Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Democraţia nestrunită poate fi un sistem de o iresponsabilitate atroce
Patria democraţiei de tip liberal, cea pe care o avem acum, este Anglia. Această insulă a dat mai departe bătrânului continent, Europa, ideile de tip liberal, în forma lor pură. Apoi Anglia a cerut, cu jumătate de gură şi măsură, să intre în Uniunea Europeană. A fost acceptată cu înţeleaptă reticenţă. Liberalismul englez i-a făcut pe englezii intraţi în Uniune să fie constant nemulţumiţi, cârcotaşi, observând cum UE devine şi se manifestă ca un Imperiu pe care nu îl conduc ei. A urmat Brexitul, iar acum Regatul Unit se pregăteşte de No Deal.
Orice stat care nu subscrie la democraţia liberală este văzut ca o anomalie, o mare problemă pentru umanitate şi bunul mers al planetei. „Democraţia este numele pompos a ceva care nu există”, a scris Giovani Sartori. Există în retorica filozofilor care vor să creadă în ea, să o resusciteze constant, să o impună ca stăpână absolută. Există şi în spaţiul pur al justiţiei, în polemicile intelectualilor. Dar în realitatea concretă există doar fragmentar şi în stare malformată. Da, şi democraţia de tip liberal naşte monştrii, fiind plină de anomalii.
În primul rând, pentru că libertatea pe care i-o garantează cetăţeanului este una de tip pasiv. Nu trebuie să faci mai nimic pentru această libertate care ţi se oferă pe gratis. Nu trebuie să fii responsabil, nu trebuie să ai simţ civic, nu trebuie să te implici în treburile comunităţii publice, sociale. Doar legile, prin pedepsele prevăzute îţi pot restrânge și limita libertatea, dar totuşi, dreptul de vot îţi rămâne. Să îi poţi vota în continuare pe cei care-ţi vor susţine interesele. Moralitatea în democraţie este impusă de lege şi evaluată prin raportarea la lege. Nimic altceva. Aşadar, hoţii şi rău făcătorii neprinşi sunt cetăţeni cinstiţi, nu doar prin prezumţia de nevinovăţie, ci prin pasivitatea pe care democraţia liberală o creează în oameni, iar pe alt plan, prin neputinţa puterii statului de a depista și prinde pe cei care, prin faptele lor, prejudiciază democraţia şi o duc într-un somn al raţiunii, transformând-o în monstru. Statul (în democraţia liberală) se confruntă cu aceeaşi castrare în a găsi probele, a condamna pe baza probelor şi apoi a reabilita. Neputinţa statului provine din chiar principiul de bază al acestui tip de democraţie, de sorginte occidentală, la origine engleză: Limitarea competenței și sferei de acțiune a statului în privință securității și ordinii publice, a securităţii și dreptului cetățeanului de a fi protejat. Dacă nu ai o caracteristică protejată prin lege, eşti mai mult sau mai puţin pe cont propriu, întrucât se presupune că te apără legile care funcţionează şi se aplică într-un stat de drept. Toate bune şi frumoase, dar cum stăm cu probele aduse în justiţie, pentru că dacă nu se pot strânge probele, răul, pericolul, infracţiunile, crima organizată, formele sclaviei moderne, societatea sau instituţiile mafiotizate nu există, deşi ele există. Securitatea cetăţeanului, a ordinii publice şi în ultimă instanţă securitatea statului devin atunci o parodie. Democraţia nestrunită poate fi un sistem de o iresponsabilitate atroce. Nu există o primejdie mai mare la adresa securităţii naţionale, ca în democraţia blegită de libertăţi pasive, necondiţionate de responsabilităţi şi valoare umană. Valoarea umană reprezintă, prin ea însăşi, un merit, o responsabilitate asumată şi îndeplinită, chiar dacă acel om ajunge în situaţia de a nu mai putea face nimic în plan economic sau public. Şi ar trebui protejat într-un sistem democratic.
Discuţia de salon, amvon, pupitru, terasă, sau de tip retorico-polemic despre libertate şi democraţie e o apă stătută din care a plecat adevărul realităţii. Realitatea contează. Cea din mocirla din teren, unde se chinuie, dispar, le sunt măcelărite drepturile omului (nu de către stat, mai lăsaţi spaima cu statul, ci de către comunitatea, societatea liberă să se transforme în monstru), unde mor oamenii pentru că nu se pot strânge probele spre a fi protejaţi şi salvaţi.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_democra%C8%9Biei
Comentarii
Crud, dar foarte adevarat!
Valabil si pentru Franta, unde, exista de-a dreptul legi care îi apara pe raufacatori. Si asta tot în virtutea unei democratii cretine, împinsa pâna în punctul în care cetatenii cinstiti sunt „pedepsiti”, pentru a fi protejati cei care le încalca lor drepturile, având scuza aceea idioata ca sunt saraci. Sunt saraci, dar majoritatea nu fac niciun efort pentru a scapa de saracie.
Ma gândesc la tupeistii care, în lipsa proprietarilor, ocupa abuziv case care nu le apartin, iar proprietarii nu-si pot recupera casele decât în urma unor procese lungi si absurde. Timp în care intrusii le folosesc, le murdaresc si le distrug bunurile din propria locuinta.
Asta-i decadenta, nu democratie!
Si nu mai vorbim de mult de Democratie,vorbim de Oligarhie,societatea Occidentala nu mai este demult democratica,ea este o societate pur oligarhica,condusa de Plutocrati,cu drept de viata si de moarte asupra noastra a restului lumii.
Foarte bun articolul,iar in completare as spune,ca in societatea ultraliberala nu exista morala,unica valoare este cea de a detine bani,exista patroni,corporatii,institutii financiare care detin banii,fac ce vor avand bani,si nimeni nu i trage la raspundere,nici in cazul in care acesti detinatori de bani comit atrocitati,pentru ca banii le ofera imunitate totala,iar in liberalism nu exista un stat puternic care sa limiteze puterea acestor plutocrati(noua nobilime a banului cu drept de viata si de moarte asupra noastra ,a restului lumii,nobilime care pastreaza privilegii ale nobilimi feudale,fara insa a fi supusa unui monarh,asta in perioada medievala,care monarh apara autoritatea statului,si nefiind constransi nici la un comportament oarecum moral de catre Biserica,cu toate ca si Biserica era uneori coruptibila,dar in fine).