Despre cum se prostesc şi cei mai lucizi politicieni

Pentru noul meu proiect, Linguşirea cu sclipici, despre Cultul personalităţii lui Carol al II-lea, luînd locul unui nou proiect abandonat – cartea despre Fidel Castro –, recitesc volumele 5 şi 6 din Însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu.
Am citit şi fişat cele două volume dedicate anului 1938, cu vreo cîţiva ani în urmă, cînd mă apucasem de proiectul cărţii despre Corneliu Zelea Codreanu.

Urmărisem atunci amănuntele din jurnal despre Procesul Căpitanului.
Găsesc acum, la relectură, semnele făcute pe marginea filei, cu stiloul, în dreptul pasajelor despre Proces şi despre Garda de Fier.

Sînt şi semne de reamintire a unor amănunte despre destinul lui Dem Dimăncescu, şeful Presei din Ministerul de Interne, subiectul unui eseu care, slavă Domnului! a văzut lumina tiparului.
Acum însă sînt interesat de amănuntele despre Carol al II-lea, despre Cultul Personalităţii Regelui Dictator, subiectul proiectului asumat.

Faţă de lectura anterioară, observ:
Boala memorialistului de a se considera buricul pămîntului.

C. Argetoianu consemnează harnic toate zvonurile despre venirea sa în fruntea Guvernului.
Mai mult, el transcrie, fără o umbră de îndoială, şi declaraţiile pe care le fac alţi politicieni – Armand Călinescu, Gheorge Tătărescu – despre nevoia unui Cabinet condus de Constantin Argetoianu.
Unele declaraţii sînt făcute de cei interesaţi.
Altele îi sînt invocate memorialistului de reporterul politic al Adevărului, Brumfeld, neobosit colportor de informaţii „din surse“.

Nu ştim dacă într-adevăr ditamai politicienii români, însufleţiţi de obsesia de a fi ei înşişi premier; i-au făcut astfel de declaraţii lui Constantin Argetoianu.
Poate că memorialistul le născoceşte post factum pentru a ne convinge de cît de mare sculă era el în epocă.
Poate că, totuşi, şmecherii de Armand Călinescu şi Gheorghe Tătărăscu, îi ziceau asta bătrînului politician, ştiindu-l cu trecere la Majestatea-Sa Carol II-lea.

Oricum, indiferent de ce i se făceau sau nu astfel de declaraţii, te-ai fi aşteptat de la un cinic precum Constantin Argetoianu să le întîmpine cu scepticismul de rigoare într-un jurnal ce se vrea intim.
Constantin Argetoianu nu face.
Prilej de a constata că pînă şi cei mai lucizi politicieni se prostesc la modul absolut cînd vine vorba de şefii!