România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

De dragoste în vremuri de corigență

Oare dragostea îmbătrânește? Și nu mă refer la dragostea aceea în care hăndrălăul își găsește o răvășitoare și pentru ea își pierde nu capul, ci simțul ridicolului facturii de protocol. Dragostea la prima vedere o fi îmbătrânind? Îmbătrânește sau o îmbătrânesc tocmai aceia care fug de bătrânețe, mimând? Bărbații, când îmbătrânesc, se îndrăgostesc ca de propria imagine, sperând ca femeiușca de lângă ei să fie dovadă îndeajuns de viagră de virilitate. Femeile îmbătrânesc cu ochii pe perete, sperând după cel ce-a fost, dar care le-a lăsat înainte de vreme.

În tinerețe mi-a plăcut matematica. Multora ne-a plăcut, dar unii preferă să pretindă că au fost posedați de ea. Cum pot să vorbesc despre dragoste ca despre o exactitate? Pot pentru că pe-atunci știam unde să o găsim și era cu mult mai sinceră, aproape ca o formulă de pâine integrală. La bătrânețe, e din ce în ce mai greu să înțelegi ce vrea să zică, ca să nu mai vorbesc de faptul că te uiți la ea și nu mai știi dacă ți-ai pus ochelarii sau nu.

Pentru babe, singura șansă de a face parte din conversație e să-și aducă aminte să treacă în pomelnic și niște băieți care s-au ferit de dragoste ca de lipsa de calciu: d’alde Freud, Nietzsche, Milton sau Oscar Wilde. Cioran s-a dat în petec. Ca să fac rost de niște citate, a trebuit să mă întorc la școală. Citatele de pe Google au uneori și câte trei tați, iar când bate al doisprezecelea ceas se îmbracă ca Elvis și cântă “Mamma mia!”.

La școală, surpriză: foarte mulți cetățeni săriți de prima tinerețe, semn că sunt majoritari cei care nu se pot obișnui cu ideea timpului pierdut. Interesat de cititorii de Biblie părea să fie un irlandez, beckettian în simularea nonșalanței. Ca orice irlandez înregimentat în zodia trifoiului, cetățeanul în discuție scria povestiri despre mersul la crâșmă și emitea păreri dintre cele mai pestrițe în legătură cu partea lirică a nevoii de singurătate. Nu a fost deloc greu să angajăm confruntarea cu carte de muncă. Cetățeanul irlandez, de asemenea străin de obiceiurile locului, a încercat să-i dea un nume, deși nu era familiarizat nici cu Sorescu, nici cu Eminescu, și-a ieșit flirt.

Înaintea unui examen, poate și din cauza emoțiilor, a apelat la confesiune, ca să scape de ghinion. Mărturisindu-se, recunoștea că emisese, pe tot parcursul orelor de comentarii literare, mulțime de idei tâmpite, doar ca să se amuze, curios să afle de unde aveam să-mi fac rost de contra-argument. Cetățeanul irlandez sugera, carevasăzică, că mi-ar fi ridicat mingea la fileu intenționat.

Am trecut examenul, semn că spovedania nu trecuse neobservată. Am hotărât să sărbătorim la cantina facultății, cu câte un cartof în coajă, o lingură de fasole scăzută și niște puf de cașcaval. Ne-am strâns cu toții în jurul mesei și tăcerea ar fi rămas de aur dacă nu s-ar fi pus pe fluierat coloana infinitului.

-Mie mi-e foarte greu să-mi dau seama când mă curtează cineva. (observați ce repetiție fină de mie/mi-e, fără L, fără ouă roșii).

Cetățeanul irlandez sfida teorema lui Pitagora. Nu m-am grăbit să râd pentru că de la o vârstă te poți scăpa pe tine, încercând să nu te scapi pe alții. Singura soluție era să vin cu ceva grandios, platonian.

-Dacă nu ți-ai găsit marea dragoste până la vârsta asta, mai bine te lași păgubaș, ca să nu te lase șchiop.

M-am păstrat câteva secunde pe gânduri, să văd dacă era prin preajmă vreun regret îndeajuns de entuziast (îmi amintea de Nietzsche, care își amintise de Galiani, căutând în entuziasm virtute) ca să mă bată pe umăr.

-Fosta mea prietenă e balerină.

Cinci cuvinte care m-au făcut să realizez că îmblânzind tentația mă ferisem, de fapt, de un dezastru. Cum să rivalizezi cu o balerină, când, la farmacie, te repezi direct la raftul cu produse pentru menopauză?

Și atunci ce rămâne din dragoste după prima vedere? Sau auzire. Un denunț de continuare.

Îmi face semn că mai are ceva de zis, de Dincolo de bine și de rău, mustăciosul Nietzsche:

“Până acum bărbații au tratat femeia ca pe o pasăre care, pierzându-se de înalturi, a nimerit printre ei aducând cu sine delicatețe, fragilitate, sălbăticie, ciudățenie, dulceață și viață – o creatură atât de prețioasă încât au trebuit să o țină în colivie, ca să nu le scape”.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „De dragoste în vremuri de corigență”

  • Daca tot se afla pana la urma, sa-l citam si pe Dostoievski: „Dragostea trece si nepotrivirea ramane”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *