Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare stabilim la care dintre cele două date, 15 sau 29 septembrie, se va desfăşura primul tur al alegerilor prezidențiale

De data asta, eu nu sunt Charlie!

Vă amintiți, desigur, valul uriaș de proteste și de dovezi de solidaritate care au urmat atacului terorist asupra redacției hebdomadarului francez „Charlie Hebdo’’, soldat cu 12 morți, atac survenit după ce în această publicație a apărut o caricatură a profetului Mahomed. Sloganul ,,Je suis Charlie!’’ a devenit o veritabilă deviză a luptei pentru apărarea dreptului presei la liberă exprimare a opiniilor și pentru protejarea vieții jurnaliștilor. Proteste energice și mesaje de solidaritate la care s-au alăturat prestigioase personalități ale mass media românești și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.

Numai că, sub impactul emoțional al evenimentelor, mulți dintre noi am trecut prea repede peste faptul că publicând caricatura respectivă și cei de la ,,Charlie Hebdo’’ au comis un act care încalcă în mod extrem de grav dreptul musulmanilor de a avea o anumită credință și de a îi promova principiile și valorile. Foarte adevărat, acestei flagrante încălcări a drepturilor lor, musulmanii nu trebuiau să îi răspundă cu un atac barbar, dar să nu uităm că, de data asta, vorbim despre grupuri de teroriști pentru care normele civilizației, ale toleranței și ale confruntării de idei nu contează și pentru care singurul argument este brutalitatea și omorul.

Oricum am judeca, însă, lucrurile, tragedia din ianuarie 2015 rămâne în conștiința publică și, în mod deosebit, în memoria colectivă a breslei noastre ca un eveniment-simbol și ca o lecție din care avem, cu toții, enorm de multe de învățat. Din păcate, se vede treaba că tocmai acești anumiți confrați ai noștri de pe malurile Senei fac dovada că ei sunt cei care nu au înțeles această lecție. Sau, mult mai grav, că refuză să o înțeleagă. Fiindcă numai așa se poate explica de ce, la scurtă vreme de la catastrofalul cutremur care a lovit Turcia și Siria și când pur și simplu ne este groază să facem un bilanț al victimelor, același hebdomadar publică, sub genericul ,,Nici măcar nu este nevoie să trimiteți tancuri’’, o caricatură, de fapt o monstruozitate care nu poate decât să umple de revoltă orice om de bună credință și cu elementar bun simț. Invocând, sunt convins, dreptul la liberă exprimare.

Act față de care, de această dată, nu cred că va mai exista solidarizarea de acum opt ani. Pentru că, de data asta, nu mai este vorba despre o glumiță neinspirată, ci numai și numai de o intolerabilă încălcare a credinței și a demnități unor țări și popoare pe care oarbele stihii ale naturii dezlănțuite le-au lovit atât de crunt. Cumplită tragedie care a făcut ca lideri politici din întreaga lume să treacă peste adversitățile lor declarate față de regimurile politice de la Ankara și Damasc și au decis ca statele lor să ofere un substanțial și necondiționat sprijin material și uman într-o deplină solidaritate cu populație din cele două țări. Sprijin căruia România i s-a alăturat și pe care cetățenii săi , fără deosebire de naționalitate și de religie, îl susține întru-totul.

Categoric, însă, nu de aceeași solidaritate trebuie să dăm dovadă noi, ziariștii români, față de o asemenea absolut incalificabilă manifestare a celor din redacția ,,Charlie Hebdo’’, iar rațiunile acestei afirmații cred că sunt de înțeles din cele pe care le-am scris în textul de față. În schimb, mă declar întru totul solidar cu învățămintele unuia dintre nenumăratele mesaje de desolidarizare transmise publicației franceze imediat după apariția infamei caricaturi. Citez: „Colegul meu, Franck Brinsolora (RIP) a murit pentru a vă proteja. Dacă stiloul vostru devine criminal și duce din nou la sacrificiile altor colegi polițiști, trebuie să vă prezentați în instanță pentru instigare la ură’’. Semnează, Alexandre Boisson, polițist și bodyguard la doi președinți francezi, în perioada 2002-2011.

Acesta este mesajul și nu cred că aș putea să comentez mai mult despre această inacceptabilă încălcare a deontologiei ziaristicii decât scriind: „De data asta, eu nu sunt Charlie!’’ și iscălind.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „De data asta, eu nu sunt Charlie!”

  • File de jurnal politic…………..07.02.2023 PS 2 Păstrând, desigur, proporţiile, aş mai avea un exemplu de clamarea neprovocării în numele unuia dintre principiile atât de mizerabil utilizat de neoliberalismul Occidental în dublă măsură: principiul dreptul la libera exprimare.
    În Turcia şi Siria – la graniţa dintre ele – au avut loc cutremure catastrofale cu mii de morţi, zeci de mii de răniţi, suferinţe şi distrugeri greu de evaluat, dar de dimensiuni catastrofice. Şi ce fac cei de la Charly Hebdo? Publică o caricatură infernală.

    Dacă nici asta nu este provocare la ură, atunci am pierdut sensul cuvântului provocare!
    07.02.2013: twitter.com: BOISSON Alexandre: „Mon collègue Franck Brinsolora (RIP) est mort pour vous protéger. Si votre plume devient assassine et conduit une nouvelle fois aux sacrifices d’autres collègues du SDLP, vous devez comparaître en justice pour incitation à la haine.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *