Dejun cu Vladimir Putin

6. Un boutique găzduit de remorca unui tractor

Din strîngerea de mîini dintre Ion Iliescu şi Ghenadi Selezniov, preşedintele Dumei de Stat, apucăm doar ultimele minute. Noroc că respectivii şi-au strîns mîinile suficient de mult timp pentru a-i vedea şi noi, jurnaliştii români. Nu stăm prea mult aici. Hop în microbuz, pentru a ajunge la următorul punct din program: Institutul de Stat pentru Relaţii Internaţionale din Moscova!

Ajungem la Institut înaintea Obiectivului, cum i se spune lui Ion Iliescu în limbajul de specialitate al SPP-ului rusesc. Autobuzul a tras într-o piaţă mică. Nu la intrarea în clădire, cum ar fi fost normal, ci undeva, peste drum, şi un pic înapoi, într-o zonă de capitalism abia încolţit: o casă de schimb, o gheretă din care se vînd piroşti, un atelier de vulcanizare.
Vom sta aici pînă cînd vom primi semn că Obiectivul s-a pusîn mişcare de la Dumade Stat. Asta, deoarece Obiectivul a rămas la taifas cu Ghenadi Selezniov.

Potrivit Programului, la Institut, Obiectivul urmează să facă o mulţime de lucruri: să salute şi să se lase salutat, să asculte mai mult decît atent, încordat chiar dacă se poate, alocuţiunea vicepreşedintelui Academiei Ruse de Ştiinţe, să i se înmîneze o medalie şi să mulţumească pentru asta, să semneze în Cartea de Onoare a MGIMO (cum îi zic ruşii Institutului, din năravul lor de a reduce totul la iniţiale).
Toate acestea sînt însă asemenea penelor la un curcan. Simple accesorii ale curcanului propriu-zis: lansarea ediţiei în limba rusă a volumului România – renaşterea speranţei.
La aşa autor, aşa critic. Autorul recenziei vorbite: Evgheni Primakov, fost ministru de Externe al Rusiei, dar mai ales fostul şef al spionilor ruşi.

Aşadar, Obiectivul nu-şi va vedea capul de cîte lucruri îl aşteaptă. Pe noi nu ne aşteaptă prea multe. Ba chiar, dacă ne gîndim bine, nu ne aşteaptă nimic de făcut. Cui dracu’ i-ar trăsni prin cap să trimită la Bucureşti o corespondenţă (cheltuind bani preţioşi ai redacţiei) despre lansarea ediţiei în limba rusă a unei cărţi despre care români n-au habar că a apărut nici măcar în limba română?!
În schimb, aici, în piaţa în care a tras şi stă autobuzul, avem atîtea de făcut!

Pe dreapta, un boutique găzduit de remorca unui tractor vinde cu precădere, dacă nu chiar în exclusivitate, piroşti. Pe stînga, o Vulcanizare şi un magazin de scutere, cu marfa pe două roţi scoasă afară, deoarece localul e prea strîmt. Într-o latură a Vulcanizării s-a născut, ca Eva din costa lui Adam, o Casă de schimb valutar.

Se intră pe două uşi, deşi Casa e una singură. În spaţiul strîmt, ca într-un godin, trebuie să aştepţi pînă cînd vînzătorul termină de vorbit la telemobil. Legile economiei de piaţă au ajuns, totuşi, şi pînă aici, pe colină. Amintindu-şi de ele, tînărul se întrerupe din cînd în cînd, pentru a-ţi spune să mai aştepţi un minut. Un minut înseamnă la ruşi o oră, o oră şi ceva, dacă nu chiar două, iar o oră, un an, dacă nu chiar un deceniu. Această viziune diferită asupra timpului face din Rusia o experienţă dramatică pentru cei veniţi aici întîia oară. Dacă la întrebarea ta, unde e Piaţa Manejului? miliţianul sau, mă rog, poliţistul, cum i se spune acum, îţi va răspunde, nu departe, faceţi pe jos cinci minute, fii sigur că vei ajunge la Piaţa Manejului după o oră de mers în pas vioi. Astfel că vlăjganul nostru pune capăt convorbirii după vreo jumătate de oră. N-aş putea susţine că ne-am dat de ceasul morţii să încheie taifasul. După cum arăta, aveam serioase îndoieli că am intrat acolo pentru a schimba dolari pe ruble şi nu pentru a fi victimele unui jaf cu moartea violentă a victimei.

De îndată ce-au început operaţiunile valutare, am priceput de ce Exchange avea două despărţăminte. În prima, cea cu vlăjganul, dădeai dolarii şi ţi se calculau (la abac, desigur!) rublele corespunzătoare. După care ieşeai din cuşca respectivă, care se închidea automat (de teama racheţilor, probabil!) şi te aşezai la coadă, ca să intri în a doua, unde îţi primeai rublele şi chitanţa. Tot de la un vlăjgan, care stîrnea automat frisoane celui cu care rămînea singur într-un loc aşa de strîmt. Şi uşa (blindată) a celei de-a doua cuşti se închidea automat şi se deschidea de la butonul apăsat de cel de la tejghea.

Astfel că, în doi timpi şi trei mişcări, s-a făcut la Exchange o coadă de toată frumuseţea, în cel mai bun stil leninist. Cetăţenilor în trecere pe acolo nu le venea să creadă însă că-i vorba de schimbat valută.
N-aveau nici o îndoială că se puseseră în vînzare blinele cu preţ redus, subvenţionate prin Înalt Decret Prezidenţial.

(Din volumul În vestă, printre fracuri, editura Historia, 2007)

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Dejun cu Vladimir Putin”

Invitații cristoiuTv | Adriana Vitan Balint | Liberalismul prost înțeles într-o țară deznădăjduită și păcatul repetat de a ne face chip cioplit