Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

De scandalul pensiilor speciale responsabil principal este Klaus Iohannis

Comentarii

14 comentarii pentru articolul „De scandalul pensiilor speciale responsabil principal este Klaus Iohannis”

  • PAȘTELE:simbol al renașterii și al reannoirii! Pe principiul „eu v-am făcut eu vă omor „,D-nul Valeriu Stoica dă semnalul sfârșitului depravării sociale și financiare a unei sistem.Când se încarcă populația cu tarifele la utilități și taxe până la nivelul veniturilor se ajunge la sclavagism.O societate de acest fel este una feudală, nu apreciază eficiența și păstrează privilegiile prin moștenire. În jurul pensiilor speciale explodează nervi și se țes intrigi și de aceea acest cartofi fierbinte o să fie scos cu mâna celui care la plantat. Vorba geniului Marin Sorescu din poezia „BOALA” unde nu se referă la boala lui, ” MĂ TREZESC IN FIECARE DIMINEAȚĂ CU O SENZATIE DE IARNĂ „. Poate și D-nul Valeriu Stoica se trezește în fiecare dimineață cu o senzatie de iarnă! Acestea ar fi „secretele sunete ale unui gând care se desfășoară”din „Invierea lui Lazăr „!…adică îți dă speranță, adică ai murit după care ai înviat. Oricum, istoria și literatura pot fi falsificate, dar matematica și fizica rămân incoruptibile.

  • Sa zicem merci ca INCA se mai dau pensii, ca daca ar fi dupa mintea alora de la WEF, la varsta la care omul nu mai poate duce toate cele sau ar fi impiedicat de oarece boala, ar fi premiat cu o strangere de mana, un vaccin final dupa care directia compost. Eugenia, visul de aur al davosienilor.

    • Oh…Eugenia..ce vremuri frumoase in 1970 cand veneau la Mare suedezele blonde, cu picioare lungi si sani „cupa”.
      Suedezii aplicau eugenia asa ca blondele alegeau doar masculi blonzi, aratosi. Ulterior suedezii au renuntat si s-au
      corcit cu tot felul de neispraviti si au ajuns..o natie banala. Noi alegeam nemtoaicele din RFG (cele din RDG erau
      sarantoace). In acea perioada Angela Merkel frecventa litoralul romanesc si probabil a fost…… „nemultumita”.
      Din acest motiv a ramas cu o ura viscerala fata de romani. Daca m-as intalni cu ea i-as zice… in lb germana, in modul
      cel mai vulgar posibil. Nu mi-e jena.

    • Pentru asta a fost introdus vaccinul ca incepind cu 65 de ani sa dai ortul popii

  • Pensii speciale ? Dar magistratii au „slujit” ticalosia..Schengen ? Dar sunt 2 (doua) milioane de moldoveni cu cetatenie romana.
    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
    In RO functioneza: „Après moi, le déluge”, „Jedem das Seine” si „Fir-aţi ai dracului cu melcii voştri!”……
    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
    50000 de carti, de vorbe pentru prostit prostii nu ajuta la nimic; nu pot elimina suferinta umana… Va invit sa visati la „cai
    verzi pe pereti” = tapet; definitie Colea Herescu;
    Nota: Nu am scris nimic in engleza pentru ca am alergie la ticalosia americanilor (parerea si sentimentele mele).

  • Emil Cosman se află în weasel country adică acasă în România.

  • Nu am cum sa fiu de acord cu dvs in problema pensiilor, pentru ca introduceti in ecuatie o duma propagandistica favorabila gestionarilor banilor publici, dar incorecta. In momentul inceperii unei activitati aducatoare de venituri, statul vine si iti spune „Stii, peste x ani va trebui sa incetezi aceasta activitate, pentru ca, fiziologic, nu vei mai fi capabil sa o desfasori. Si atunci, pentru ca, in acel moment, sa poti trai in continuare, eu, stat iti iau un anumit procent din venit, pe care ti-l folosesc pana la implinirea varstei de pensionare, si ti-l multiplic din punctul de vedere al valorii, in asa fel incat suma primita dupa pensionare sa-ti asigure un anumit nivel de trai, corespunzator cu suma contribuita de-a lungul perioadei active”. Mie mi se pare clar ca, aici, avem un contract social, cu drepturi si obligatii de ambele parti, stat si cetatean. Numai ca, ce sa vezi, mai intai cetateanul isi indeplineste integral obligatia de plata, in timp ce statul nu are decat dreptul de a cheltui, fara a da socoteala, banii primiti. Iar cand trebuie sa inceapa a-i da inapoi, vin vaicarelile. Stii, stai sa vezi ca a crescut inflatia, stai sa vezi ca a scazut numarul de angajati platitori, etc, etc. Pai, nu, draga Statule, nu merge ca atunci cand primesti sa fete vaca, iar cand trebuie sa dai inapoi, sa moara vitelul. Din mai multe motive. Primul, acela ca, timp de cateva decenii, am platit, luna de luna, fara sa te intreb ce faci cu ele, sumele respective. Aveai datoria sa le gestionezi in asa fel incat sa te achiti de obligatia corelativa a platii pensiei. Gandeste-te matale, statule, ca, fie si pusi la banca, depozit pe trei decenii, banii aceia ar fi adus o dobanda, de care, astazi, m-as fi putut bucura fara ca tu sa-ti bagi nasul in treaba asta, platind o groaza de functionari inutili ai statului, care sa iti difuzeze minciunile. Apoi, al doilea, pentru ca, in momentul in care incep sa ma achit de obligatia de plata, contractul social e in derulare. IN TERMENII LUI INITIALI. Nu poti veni, dupa cateva luni sa modifici clauze esentiale ale contractului, precum varsta de pensionare sau durata contributivitatii. Pentru simplul fapt ca tu insuti stabilesti procentul din venituri pe care mi-l iei, luna de luna…Nu poti sa vii, post factum, sa imi spui, stii, trebuia sa platesti un procent mai mare, caci m-am trezit ca am gresit calculul…Sa fii sanatos, ia banii de la aia pe care i-ai platit sa calculeze si au facut greseli! Nu am facut contract social cu o entitate iresponsabila, si chiar daca ar fi asa, este stiut ca una din conditiile fundamentale de a contracta este capacitatea, adica existenta discernamantului, contractul cu o persoana fara capacitate fiind nul de drept…Unde e manipularea? Pai, in ideea ca angajatii de la un anumit moment dat platesc pensiile celor iesiti din viata activa. Nici pomeneala! Fiecare cetatean ajuns la varsta de pensionare si-a platit suma necesara, in decursul vietii active! Cu exceptia, desigur, a pensiilor speciale, dar acesta e alt subiect. Ca statul vine si spune, cu acesti bani am platit pensiile celor din perioada ta de viata activa, chiar nu ma intereseaza. Eu, cetatean, nu am impus acest lucru. Nu am impus nici obligatia statului sa investeasca in cutare sau cutare activitate… A fost decizia gestionarilor statului sa amestece toti acei bani, ca sa nu se mai stie nimic…Deci problema lor…Nu mai au bani, sa-i scoata de la ei de acasa! Noi, cetateni ajunsi la varsta pensionarii, NE-AM ONORAT OBLIGATIA! ASTEPTAM CA STATUL SA SI-O ONOREZE PE A LUI! Nu sunt in stare, sa plece acasa la ei, nu sa stea in continuare la controlul acestor sume! Pai cum vine aia, am fost prosti, dar ne mai puteti lasa la butoane inca vreo cativa ani, caci avem sanse sa ne facem destepti?…In ce firma privata se intampla asta?
    Inca o idee insuficient punctata mai sus. Exista un principiu fundamental de Drept: Nu se renegociaza contracte aflate in derulare. Nu poti veni sa modifici, asa cum am mai spus, termeni fundamentali ai contractului, precum varsta de pensionare sau durata minima de cotizare, pentru ca descoperi tu ca nu iti mai ajung banii. De ce mai tii tot felul de institute de statistica, experti, ministere, directii, agentii guvernamentale, etc, daca nu esti in stare sa faci niste prognoze care sa-ti regleze cu ani inainte stabilitatea financiara a sistemului de asigurari? De ce nu-ti faci niste provizioane? In fine, nu insist…

    Cat priveste sistemul pensiilor speciale, el nu este decat un mod de a inchide gura…pensionatilor. Adica de a le cumpara tacerea. caci, provenind din structuri de forta, acestia cunosc foarte bine abuzurile pe care statul le poate face. Ca atare, omul are varianta sa taca din gura si sa incaseze pensii speciale nesimtite de-a dreptul, sau sa vorbeasca si sa se expuna…Dar chiar nu vad de ce un stat onest nu ar putea sa stabileasca si pensiile acestor categorii „speciale” exclusiv functie de contributivitate.

    • Sunt de accord cu Dv : pensionarii sunt platiti din contributiile lor , nu de catre generatia in activitate
      Teoria cu generatiile e o escrocherie intelectuala facuta de fondurile private de pensii , cea mai mare escocherie conceputa
      Sa calculam
      Date statistice (2019):
      salariu mediu 5000 lei , prelevare pt pensii 25% deci 1250 lei , contributia standard , 35 ani , timpul mediu de beneficiere de pensie , 14 ani .
      Pensionarul mediu aduce : 35 ( ani ) x 12 ( luni ) x 1250 ( contributia aferenta salariului mediu )
      El primeste pensia P vreme de 14 ani , deci 14×12 luni .
      Sa calculam cat ar trebui sa fie pensia medie :
      35*12*1250=P*14*12
      rezulta P= 35*1250/14=3125. lei
      Cat e pensia medie lunara azi (2019): 1374 lei
      Imi veti spune ca acu 35 de ani am platit 700 de lei contributia , iar acum se plateste 1250. Da , dar atunci 600 lei aveau valoarea celor 1250 de azi. Statul trebuia sa gestioneze fondurile astfel incat castigul sa depaseasca inflatia cu atat mai mult cu cat statul se imprumuta de la banksteri cu rate peste rata inflatiei .
      Mai este un aspect fundamental : speranta de viata . Ea da socoteala indirect de nr de ani in care contributorul beneficiaza de pensie
      https://www.macrotrends.net/countries/ROU/romania/life-expectancy
      life expectancy Romania
      The current life expectancy for Romania in 2022 is 76.37 years, a 0.18% increase from 2021.
      The life expectancy for Romania in 2021 was 76.23 years, a 0.18% increase from 2020.
      The life expectancy for Romania in 2020 was 76.10 years, a 0.18% increase from 2019.
      The life expectancy for Romania in 2019 was 75.96 years, a 0.18% increase from 2018.

      In Romania dupa razboi economia era una taraneasca . Primeau pensii un nr restrans de functionari ai statului ( invatamant , administratie , armata , CFRisti PTTRisti) si un nr mic de muncitori . In 1950 speranta de viata era de 61 de ani . Deci statul aproape ca nu a platit pensie .
      A urmat industrializarea dupa 1950. La aceasta generatie primele pensii au inceput sa fie platite in 1980 . Speranta de viata in 1990 era de 69 ani.. Astfel , fondul de pensii ( de stat ) era alimentat si in excedent .

      Unde au disparut banii ?

      • Calcul rezonabil, eroare de statistica / interpretare : 76 ani ESTE SPERANTA MEDIE DE VIATA PENTRU FEMEI IN RO.
        PENTRU BARBATI SUB 71 ANI.
        La fel in raportarile europene apare ca in RO se iese la pensie la 63 ani .(valabil ptr femei)

        • Maestre draga, la betivi se spune ca recunoasterea este calea cea mai sigura catre vindecare. Suntem in anul de gratie 1997 cand guvernul CDR, pntcd pnl pd, da legea pensiilor speciale. Este ciudat cum unii care au suferit in inchisori dau o lege in favoarea institutiilor de forta. Acum se asteapta ca PSD sa rezolve problema? E de noaptea mintii. Johanis trebuia sa anunte intai ce vrea sa propuna in PnRR-ul lui peste prajit inainte sa se laude. Nu mai vorbim ca celebrul lui PNRR a fost respins de 3 ori. Suma pe care o pierde Romania este pistol cu apa si nu are efect asupra altor borne din PNRR decat in capul lui Ghinea. Si ca sa punem bomboana pe coliva, ordinul cu neumblarea la pensiile speciale a venit direct de la Washington. Prietenii stiu de ce. De aceea Ciolacu o sa ia caimacul si nu Rares Bogdan. Cine a oprit USR-ul lui Ghinea care a secretizat pnrr-ul sa ceara in parlament abrogarea pensiilor speciale? Nimeni. Stimabile, pensiile speciale sunt mai mult o chestie de morala decat de corvoada economica. Este o ciorba reincalzita de niste politicieni mediocrii ca sa mai castige un mandat. Sa nu uitam totusi de la cine a pornit!!!!

  • Jale mare cu specialii noștri care par că și-au ales profesiile doar pentru beneficiile financiare din timpul activității și mai ales după ieșirea la pensie la o vârstă cam fragedă.
    Parlamentarii strânși în ușa cu trecutul lor zbuciumat și împestrițat preferă să se piardă bani de cât să facă ordine și să dispară inechitățile flagrante din sistemul de pensii. Când îi aud pe la tv cum se laudă sau se vaită chiar schimb repede programul. Atâta lipsă de respect pentru restul populației care face eforturi uriașe să treacă prin viață mai rar. Dacă ei spun că populația nu mai poate de dragul lor chiar se înșală amarnic. Chiar le doresc din toată inima să fie aleși doar de speciali la alegerile care par a se apropia mai repede decât s-a programat. La restul prostimii care va ieși la pensie în copârșeu se va aplica eventual doar contributivitatea.
    Legat de PNRR nu știu în ce a constat mărețul plan dar văd că se închid unul după altul până și complexele energetice, că nu mai producem nimic și că importăm aproape orice materie primă și produs…numai realizări și succesuri…

  • In Berlin pe Friedrichstrasse este o librărie cu doua etaje de subsol in care ultimul este cofetărie cu ceai cafea și sendvișuri unde poți sta sa citești și trei etaje peste parter cu cărți in total 6 niveluri
    La parter pe citeva zeci de calculatoare poți sa consulți ce au in rafturi sau sa iti comanzi ce cărți dorești sa cumperi dacă nu sunt in librărie
    Fără 300-400 de euro nici n merita sa intrii

    Pensiile nu ma interesează pentru ca este o mare mitocănie ce se întîmplă eu am 30 de ani de munca la UMFCD și pentru ca nu am încă 65 de ani nu capăt nimic din contribuția platita an de an din 2010 am fost pensionat medical și am și plecat din România ca sa am in alt sistem medical o șansa la viața – uneori ma bucur ca așa stau lucrurile pentru ca altfel ajungeam sa regret plecarea

    Ca sa închei vorba lunga cu Dunărea și canalul
    Nu exista parte ucraineana a brațului și partea romană decit pentru prostii care nu inteleg ce spune legea internațională
    Are brațul chilia șenal – dacă da mijlocul lui este granița inter state
    Nu ai voie sa mergi decit cu ambarcațiuni usoare de agrement in afara senalului
    Șenal este spațiul intre baliza roșie și cea verde așezate dea lungul liniei mediere a cursului de apa
    Balizarea este o operatiune care nu poate sa fie făcută unilateral de un stat pe granița
    AFDJ a avut cunoștiință de acesata operatiune
    Poliția de frontiera de asemenea
    Apropo de poliția de frontiera
    Noi mai avem granița cu Ucraina sau ea se întinde acum pina la Constanta

  • Cu alte cuvinte,tot fostii cu ale lor privilegii care trebuiesc neaparat pastrate.Sa ia foc tara,sa vina cutremurul,sa vina inundatiile,etc. dar sa nu dispara privilegiile.Folosesc cu nerusinare toate stratagemele,inclusiv minciunile,numai sa nu li se clinteasca privilegiile.Nu se lasa alde bese-n cizme nici morti.

  • Memorii ? Gogosi .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *