Dejun cu Vladimir Putin

15. Un hop pe care trebuie să-l trecem: solemnitatea semnării

Invitaţia era neînduplecată la capitolul succesiunea momentelor: Se merge la prînzul cu Vladimir Putin după solemnitatea semnării Tratatului româno-rus. Peste acest moment, care se anunţa lung şi plicticos, nu se putea sări nici în ruptul capului. De fapt, ca să fiu mai precis, trebuie să spun că nu se putea sări ca prezenţă fizică în sala propriu-zisă. Nu puteai sta, de exemplu, în hol, la o ţigară, şi să intri în sala de mese cînd toţi ceilalţi, morţi de foame, se grămădeau să treacă prin cele cîteva uşi de partid şi de stat. Cu atît mai puţin n-aveai cum să mergi în Sala Vladimirskii, să te aşezi la masă şi, pînă la venirea celorlalţi, să dai gata coşul cu pîine, borcanul cu muştar, solniţa cu sare şi, la o adică, chiar jumătate din scobitori. Astfel că, aveai sau nu chef, trebuia să stai în sală toată solemnitatea, chiar dacă angajat într-un pui de somn. Cu condiţia evidentă de-a nu sforăi atît de tare încît să nu se mai audă declaraţiile celor doi Preşedinţi.

De la astfel de momente aşa-zise istorice, televiziunile difuzează doar o singură secvenţă. Cea în care cei doi şefi de stat îşi dau unul altuia nişte cartoane de culori diferite, după care-şi strîng mîna suficient de tare şi de mult ca să te întrebi care dintre ei şi-o va pune după aia în ghips. Sînt şi cazuri cînd cei doi, după ce-şi înmînează reciproc cartoanele cu pricina, nu-şi strîng mîinile, ci se iau unul pe celălalt în braţe şi se bat pe spate reciproc, de parcă tocmai atunci unul dintre ei s-ar fi întors viu din călătoria cu „Titanicul“. Din fericire pentru telespectatori şi din nefericire pentru cei de la faţa locului, ceremonia e mult mai lungă şi cuprinde şi alte numeroase momente. Astfel că, dacă după ea te mai aşteaptă şi un prînz, fie el şi cu Vladimir Putin, şi nu un prînz oarecare, ci unul pe gratis, solemnitatea atît de bună pentru ţară se poate transforma pentru tine în coşmar.

Aşa a fost, de exemplu, aşteptarea celor doi şefi – Vladimir Putin şi Ion Iliescu – de la convorbirile tête-à-tête. Ilustrele personaje urmau să-şi facă nu mai puţin ilustra apariţie pe o uşă din fundul sălii. În sine, aşteptarea nu e cine ştie ce. Cam trei sferturi din viaţă aşteptăm. Aşteptăm să vină trenul. Aşteptăm să se facă noapte. Dacă sîntem oameni normal, ca să mergem la culcare. Dacă sîntem neînsuraţi, ca să mergem la fete. Iar fetele, la rîndu-le, aşteaptă noaptea ca să-şi primească clienţii. Aşteptăm să cadă ploaia. Sau, guvernul. Sau, mană din cer. Mă rog, aşteptăm ceva. Drept pentru care, omul poate fi definit nu numai ca animal gînditor, dar şi ca animal aşteptător. Aşteptarea la solemnitatea de la Kremlin era însă niţel mai complicată. Mai întîi, am aşteptat să se deschidă uşa cu pricina. S-a deschis graţie efortului depus de nişte domni în costum de protocol, care, mai mult ca sigur, încasau un salariu zdravăn doar pentru a apăsa pe clanţă. După solemnitatea cu uşa, prin cadrul dreptunghiular au prins a se foi încolo şi încoace tot felul de tipi, ale căror îndatoriri n-am reuşit nici pînă azi să le dibuiesc. Tare mă tem însă că se fîţîiau încolo şi-ncoace fără nici o treabă. Doar aşa, să-i popularizeze televiziunile că muncesc! Au venit apoi cei doi miniştri de Externe: al lor şi al nostru. S-au aşezat cuminţi pe două scaune, nu prea departe de uşă (să-i vadă, probabil, cei doi Preşedinţi şi să-i aprecieze că n-au şters-o la o bere!). În lipsă de ceva mai bun, m-am pus pe omorît timpul în chip cît mai inutil. Pe masă se ridicau, stive, mai multe cartoane. Am început să le număr. După ce le-am numărat de sus în jos şi de jos în sus, pînă cînd era s-adorm, mi-am concentrat preocupările pe cei doi miniştri de Externe. Nimic nu e mai plicticos pe lumea asta decît doi miniştri de Externe care stau pe scaune. Nu se scobesc în nas, nu rîd prosteşte la amintirea unui gînd hazos, nu se caută prin buzunare să vadă dacă sînt la locul lor cheile de la casă. Am abandonat, aşadar, şi pista asta de pierdere a timpului.

(Din volumul În vestă, printre fracuri, editura Historia, 2007)

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii