula sfaturi și învățături înaintea timpurilor și vremurilor celor din anturajul meu, tocmai pentru că preocupările mele au vizat mereu diferite domenii de viață și cunoaștere. Dar, de fiecare dată am căutat să învăț de la cei mai buni. Cum știi că cineva este bun? Nu numai după ceea ce vorbește pe moment. Îi vezi parcursul și conduita în timp. Constanța faptelor și a discursului. Și, la care, poți doar să constați asemănarea între ceea ce face, spune gândește. Nu trebuie să fii un geniu să nu observi cât de puțini sunt cei a căror vorbă devine faptă; de aceea sunt și ușor de remarcat cei care ies din acest tipar general al superficialității. Mai ales că pot enerva prin atitudinea corectă, ajungând să îți sară în ochi precum uleiul încins în care scapi o picătură de apă. Sunt puțini acei omeni care își urmează conștiința cum știu ei mai bine, având puterea de a-și păstra independența, din nevoia de a fi liber, fideli muncii și crezurilor lor, care chiar vorbesc ceea ce gândesc și simt, și nu ceea ce au primit în plic, prin curier. Vorbesc în general, deși am intrat deja în subiect, pentru că nu îi place să fie lăudat.

Așa că eu nu îl laud! Dar îmi permit să îi mulțumesc pentru pasiunea și pofta cu care citește din cărțile care-l fascinează. Îi mulțumesc pentru provocările pe care le lansează pentru a căuta, a descoperi, determinându-te să-ți dorești a ști mai mult. Cu toate rafturile din spate pline ochi, de acu’ zici că se prăvălesc, ochelarii pe vârful nasului, în timp ce caută îndârjit un paragraf pe care musai vrea să-l împărtășească, în locul analistului tăietor în orgolii și devoalator al meschinăriilor politicianiste, l-am regăsit pe „Moș Timp” arhivarul tuturor scrierilor fără de care noi, cei de azi, am fi mult mai săraci și mai puțini la suflet, dacă acestea n-ar fi existat. Dar toate scrierile și oamenii mari din spatele lor degeaba ar exista, dacă nu s-ar găsi cine să le păstreze amintirea și să planteze în alte suflete și minți semințele dorinței de cunoaștere. Numai că de aceasta poate fi capabil doar un Maestru. Un comunicator, un provocator, un stârnitor spre a căuta, a afla, a cerceta, a cunoaște și a înțelege. Un deschizător de apetit de carte. Seamănă cu Sazed- the Keeper of Terris. Cine este Sazed? Un personaj fabulos din trilogia „Născuți din ceață” a lui Brandon Sanderson, care avea știința de a înmagazina în metale, brățări, inele atribute (forță, curaj, determinare, sănătate, putere) și cunoaștere (istorie, religie, cărți), care până la final s-a dovedit a fi… Vă las să descoperiți singuri, parcursul acestui personaj!


Asemănarea dintre cei doi mi-a fost și mai clară zilele trecute. Eram cu colega mea prin curtea cabinetului revizuind lucrurile care ar mai fi de făcut. Eu, privind spre copaci, îi arăt entuziasmată niște melci lipiți de coajă. La care îmi replică sec „Și care este știrea? Asta este normalitatea! Era o știre dacă melcii cântau Caruso sau O Sole Mio măcar! Așa…pfff!”


Am povestit despre Ei, pentru că avem nevoie de exemple umane care nu se supun trendului de uniformizare uman-comportamentală, de oameni cu pasiune, poftă de viață și cunoaștere. Oameni pe care vârsta și rutina nu îi blazează. Parcursul lor te motivează și te determină să-ți depășești propriile limitări și neajunsuri. Ba mai mult, ei sunt cei care te pot determina să nu accepți a fi îngrădit de unii care nu suportă excelența. Acestea sunt câteva caractere umane de la care poți învăța că oricum ar fi Viața și oricare ți-ar fi Destinul „Nu ai de ce și nici de cine să îți fie frică!”. Sunt oameni ale căror vieți pot fi rezumate de aceste versuri:

„O luptă-i viața; deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.
(…)
Trăiesc acei ce vreau să lupte;
Iar cei fricoși se plâng și mor.” (G. Coșbuc-Lupta Vieții)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

6 comentarii pentru articolul „De ce și de cine ne este frică? Maeștri de lângă noi”

  • Unul din cele mai bune articole. Ar putea iesi o carte de aici!

  • Dupa cum o descrieti, nu de secretomanie 🙂 sufera, ci de caracter frumos si de verticalitate morala „sufera”.

    • …Sunteti norocoasa, ati intalnit oameni rari, in preajma carora e un privilegiu sa fii.

  • ‘Nu e carte să înveți
    Ca viața să aibă preț ­
    Ci trăiește, chinuiește
    Și de toate pătimește
    Ș-ai s-auzi cum iarba crește.”

    unu’ pe faţă,altu’ pe dos…aşa-i in viaţă.dacă le facem statuie,sau postere,le facem rau,cred eu.

  • maestri de linga noi n-ar face doua parale, pentru noi, fara maestrul din noi.

    un maestru fara discipol nu e maestru, iar un discipol in care un maestru nu se poate varsa plenar nu e un discipol.

    daca ii spui unuia…maestre!, si nu minti, atunci… ce vezi aia esti.

    greu e pina reusesti sa ti dai seama ca ai murit. dupaia, adica prin ochii unui mort…lumea se vede altfel. bineinteles ca se prea poate sa fie cu totul altfel decat tocma ce-am zis, insa nu si pentru mine 🙂

    ne nastem si dupaia sintem indoctrinati. orice facere de dupa nastere, imediat de dupa nastere e indoctrinare. ne e cioplit ochiul dupa chipul si asemanarea lumii.

    la un moment dat se mai intampla si minuni, …dai peste un maestru care ti zgarie retina, vederea, inima.
    dupa care te apuci sa vezi lumea mare cu propriul ochi.

    se prea poate ca ‘scapatul de indoctrinare’ sa se asemene cu moartea. nu poti vedea lumea, si creca nu poti vedea deloc!, daca nu ti arunci la gunoi ochiul care ti a fost cioplit, inca de mic, dupa chipul si asemanarea lumii.
    mai bine bajbii, spre ex io!:)), intr o lume pe care abia incepi s-o vezi, cautand urmatorul pas, in orice caz cautand, decat sa zburzi intr o lume ale carei definitii doar le-ai infiat,
    insa care se prea poate sa fie ori mai mari decat iti e masura, ori mai mici decat iti e putinta.

    cred ca frica dispare atunci cind iti accepti plenar Definitia, indiferent cum arata ea in mod absolut.

    • pasta cu…cireasa de pe tort n am prea nteles o.
      adica ori nu prea le ai cu modestia )), ori chiar esti cireasa de pe tort, ori ambele
      :))

Cora Muntean: Ce blestem pe capul liberalilor să fie nevoiți să aleagă între Orban și Cîțu!
LIVE RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII

Urmăriți, în direct, emisiunea Retrospectiva Săptămânii, prezentată de George Ciubotaru.

Publicată de Metropola TV pe Vineri, 18 iunie 2021
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog