Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Democrația de la metrou
Aniversăm luna asta ceea ce unii numesc Revoluția din decembrie 1989, alții Revolta spontană și cei mai mulți, în frunte cu procurorii Parchetului General, Lovitura de stat din decembrie 1989.
Eu îi voi spune, împrumutîndu-mă de la cartea recent tipărită de Radu Portocală la Paris, Căderea lui Ceaușescu.
Despre cum arăta România înaintea Căderii lui Ceaușescu știm.
Știm mai puțin despre cum arăta România după Căderea lui Ceaușescu.
Și asta deoarece, despre România lui ianuarie 1990 s-a scris la vremea respectivă prin ziare cu un entuziasm facil, de tipul focului cde paie.
Căutînd prin arhivă am descoperit că semnam, în ianuarie 1990, o tabletă săptămînală în Magazin, publicație condusă de Alex Ștefănescu, fostul meu coleg de la SLAST. Amintindu-și că, deși fost comunist, eram un excelent publicist, Alex Ștefănescu m-a invitat să țin o rubrică despre realitățile prin care treceam cu toții în acele zile.
Reproduc mai jos tableta Democrația de la metrou, apărută în Magazin din 20 ianuarie 1990, printre altele și pentru că ea dă seamă de ce a însemnat libertatea de expresie peste noapte cîștigată de români.
S-a spus şi s-a scris în aceste zile că perioada Ceauşescu n-ar fi creat nici un instrument democratic. Chiar de la început ţin să mă ridic hotărît împotriva unei astfel de afirmaţii.
Nu e adevărat!
Fostul regim se poate mîndri cu unul dintre cele mai bune organisme democratice din lume: metroul bucureştean. Priviţi pereţii staţiilor, ai pasajelor şi intrărilor, priviţi scările şi vă veţi convinge! În timp ce ziarele şi Radioteleviziunea se întrec în a fi, prin revelaţiile din viaţa intimă a familiei Ceauşescu, un fel de Paris Match întors pe dos, străbătînd, după glorioasa epocă a reportajelor de la Fabrica de cabluri, pe cea, nu mai puţin glorioasă, a reportajelor de la Palatul Primăverii, aici, în metrou, prin mulţimea de afişe, de lozinci scrise cu o cretă fără moarte, de va trebui dărîmată toată staţia ca să fie şterse, de publicaţii doar dactilografiate, de caricaturi simpatice, de manifeste şi programe ale partidelor politice nou înfiinţate, se desfăşoară plenar spectacolul democraţiei absolute.
Tot ceea ce societatea omenească şi-a dorit în materie de pluralism poate fi întîlnit de cum ai făcut primii paşi pe scările care duc sub pămînt: confruntarea deschisă a punctelor de vedere, exprimarea adevărului, triumful celui mai bun. Iată de ce, plecînd de la această realitate, supun ziarelor independente propunerea de a include de îndată, la rubrica de prezentare a publicaţiilor apărute în ţară, ca punct separat, şi o revistă a dezbaterilor de idei din metroul bucureştean.
Şi dat fiind că mai cred în puterea exemplului personal, voi face eu primul pas.
Voi prezenta pe larg, pentru început, unul dintre cele mai interesante elemente democratice din reţeaua metroului nostru: Pasajul Universităţii.
La loc de frunte se situează Independentul, ziar al dezbaterilor libere. Bătut la maşină, el poate fi citit numai mergînd spre metrou. Şi nu oricum, ci ţinînd dreapta, după ce-ai coborît scările de la Universitate. Nu de altceva dar, am uitat să spun, ziarul respectiv e difuzat prin lipirea pe zid. Din această cauză mă văd obligat să vorbesc, referindu-mă la spaţiu, nu de un anume număr de pagini, ci de un anume număr de metri.
Aşadar, în Pasajul Universităţii apare Independentul, ziar al dezbaterilor libere, în lungime de aproximativ cinci metri.
Articolele acestei publicaţii îmi plac foarte mult. Sînt limpezi, tăioase şi, mai ales, exprimă mult mai mult decît neamurile sale tipografiate întrebările noastre, ale tuturor, indiferent că mergem sau nu cu metroul. Pe zidul opus poate fi citit, în ţinută tipărită, Liberalul, organ al Partidului Naţional Liberal. Ori de cîte ori trec pe lîngă el am o mică tresărire. Seamănă atît de mult, prin formă şi conţinut, cu Liberalul de după război, interzis în 29 noiembrie 1947, că mă aştept s-aud pe cei din jurul meu vorbind de iminenta proclamare a RPR. Înaintea Independentului şi după Apelul Partidului Naţional Ţărănesc, devenit creştin-democrat cu literă mică, urmînd unui set de caricaturi, dintre care una îl are drept subiect pe Dinu Săraru, după o poezie (proastă) a unei tinere din Botoşani care „a venit cu tot sufletul aici”, poate fi citită polemica dusă pe cont propriu de domnul Florian Nicolaescu, salariat la Centrala Industriei Sticlei şi Ceramicii Bucureşti, cu Consiliul Frontului Salvării Naţionale, cu Adevărul şi cu Televiziunea Română. Ea conţine, pe scurt: un articol privind acapararea presei de către Consiliu, precum şi un număr de telegrame adresate, prin poştă, de către autor, sus-numitelor instituţii.
În paranteză fie spus, domnul Florian Nicolaescu scrie bine. Dacă nu-i vorba de un pseudonim, salut în persoana sa pe un debutant deosebit de înzestrat.
Ca orice democraţie care se respectă, Pasajul Universităţii lasă liber dialogul de idei. Punctele de vedere exprimate pe ziduri sînt, la rîndul lor, confirmate sau contrazise pe loc. Domnul Florian Nicolaescu îşi nuanţează cu stiloul opinia bătută la maşină în ce priveşte monopolul presei scrise şi vorbite. Într-o notă de subsol adăugată ulterior, el îşi cere scuze României libere după lectura articolelor Noi n-am uitat şi Nevoia de opoziţie.
Cum era şi de aşteptat, sînt şi polemici.
Unele cu punctele de vedere apărute în Pasaj. De-a latul Manifestului Federaţiei Tineretului Liber cineva şi-a expus cu pixul propria platformă: „Huideooo!”
Altele, cu punctele de vedere apărute în presa independentă, fostă centrală. Un interviu acordat de domnul Silviu Brucan Agenţiei France Presse şi reprodus de ziarele noastre a fost decupat, lipit pe zid şi supus unei polemici înverşunate: „În numele cui? Vorbeşti pe nedrept în numele eroilor revoluţiei!”
Evident, fiecare spune ce-l doare. În spaţiul rămas alb de sub telegrama adresată Adevărului de domnul Florian Nicolaescu cineva a precizat cu stiloul: „Ofiţer de securitate Mîndru Gheorghe, te caut oriunde eşti”.
Textul poate fi citit şi sub Apelul Partidului Naţional Democrat. Ceea ce mă întăreşte în convingerea că numitul Mîndru Gheorghe constituie o preocupare de prim-rang a autorului.
Cum ai ajuns în Pasaj dinspre Universitate, poţi citi sus, pe zid, afişul: „Ne place sfîrşitul epocii Ceauş… Nu ne place însă cum începe noua epocă…”.
Cineva a trecut dedesubt cu pixul: „F.F. Corect”.
Trebuie precizat că afişul se află la vreo doi metri înălţime. Ceea ce mă face să cred că acest superb dialog de idei a avut neapărat nevoie de scară.
P.S. Călătorind cu metroul am auzit o suavă doamnă zicînd:
– Auzi, dragă, de ce fac ăştia Partidul Naţional Ţărănesc la Bucureşti şi nu la ţară?
Acest editorial a apărut în ediția print și online a cotidianului Evenimentul Zilei.
Comentarii
S-a hotărât! Cum de către cine? Nu vă prefaceți că n-ați înțeles! Reveniti-vă!
In martie, după Mărțișor, vom avea alegeri anticipate! C-aș vrea El ❗
Vor fi organizate o dată cu „localele”, in două tururi.(doar localele)
O maximă celebră, a unui fost lider și mai celebru, spune că O GREȘEALĂ NU TREBUIE S-O FACI DE UNUL SINGURI, CI SĂ LE DAI SI ALTORA POSIBILITATEA SĂ SE COMPROMITĂ!
O să vedeți că ne vom confrunta cu o astfel de situație! Ria, ria, România ❗
(asta-i de la CM de handbal)
Eu îmi aduc aminte doar ca am stat închisi în casa vreo saptamâna, uitându-ne la „Sclava Isaura” (2 episode pe zi) si mâncând pui frantuzesti la cuptor, mari si rumeni (cu mujdei), veniti la ajutoare, dar pe care, noua putere îi vindea la pult, ca deh, era democratie! 😆 Eram îngrijorati când tata iesea la cumparaturi, dar se întorcea de fiecare data cu bine. 😆
In blocul nostru, pe peretele fara geamuri, se tragea în prostie, nimeni nu era atins de glont, dar teama era foarte mare.
Ce mare prosteala!
Facebook ul anilor 90, au fost pereții de la metrou. Imi amintesc ca si televiziunea Pro tv a avut un moment când tot romanul putea sa vorbeasca 2 min liber in direct. Ce vremuri, aceeași nebunie cu altă pălărie!
creca tot ce e de la doi metri in sus poa sa joace baschet cu ideal ar fi cosul intors pe dos, adica cu toate c-o arunci la cos, mingea ramane n joc 🙂
Io creca Independentul e periodic, daia a si disparut din cotidian 🙂
faza tare e ca orasenii, adica cei de la tara, din cultivatori au devenit cultivati, asta spre deosebire. cultivatorii, adica user-ii programului omg, se preaocupa chiar cu omg-mizarea, asta fiind noua sfintenie, si creca si asta e o cunoastere de sine. dar intoarsa pe dos. i-am si vazut pe unii insamantind in curtea gradinitelor, in curtea scolilor, oriunde e pamant roditor. acu pe bune, unde in alta parte sa insamanteze, domne, taranii, adica orasenii? si, cind insamantezi, nu trebue sa intorci pamantul pe dos? adica sa ari? creca da.
acuț daca tot e vremea aratului, adica a celor intoarse pe dos, nu mai bine stam cu capul in joc si mergem pe contrasens? ca am impresia ca doar asa poate sa ti se para de bun-simt ceea ce vezi 🙂
oare daca mergi cu capul in jos si pe contrasens ti-o pica mintea-n inima, sau inima in minte? in orice caz creca esential e sa stea inghesuite una in alta 🙂
creca pe vremurile alea in care se scria pe pereti „Ofiţer de securitate Mîndru Gheorghe, te caut oriunde eşti”, erau vremuri in care se intimplau minuni dastea, in care inimile cad in capul mintii sau mintile cad in capul inimii:))). cerac daia nu stiau ce-i doare, dar simteau o durere, clar:)))
Minciuna e-n toate,
In cele ce-s scrise,
Și nu sunt ‘semnate’
Și-n cele ce-s scrise
Și ‘mor’ … cenzurate!
Chiar dacă-s pe ziduri,
Pe site-uri sau bloguri
Citite de unii,
De alții-ignorate,
Că stai și te-ntrebi
Minciuni, oare-s toate?
Răspunsul, prieteni,
E simplu de dat,
Căci doar n-or fi toate
La coș, de-aruncat!
Mai sunt, printre ele,
Și scrieri ‘curate’,
Însă, din păcate,
In seamă nu-s luate!
Cu toate că unele
Adevăruri exprimă,
Chiar dacă, ‘in coadă’,
Nu au nici o rimă!
Și-acuma să-nchei,
Că v-am plictisit,
Cu o inepție,
Ce nu-i de … citit!
Prietene, tranquilo! She´s not worth it! 🙂
So what! What does ‘she’ mean?
https://www.youtube.com/watch?v=Kd80PmioXxY
Isn’t it ironic?
Nikola, te individez sincer, in sensul cel mai bun, ca inca te incapatinezi sa crezi ca mai este ceva de salvat in oameni. Mi-as dori sa am nervii tai. Recunosc ca eu am ales calea usoara, renuntand sa mai sper la un moment dat. Nu sunt fatalist dar nici sperante nu mai am ca ne mai facem bine ca neam.
Ca neam nici eu nu cred, actually I´m fkn gone for 11 years now and I´m living my dream on a sunny beach. Other kind of easy way (out). 😀
De-aia probabil nici nu am incrancenarea altora..
I hear you brother!
@Nikola &@sandman
Nici un neam nu se mai face bine. Globalizarea ne va transforma pe toti in niste zombi care cauta sa consume ce li se serveste prin mass-media si apoi cu burta plina sa multumeasca stapanilor care-i asteapta a doua zi sa traga ca niste animale decerebrate la munca. Priviti la occidentali ca nu fac o miscare de capul lor. Daca n-ar avea reclame, nici ce sa manance n-ar sti. Ei, nu-i asa ca io-s optimist?
Cibule, ai si tu dreptatea ta..nu te contrazic.
Nikola, cib, sandman! Va citeste Ion Cristoiu si intra în depresie!
Fetelor, bucurati-va de viata pâna nu este prea târziu si nu mai exagerati în halul asta ca-mi vine sa plâng… de mila voastra.
geo(rgica), stai in plm in banca ta si raspunde cd esti intrebat.. 🙂
Nikola, nebunatico, nu fi vulgara, ca nu-ti statea în caracter! Care plt, când ea îi pasarica?
Ce vremuri, domnule Cristoiu!
Democratie era si în sânul familiilor, nu doar la metrou!
Imi aduc aminte de o discutie aprinsa, democratica, pe care am avut-o cu o cumnata de-a mea care îl idolatriza pe Ilici. Venise la noi în vizita si, desi era musafir, m-a spurcat ca pe ultimul dusman de clasa, acuzându-ma ca tin cu strainii (a se întelege Ion Ratiu) si ca eu i-am vârât în cap si sora-si ideea ca Iliescu a dat o lovitura de stat si ca nu merita sa fie presedinte.
Si când ma gândesc ca principalul vinovat erati dv., domnule Cristoiu, pentru ca citeam si credeam în Expres Magazin, Observator, și Zig Zag…
P.S. Cumnatica mea nu a mai vorbit cu mine dupa acel moment democratic vreo 2 ani si, Doamne, cât de suparat am fost!
Ia, spune tu, inteligento, cu cine ai votat la primele alegeri libere!
Si nu minti, ca-ti creste nasul!
Am mai declarat p-aici, no secret…prima oara cd am votat, a fost Constantinesu. Ultima, Base, 2004. Fara sa cred in ei, dar impotriva unui psd care-si luase viteza.
Ba, dar tu dovedesti ca ai fost disfunctional de mic! Intr-o vreme in care lumea nu era incrancenata, tu nu-ti vorbeai cu rudele, cu anii.
Doamneee, ce suparat ai fost!! 😀 😀
Mais non, ai înteles gresit, cumnata-mea nu voia sa mai vorbeasca cu mine, eu am iertat-o din start.
He,he,he…si tu ai crezut-o? Nu era doar un pretext??
Stii ce a fost mai grav? Ca si-a acuzat sora ca se lasa manipulata de mine, ca ea nu-i în stare sa gândeasca singura… Uf, cap de inginera, ca la Medicina daduse de 3 ori si, degeaba!
Inginerii sunt si ei pe categorii, de la Veorica in sus. Medicii, la fel, fara ca sa identific neaparat sistemul de referinta pe la matale. 😀
Te-as intreba unde sunteti toti acum, nu fizic, dar nu ma bag..
Eu, cel putin, sunt exact acolo unde trebuie sa fiu („nu fizic”) si-s foarte bine.
Hell? 😀
Sorcière!
chiar daca au trecut 30 de ani, din ‘democratia de la metrou’ tot a mai ramas ceva.
oare cum s-o spune…cu cine ai votat la primele alegeri libere? sau cu cine vei vota la primele alegeri libere?!
Alegeri libere? Ce-s alea?
Cam ce e și democrația!
primele alegeri libere care se intrevad la orizont creca se vor intimpla atunci cind omul va alege sa raman om sau sa nu ramina 🙂
acele alegeri sint, se pare, libere, pentru ca cea care se exprima e chiar Libertatea.
–
orice dorinta care se implineste, prin simplul fapt ca se implineste defineste libertatea.
( orice dorinta se implineste, in Creatie, chit ca se implineste prin alta dorinta, chit ca se anuleaza oglindindu se in alta, chit ca se implneste chiar azi sau poate peste 1000 de ani sau cine mai stie citi 🙂 , dar ceea ce e clar e ca dorintele se implinesc si nici macar una nu ramane neimplinita 🙂
atunci cind dorinta se refera la o manifestare plenara, spre ex omul sa aleaga daca sa mai fie sau nu, om,
si se prea poate ca asta sa fie singura manifestare plenara a dorintei,
libertatea devine Libertate.
Adam n a ascultat, neascultarea nu e Libertate, ca Adam n-a ales sa nu mai fie om :))) asta spre fundamentala deosebire:)
dupa cum se observa privind prin lumea mare se prea poate ca macar unii dintre noi sa participam la scutinul asta, foarte deosebit:)))
la primele alegeri libere omul va vota cu omul sau impotriva lui.
Vor fi alegerile BUNULUI SIMȚ!
cib, pentru a putea raspunde la intrebarea ta (retorica de altfel) trebuie sa definim mai intai ce este libertatea. Daca ar fi sa-mi dau cu parerea as spune ca libertatea este atunci cand nu te simti obligat sa sugi ciorapii nimanui…as adauga ca esti si puternic cand nu ti-e frica sa le spui in fata acest lucru cretinilor care au astfel de asteptari de la tine…si as mai adauga ca vei fi recunoscut ca atare in clipa in care nici macar nu va mai trebui sa le spui acest lucru pentru ca ei deja o stiu.
atunci cind Corect se desavarseste, el devine Drept.
atunci cind Corect se desavarseste, el tinde sa devina lipsit cu desavarsire de Dreptate
or o lipsa…desavarsita, nu exista, pentru ca Creatie e plina ochi.
astfel, lipsit cu desavarsire de Dreptate e acoperit de Totul, care e Zero, nu Nimicul.
unele impresii sint nascute de dincolo de cuvinte, si asa fiind vad ca chiar pot fi privite mai inaintea lor
globalozarea nu e o optiune, ci e implacabila, nemanifestarea ei fiind sinonima cu disparitia civilizatiei.
ea, globalizarea, e cea care, spre ex, ii permite iernii civilizatiei, duminicii civilizatiei, vremii odihnei civilizatiei o manifestare care sa tinda spre o echilibrare desavarsita, adica plenara, adica absoluta. ( sa tinda, dar fara sa si fie asa ) mai simplu spus, ii permite civilizatiei sa dinamizeze razboaie mondiale intr un perfect echilibru, pentru ca, pina la urma, ceea ce face globalizarea se numeste aducere la acelasi numitor, dar a dorintelor exprimate, adica a celor care isi asteapta nasterea, faza fundamentala aparind atunci cind ele se nasc, devenind dorinte implinite, definind prin urmare Realitatea, ca ele se nasc fix avind acelasi numitor, prin urmare razboaiele mondiale se mai manifesta, dar ca niste razboaie plenare care au ceva fundamental atasat: acelasi numitor comun. adica poarta pacea in adn, adica poarta in adn putinta de a tinde sa se echilibreze plenar.
ce e de facut?
sa antrenezi Inima, ea fiind cea care ii va permite, la momentul oportun, omului, sa faca alegeri cu bun simt, intre acestea cea dintai fiind alegerea pe care omul o va face intre a fi sau a nu fi om. cum spuneam, se prea poate ca alegerea de bun-simt sa fie a fi si a nu fi om.
–
mai altfel spus, dai Pamantul si ramai cu Cerul,… dind cezarului ce e al cezarului.
Neamurile au in continuare de ales, putind sa aleaga chiar vesnicia.
atita tot ca atunci cind Pamantul se desparte de Cer, adica pe vremurile astea, si Pamantul Neamurilor ar fi de bun-simt sa se desparta de Cerul Neamurilor.
–
si mai altfel spus, ori vom purta Neamul in Inima, or el nu se va mai manifesta. Pamantul neamului e pretul bun de platit, pentru ca alegerea e lipsita de dubii, manifestarile fiind plenare, de acum…
ori intr o barca, ori in cealalta, sa stai in doua luntrii nu se mai poate, pentru ca intre luntrii nu ( va ) mai exista intersectie.
–
nu va speriati de globalizare, ci de lipsa putintei de a o echilibra in Inima.
–
cu tot dragul zic, astea sint Vremurile Maestrilor.
pe masura lumii mari sint dorintele pe care lumea mare le naste. cind cea care naste dorintele e lumea mare, cel putin intr o masura majoritara, dinamica lumii mari intra in bucla, alimentindu-se.
dar si desavarsindu se, ca de desavarsire nicio dinamica nu scapa.
prin urmare in lipsa Inimii, lumea mare se va desavarsi in sens invers miscarilor Inimii.
adica lumea mare, si oglinda ei, adica omul, va tinde sa si manifesta plenar Pamantul din sine insusi, deci tinzind sa si echilibreze plenar Pamantul, excluzind din dinamici Cerul, caz in care Pacea dintre Cer si Pamant nu se mai manifesta, ba chiar mai mult, cel care initiaza dinamici nu mai e Cerul, ci Pamantul, mai altfel spus, Pamantul tinde sa devina Ou, adica tinde sa se nasca, devenind dintr un Ou aflat intr o gestatie perpetua, in Ou de sine statator, adica un Ou Absolut, care chiar tinde sa fie asa, dar fara putinta de a si fi, pentru ca Infinit defineste o gestatie perpetua, fara, insa, a putea afirma ddespre sine insusi ca ‘eu sint cel ce sint’. nu. Infinitul nu poate fi, el e intr o perpetua miscare, iar daca s-ar opri din miscare s-ar contrazice pe sine insusi.