Despre clasicismul iubirii de adevăr și patrie

„Iubirea pentru patrie este un lucru minunat, dar există ceva mai frumos – aceasta este iubirea pentru adevăr. Dragostea pentru patrie dă naștere eroilor, dragostea pentru adevăr creează oameni înțelepți, binefăcătorii umanității. Iubirea pentru patrie desparte popoarele, hrănește ura națională și uneori îmbracă pământul în doliu, dragostea pentru adevăr răspândește lumina cunoașterii, creează plăcere spirituală, apropie oamenii de zeitate” – Petr Iacovlevici Ceaadaev, filosof rus 1794 – 1856.

Ceaadaev, declarat nebun în 1836, este plasat sub arest la domiciliu și sub supraveghere medicală, cu interdicția de a scrie (impusă timp de un an).
Acest lucru nu a împiedicat ca munca sa să aibă o influență considerabilă în Rusia. Scrierile filosofice ale lui Ceaadaev au dat naștere la polemici între slavofili și occidentaliști, polemici care încă nu s-au încheiat.


Au trecut câteva săptămâni – Alya și cu mine am fost chemați la serviciul de imigrație. A avut loc un interviu obligatoriu, separat cu fiecare. Trebuia să răspundem la niște întrebări foarte simple despre Constituție. Însă funcționarul m-a întrebat mai mult despre mine. Din cauza lipsei de practică (nu mai vorbisem engleză de câțiva ani), a trebuit să-l ascult foarte atent. Din nou, vă rog, spunea el. ”Sunteți pregătit să luptați pentru Statele Unite?”. ”Absolut deloc!”. Nici nu m-am așteptat la întrebare. I-am spus: ”Am 66 de ani”. ”Dar în principiu?”. Care era principiul asta? Aveți tineri aici de vârsta armatei; își ard ordinele de încorporare ca să scape de armată, iar eu, trecut de 66 de ani, aș putea fi încorporat? Mi-am exprimat mirarea. Apoi mi-a spus că pe formularele trimise mi-am dat deja consimțământul și am semnat pentru asta. Ce? (DiLisio a completat fără să mă întrebe). Mi s-a făcut rău… Nu am putut spune decât: ”Bine, în principiu, dar nu literalmente”.

Am ajuns acasă și acum am citit formularul și textul jurământului, care ne fusese trimis și el.

„Renunț absolut și total la supunerea și fidelitatea față de orice principe, potentat – (păstrau această formulare din secolul 18) – stat ori entitate al cărei supus sau cetățean am fost înainte…”.

Însă la fidelitatea față de care stat renunțam eu? Statul sovietic? Cetățenia sovietică mi-a fost retrasă cu 11 ani înainte. Și pe planetă nu exista un stat rus.

Însă lucrurile începeau să scârțâie. Nu mă simțeam bine. ”Voi sprijini și apăra Constituția și legile Statelor Unite împotriva tuturor dușmanilor, străini și interni…”

Ei bine, am încercat ani de zile să vă avertizez în privința dușmanilor interni, în privința presei demente de stânga și a politicienilor escroci, însă nu ați făcut nimic.

”… că voi lupta pentru Statele Unite…”

Asta era. Trebuie să lupt împotriva propriei mele țări. Deși nu sunteți în stare să luptați împotriva comuniștilor, ați declarat deja război ”rușilor”.

”…îmi asum această obligație liber, fără vreo rezervă sau intenție de a nu o respecta…”.

Aici era problema. Firește că aveam o rezervă: nu voi lupta împotriva rușilor.

Și totuși. Oare nu am spus o mulțime de minciuni la întrunirile sovietice? Oare nu am depus un jurământ când eram în Armata Roșie, fără să mă identific cu ofițerii lui Stalin?

Așa era, însă tot aveam o problemă. Un jurământ este o bucurie pentru un nesăbuit și o teroare pentru înțelept.

Eram tulburat. Cumva, m-am vârât într-un impas. Am făcut ceva rău pentru cauza mea. Știam data exactă a jurământului, în ce oraș și în ce clădire va fi.

Nu! Refuz! Nu mă duc!*


M-am simțit eliberat că nu am depus jurământul față de America…..

Iar acum, ce fel de țară este America? Naivă (deși se presupune că este luminată și democratică), condusă de politicienii ei profesioniști, America se trădează pe ea însăși cu seninătate, zi de zi, și poate ajunge la o furie bruscă și de scurtă durată – dar una oarbă – și să distrugă orice îi stă în cale. Sovieticii au doborât un avion al Korean Airlines, apoi geamurile unei biserici rusești ortodoxe din New Haven au fost sparte ca răzbunare, iar frescele i-au fost vandalizate. O cazarmă americană din Beirut a fost aruncată în aer, iar un arțăgos din Pittsfield, Vermont, un răzbunător, se înarmează cu un revolver, merge la un magazin al unui iranian și al soției sale rusoaice (fiica unora din primul val de imigranți) și o omoară, exprimând răzbunarea Americii împotriva iranienilor și a ”rușilor care sunt în spatele lor”.

Se poate ca pământul Rusiei să-mi fie interzis pentru mult timp, poate până voi muri, însă nu pot să văd pământul american ca fiind al meu.”


Odată întors în Rusia, Soljenițîn a găzduit un program de emisiuni de televiziune. Formatul său prezenta un monolog de 15 minute de două ori pe lună; aceste emisiuni s-au oprit în 1995. Soljenițîn a devenit un susținător al lui Vladimir Putin, care declara că împărtășește viziunea critică a lui Soljenițîn față de Revoluția Rusă.

Toți fiii lui Soljenițîn au devenit cetățeni americani.


Rusia crizei mistice a lui Tolstoi era plină de secte și profeți iluminați. Pe fundalul crizei economice și sociale, ignoranța, umilințele de tot felul, întrețineau o stare de spirit prielnică iluminărilor mistice și profetismului. Rusia era plină de profeți improvizați. Contactul lui Tolstoi cu unul din acești fondatori de secte, ca și cu numeroșii pelerini care cutreierau Rusia acelui timp, a fost hotărâtor pentru mersul ideilor scriitorului. Tolstoi a început să studieze creștinismul și ”să-l compare cu izvoarele din care a purces.” A ajuns astfel, pe cale de cercetare rațională, la Evanghelii. Aici a găsit însă, alături de ”izvorul de apă vie, o cantitate de mâl și noroi,” care îl împiedicase până atunci să vadă curățenia acestei ape. Atunci și-a dat seama că a confundat Evanghelia cu doctrina Bisericii și că aceste lucruri sunt complet deosebite. Tolstoi înțelegea că va trebui să studieze Evanghelia, să-i desprindă spiritul autentic de toate adaosurile, comentariile, inexactitățile, variantele, înfățișând astfel o explicație clară și coerentă a textului: este sarcina pe care și-o ia în studiul său de înaltă erudiție consacrat Evangheliei.

Cu opt zile înainte de a muri, la 1 noiembrie 1910, doborât de boală, Tolstoi, urmărit de aceleași preocupări care îl obsedaseră întreaga viață, dicta fiicei sale Alexandra următoarea gândire: ”Dumnezeu este totul nelimitat; omul nu este decât manifestare mărginită a lui Dumnezeu”. Apoi adăugă: ”Atât”. Dar după un timp, începu din nou să dicteze, întregindu-și gândul: ”Dumnezeu este totul nesfârșit, din care omul are conștiința a fi o parte limitată. Numai Dumnezeu există cu adevărat. Omul nu este decât manifestarea în materie, timp și spațiu. Cu cât manifestarea lui Dumnezeu în om (viața) se unește mai adânc cu manifestarea (cu viețile) altor creaturi, cu atât omul există mai adevărat. Unirea vieții sale proprii cu viața altor creaturi se săvârșește prin dragoste. Dumnezeu nu este dragoste, dar cu cât e mai multă dragoste, cu atât omul manifestă pe Dumnezeu, cu atât mai mult există cu adevărat. Noi nu cunoaștem pe Dumnezeu decât prin conștiința manifestărilor sale în noi.

Neliniștea religioasă l-a condus treptat pe Tolstoi la deprinderea unei atitudini față de Biserica oficială de cult și dogmă, atitudine categorică negativă. Ne aflăm în fața unui om care caută un criteriu moral și o înțelepciune. În această căutare Tolstoi a înțeles să fie sincer cu sine și să se depărteze de influența unei tradiții gregare acceptate fără control și spirit critic . A fost un protestant ortodox. S-a despărțit de Biserică pentru contradicția pe care a descoperit-o între dogma și spiritul ecleziastic și, mai ales, din cauza opoziției ireductibile dintre diferitele Biserici ca și a atitudinii acestora față de viața socială, cu deosebire războiul și pedeapsa cu moartea. În depărtarea de Biserică intră desigur spiritul său de independență, nevoia de a se opune autorităților consacrate și de a-și afirma o atitudine proprie. A condamnat Biserica în cuvinte dure. Dar nu i-a opus o altă religie, susținute prin autoritatea revelației și a principiului ”credo quia absurdum”.**


În 1973, Aleksandr Soljenițîn publică Arhipelagul Gulag, grăbit și de sinuciderea/lichidarea Elizavetei Voronianskaia, dactilografa textului, care, anchetată, a divulgat KGB-ului ascunzătoarea unui exemplar. Cele trei volume despre viață și moarte în lagărele sovietice consternează intelectualitatea occidentală, care nu cunoștea decât sistemul concentraționar nazist și năruiesc imaginea orbitoare despre paradisul bolșevic, construită cu atâta trudă de agenții de influență ai Cominternului, ai PCUS și ai KGB-ului. În februarie, 1974, este expulzat din URSS, ridicându-i-se și cetățenia sovietică.

Aleksandr Soljenițîn a murit la vârsta de 89 de ani. A fost înmormântat creștinește, la 6 august 2008, la Mănăstirea Donskoy , Moscova. Liderii politici ai Rusiei și ai lumii i-au adus un ultim omagiu în urma morții sale.

În 1910, scriitorul Lev Nikolaevici Tolstoi, în vârstă de optzeci si doi de ani, a fugit de acasă noaptea, pe ascuns, într-o direcție necunoscută. De atunci și până astăzi, împrejurările plecării și morții sale au dat naștere la nenumărate speculații și legende.

Tolstoi a murit în 1910, la vârsta de 82 de ani. Pe 9 noiembrie între orele 11:45 și 14:15, mii de oameni își iau rămas-bun de la Tolstoi. La orele 15:00 are loc înhumarea lui Tolstoi în pădurea Zakaz, în locul dorit de el. Dacă Dostoievski a avut parte de o înmormântare aristocratică, aristocratul Tolstoi a avut parte de una simplă. Primul a fost iertat de Biserică pentru păcatele lui. Al doilea nu a iertat niciodată Biserica pentru păcatele ei.

Soljenițîn a fost expulzat în 1974 din Rusia pentru anticomunismul său și pentru că a făcut cunoscută lumii întregi problema gulagurilor și a lagărelor de muncă forțată din Uniunea Sovietică.
A refuzat să devină cetățean al Statelor Unite ale Americii.
În 1994 a fost reprimit în patrie și și-a redobândit cetățenia rusă.

Tolstoi s-a autoexilat, fugind de acasă, fugind de nevastă, de familie, fugind de obsesiile sale.
Pe patul de moarte, scriitorul refuză să-şi ceară iertare de la feţele bisericeşti care se adunaseră în jurul său şi, mai mult, cere ca la înmormântare să nu se oficieze niciun ritual religios
A fost excomunicat.

Soljenițîn a refuzat America, Tolstoi a refuzat Biserica.
Ambii dorm acum în pământul Patriei Mume.


*pasaj din Cartea a doua a memoriilor sale din exilul vestic, publicat de The American Conservative,

https://www.cotidianul.ro/de-ce-a-refuzat-soljenitin-cetatenia-sua/

** Lev Tolstoi Omul și opera, Ion Biberi, Ed.Cartea Rusă,1947

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Biberi

https://ro.wikipedia.org/wiki/Credo_quia_absurdum

https://en.wikipedia.org/wiki/Aleksandr_Solzhenitsyn

https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_filozofilor_ru%C8%99i

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

5 comentarii pentru articolul „Despre clasicismul iubirii de adevăr și patrie”

  • Omul este Fiul lui Dumnezeu.
    Fiul Omului este…Fiul lui Dumnezeu.
    :))))

    • …iar astea fac din Om un…
      limitat…tot atit de limitat pe cit de limitat e Fiul lui Dumnezeu
      si un nelimitat, …tot atit de nelimitat pe cit de nelimitat e Fiul lui Dumnezeu.
      …deci cam asta e rezumatul dilemelor lui Tolstoi, zise mai sus…

  • ‘iubirea pentru patrie’
    ‘iubirea pentru adevar’
    …nu suna bine!

    Iubirea e o ecuatie de miscare, fiind chiar ecuatia de miscare a Oului Absolut.

    sa dedici Iubirea unei parti a Intregului si numai ei,
    ar insemna ca ecuatia de miscare a Intregului sa trateze altfel decit cu egala consideratie fiecare particica a sa!,

    or asta s-ar afla in contradicitie cu Iubirea, care permite manifestarea Intregului pentru simplul fapt ca, tratind cu egala consideratie fiecare parte a Inrtegului, nu naste Reatiuni!
    ‘esenta’ Intregului chiar asta fiind, ca nu constine Reactiuni!

    prin urmare ‘iubire…pentru’…uite ca asa ceva nu exista.
    Iubirea e Iubire si atit.
    …in sensul ca ea acopera Totul!

    • Iubirea e ecuatia de miscare a Oului Absolut, iar Referinta ei e Adevarul.
      Iubirea si Adevarul una sint, pentru ca ‘miscarea’ proprie Oului Absolut e Nemiscarea.

      • a fost o vreme in care mi se parea ca sa fiu preot, ortodox, e ceva pe masura mea:))
        insa…o postare, a mea, pe o pagina a ortodoxiei, stearsa brusc de moderator!, m a lamurit!:)))
        am inteles, imediat, dintr o postare…motivatie a stergerii postarii mele, ca yin si yang…n-au tangenta cu ortodoxia!
        …:))
        pai…io ornez ortodoxia cu pietricele stralucitoare gasite
        prin alte credinte…in mod curent!, despre yin si yang nici nu mai zic!,
        prin urmare n-am cum sa fiu un preot ortodox pentru simplul motiv ca s-ar parea ca sint mai vrednic de excomunicat, la o adica:))

        ii admir pe tipii despre care ai povestit azi!
        si o fac pentru simplul fapt ca ei au considerat ca ‘sinele’ lor e mai important decit orice alta manifestare.
        …sint cum sint si asta sint!, …gen!:))
        or asta, din start, presupune o referinta superioara, superioara lumii, insa localizata in ‘sinele’ lor.
        si…impresia mea e ca ei…asta au cautat!, sa suprapuna ‘sinele’ peste referinta asta!, pe care o s imteau superioara…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *