Fila de calendar arată 16 mai când scriu aceste rânduri, adică Ziua Internațională a Luminii. Și mă întreb și eu? Ce ar face pictorii fără lumină?
Titlul este inspirat chiar de o declarație a doamnei Mariana Bodea, în cadrul unui interviu mai amplu pe care l-am făcut recent cu această valoroasă pictoriță.
Am ales ca ea să fie astăzi invitata noastră, deoarece este un om realizat pe mai multe planuri de familie, profesional, dar și în marea sa pasiune – pictura.
-Vă rog să vă prezentați.
-Mă știu desenând de la vârsta preșcolara. Mamei mele, învățătore, îi plăcea să deseneze diverse materiale didactice pentru elevii ei. De la ea am învățat să fac primele desene și am dorit să știu și pot picta la fel de frumos ca mama mea. Ea a știut în permanență să mă încurajeze și mi-a admirat desenele și mai apoi tablourile, stimulându-mă să progresez pe aceasta linie.
Sunt născută în Târgu Lăpuș, jud. Maramureș, unde, în 1980, am terminat liceul la profil matematică-mecanică. Am avut norocul să o am profesoară de desen pe doamna pictor Natalia Grigore Sigarteu, care mi-a stimulat și mai mult dragostea de pictură.
În continuare, am studiat Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „ Al. I .Cuza”- Iași, pe care am absolvit-o în 1984.
Ulterior am studiat pictura, la Școala Populară de Arte din Baia Mare pe care am absolvit-o în 1991. Aici din nou am avut norocul să studiez la clasa talentatei pictorițe, doamna profesor Cernoschi Timis Paula, căreia îi sunt recunoscătoare pentru modul profesionist în care a știut să conducă orele și munca în atelierul de pictură, crescând valoarea cursanților de-a lungul celor trei ani de studiu.
După absolvirea Școlii de Arte, am pictat mai mult tablouri cu tematică religioasă. Mi-a plăcut mult să reproduc picturi după icoane, de preferință cele prezente în bisericile romano – catolice. Am pictat mai mult ocazional, pentru a face cadouri câte o icoană, ori pentru a onora cate o comandă de tablou sau pentru a face donații la biserică și mănăstire.
Apoi, am decis că a sosit vremea ca să acord prioritate picturii în viața mea. Eram recent pensionată, cu o frumoasa carieră de economistă și profesoară de Științe Economice (tehnologii) și de Economie, cu conștiința împăcată pentru tot trecutul meu, cu sentimentul împlinirii ca mama și în carieră. M-am simțit liberă și dornică să pictez cu consecvența.
Când am „pornit motoarele’’, pictam cu multă migală și răbdare, dar aveam dorința de a învăța să pictez spontan și să reprezint succint miezul, esențialul, ideea de bază, elementele cheie ale unui tablou, fără a mă pierde în detalii, cu tușe sigure, uneori poate mai zburdalnice, alteori aparent neglijente, iar pentru asta era necesar să fac acuarelă. Acuarela oferă posibilitatea pentru toate acestea și chiar impune aceste exigențe. Acest lucru a fost o provocare întrucât eu am pictat preponderent în ulei, dar vorba spune că atunci când elevul este gata apare și profesorul.
Așa că în 2020, am început să fac un curs gratuit on line cu titlul „Bucură-ți sufletul pictând în acuarela” cu domnul arhitect acuarelist Ovidiu Iovănel, curs care acum a ajuns la lecția 38 și din care învăț dintre tainele acestei splendide tehnici de pictură.
În 2021 am început să urmăresc mai multe turoriale de pictură și aici îl amintesc pe domnul pictor Popa Laurențiu ale cărui tutoriale mie mi-au adus cunoaștere și mă ajuta în dezvoltarea mea ca pictor.
Pentru prima dată am participat la un concurs național de pictură, online, în martie 2020, cu o lucrare intitulată „Plecăciune smerită” clasându-mă pe poziția a doua după numărul de like-uri ceea ce m-a bucurat deoarece am văzut că oamenilor chiar le-a plăcut felul cum pictez. Mi-am propus ca să muncesc mai mult,pentru a deveni o pictoriță tot mai bună.
În iulie 2020, am debutat pe simeze la Salonul Cluj Art Evolution cu lucrarea în ulei având titlul ”Un ceai, visând împlinirea, la ceas de primăvară”
În continuare, am avut din nou noroc să o cunosc virtual pe doamna artist, curator și organizatoare de expoziții Adina Moldova Titrea, care m-a îndemnat și încurajat să progresez și să îndrăznesc să particip la expoziții. Astfel am participat la mai multe expoziții organizate de domnia sa în București, începând din iulie 2020 și până în prezent și desigur ca voi continua.
În martie 2021 am participat la o expoziție virtuală intitulată „Spring Colors Show” organizata de studiolul Art 4 All organizator doamna artist Daniela Voicilă Drăgulescu, iar în această lună, mai 2022, particip la o expoziție de pictură la Sibiu, organizatoare doamna artist Mariana Frum.
În martie 2022 m-am înscris în Asociația Pictorilor Alexandru Sainelic – Baia Mare, prin care am participat până în prezent la Salonul de iarnă și la Salonul de primăvară, ambele în Baia Mare, precum și la Salonul de iarna în Satu Mare.
Mă bucur de recunoaștere pe diverse grupuri de artă, de la care am primit diplome virtuale pentru activitatea mea.
În acest an 2022 am deschis și pagina mea de artist Mariana Bodea Art prin care îmi administrez sistematic postările activității mele de pictură.
Sunt o persoana care pictează cu sufletul. Uneori știu cam ce doresc să pictez, ce doresc sa transmit și înainte de a efectua tabloul parcurg o etapă premergătoare de documentare, care poate fi atât vizualizarea unor imagini pe internet, în diverse publicații, ori lectura unor cărți, ascultarea unor podecasturi, înregistrări, de pe Yutube, meditații, rugăciune, etc, pentru a-mi clarifica gândurile și perspectiva proprie asupra subiectului. Astfel îi dau minții mele informațiile pe care le cere pentru a efectua pictura dorită, iar apoi sufletul se simte liber să se exprime și să zburde pe pânză sau coala de hârtie ca un copil vesel care sare de colo colo, de la o culoare la alta, dintr-un colț în altul al suprafeței de pictură, fluid și aparent fără oboseală, ore în șir dacă e cazul, până când simte că pentru acel moment, acea etapă, e suficient. Mintea mea intră ca într-o stare de transă ușoară, este concentrată pe pictură, dar fără a gândi explicit ca de exemplu ,- acuma voi pune culoarea galben, acuma o să mai adaug un pic de roșu, sau altceva asemenea, ci mintea mea este doar relaxată și mâna execută.
-Cum a fost anul 2021?
-În 2021 am pictat ceva mai puțin cantitativ ca în 2020 dar m-am documentat mai mult, am citit mai mult despre artă și artiști și mi-am îmbunătățit stilul așa cum mi-am dorit adăugând valoare tablourilor mele. Am evoluat un pic, lucrez în acuarele destul de lejer, sprinten, fără crisparea de la început. Tot în 2021 am început să lucrez în culori acrilice, o tehnică pe care văd că o îndrăgesc tot mai mult. Per ansamblu, am încheiat anul 2021 mulțumită și cu pace în suflet.
-Ce vă doriți pentru 2022?
-Pentru acest an mi-am propus să mă înscriu în Asociația Artiștilor Plastici „Alexandru Sainelic”- Baia Mare, să particip la expoziții, în medie cel puțin o participare la doua luni, și să continui procesul evoluției personale. Mi-am propus ca să îmi sporesc capacitatea de exprimare plastică, să lucrez cât mai mult și să devin un pictor tot mai bun. Până acum, în acest an, m-am ținut de promisiunea pe care mi-am făcut-o și sper ca a doua parte a anului să fie și mai frumoasă. Iubesc să fac mereu mici schimbări care să mă determine ca în permanență să caut soluții și răspunsuri care să îmi dezvolte gândirea și sensibilizeze simțurile, care să mă ajute să realizez conștient mai bine coerența inima creier. Pentru asta eu operez cu lucruri mici, simple și de efect. Important este ca zilnic să fac ceva nou, să învăț ceva nou, să cunosc oameni noi, să împărtășesc idei, sentimente cu ceilalți, să consolidez deprinderile bune în arta mea și în general în viața și să consolidez relațiile care merită în artă și în viața în general. Astfel, cu atenție și răbdare toate se armonizează.
-Ce visați pentru următorii ani?
– Pentru mine pictura este o exprimare a bucuriei sufletului meu și îmi doresc ca privitorii tablourilor mele să perceapă această stare de bucurie pe care doresc să o transmit indiferent de titlul, tema picturii.
Pe termen lung, pentru mine are valoare gândul ca să las fiului meu după moartea mea, o colecție de artă care să îl bucure și să o folosească pentru el și urmașii lui. De asemeni, pe termen lung îmi mai doresc să devin un nume care sa aibă o oarecare rezonanță în lumea artei plastice, cel puțin pe plan local și zonal și ale cărei tablouri să se vândă bine și ușor.
Cum vreau să se desfășoare lumea mea, lumea artei, lumea în general?
Fie ca planeta Pământ, care acuma urlă de durere din cauza comportamentului nesăbuit al omului, să se regenereze, iar noi oamenii să învățam să ne respectăm planeta, mama noastră a tuturor și să o iubim, să învățăm a fi umili când dăm și umili când primim.
Fie ca prin artă să aducem un prinos de mulțumire planetei pentru condițiile de bună viață pe care ni le oferă.
-Vă mulțumesc!
Lasă un răspuns