Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Despre cum și-a pus guvernul francez părul pe moațe

„Ce e val, că valul trece”, zicea poetul. Așa și cu valurile Covid. Trec. Problema e că vin altele și modul în care situația este gestionată ne arată doar incapacitatea cronică a factorilor politici. Ca și uimitoarea incompetența a lumii medicale.

În fața exploziei de infectări cu varianta Omicron (născută, țin să va aduc aminte, din întâlnirea virusului cu vaccinul), executivul francez încearcă să compună între interesele electorale și cele sanitare. Lumea este sătulă și prea sătulă de restricții diverse și variate, dar, mai ales, a ajuns la concluzia că în ultimele sute de ani nu s-a inventat nimic nou, pentru că toate „măsurile de protecție sanitară”, de la confinare la pașaportul sanitar, sunt până la urmă același lucru – izolare la diferite nivele, cum s-a întâmplat în vremea ciumei sau a gripei spaniole. „De te-ating, să feri în lături/De hulesc, să taci din gură;/ Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,/ Dacă știi a lor măsură”.

Prin urmare, de doi ani mă uit – cu interes și un oarecare amuzament, totuși – la variațiile pe care le aplică executivul, ca să ne dea impresia că rezolva problema. După ce ne-au închis de tot, după ce ne-au închis pe ore, după ce ne-au închis pe categorii, după ce ne-au mascat, după ce ne-au vaccinat, re-vaccinat și mai nou re-re-vaccinat, au cam rămas în criză de inspirație. ”Căci acelorași mijloace/Se supun câte există/Și de mii de ani încoace/Lumea-i veselă și tristă/Alte măști aceeași piesă…”

Franța este, așadar, la peste 200.000 de infectări zilnic de aproape o săptămâna. Bizar, căci suntem una din țările cele mai vaccinate. Dar stai ! Ne-au spus că vaccinul nu împiedică transmiterea…Deci, nu mă vaccinez ca să îi protejez pe ceilalți, ci că să mă protejez pe mine! Doar că mă protejez pe termen din ce în ce mai scurt. Din februarie, zice ministrul Sănătății, rapelul trebuie făcut la 4 luni. Și, ca să nu poată fi acuzați că nu s-au ocupat, guvernanții au adoptat un proiect de lege care transformă pașaportul sanitar în pașaport vaccinal. Cum spunea același ministru, da, e un fel de obligație de a te vaccina. Binele trebuie făcut și cu forță, nu-i așa?

Totuși, de unde această încrâncenare? Dezbaterea la modă, azi, deși e mai pe șoptite, este aceea că trebuie să trecem toți prin boală. Vaccinul a fost doar o soluție de avarie, așteptând o varianta mai puțin ucigașă (Omicron, desigur), ca să ne putem infectă cu toții fără să umplem cimitirele. Doar trecerea prin boală îți conferă imunitatea mult visată.

Între timp, „Petre, fă-te că lucrezi!”. Guvernul ne mai scoate o rafală de măsuri gata de aplicat: se schimbă numărul de zile de izolare, se face distincție între vaccinați și nevaccinați, se vaccinează copiii, cei de peste 12 ani primesc și ei un rapel, cei de 6 ani+ vor purta masca…Profesorii și învățătorii au primit, cu o zi înainte de începerea școlii, un document de 60 (!) de pagini cu noile reguli de aplicat în școli, între care: copilul caz contact nu se mai izolează, ci se testează la J+2, la J+4, la…Nu vi se pare că e o harababura generalizată, ca să nu se spună că n-au făcut nimic?

N-o să trag concluzii, cred că le are fiecare pentru sine. Mărturisesc doar enormul dezgust pentru incompetența celor care au gestionat lumea în acești ultimi doi ani. „Nu spera și nu ai teamă; /Te întreabă și socoate /Ce e rău și ce e bine;/Toate-s vechi și nouă toate:/Vreme trece, vreme vine”.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

7 comentarii pentru articolul „Despre cum și-a pus guvernul francez părul pe moațe”

  • Marcela Feraru, meritati aplauze pentru ca nu ati tacut si ati demonstrat ca „celebra” „jurnalista” pseudo-medic, Dana Budeanu, este o mincinoasa si ca raspândeste stiri false. Daca fiecare jurnalist ar fi procedat ca dv., aratându-i cu degetul pe formatorii de opinie care denatureaza stirile, lumea ar arata altfel astazi.
    (Pacat ca nu ati publicat un articol cu aceasta tema.)
    Felicitari, stimata doamna!

  • Doamna Feraru, ar fi bine sa fie „vreme trece, vreme vine”…..dar…Ils n’ont pas reussi a m’emmerder, vorba unui clasic in viata…

  • Sarut mana,
    Superb materialul prezentat de dumneavoastra, te intrebi daca o tara atat de puternica economic si cu un popor atat de inteligent si mandru de istoria sa imperiala din perioada lui Napoleon Bonaparte, cu o rata de vaccinare din cele mai ridicate are asa la o prima evaluare numai 200.000 de infectati sapatamanal, atunci de ce noi de la capatul estic al Uniunii Europene, cu atatea carente educationale si culturale – evidentziate de presa franceza cu apelativul tzigani – ne raportam la ridicola rata de infectare de aproximativ 3000 de infectati, ironie nu..

  • În Germania:2G(vaccinat-trecut prin boală), nu sunt.Ei aveau voie peste tot,în vară.Acum au voie cu 2G+(vaccinat-trecut prin boală și testat), nu sunt.3G(vaccinat-trecut prin boală-testat).Eu nevaccinată nu am voie,decât la servici cu test în fiecare zi asigurat de angajator(mă rog să iasă pozitiv să pot sta în carantină și să văd cum se manifestă), la alimentară,drogherie,doctor,farmacie.Au înnebunit!Nu mai știu ce să inventeze.Vor să ne bage pe gât FFP2 masca,pe care le-au cumpărat cât pt.30 de ani,fostul ministru al sănătății,Spahn,împreună cu soțul lui.

  • Progresistul habarnist Macron (micron in Franta) e nascut din mantia puturoasa socialista a lui Hollande. Cu un partid de adunatura, a fost ales, de un electorat francez bulversat, care spera sa isi mentina pensiile si locurile de munca, un electorat care nu a avut curaj sa mearga pe mina nationalista lui Marine Le Pen…acum saracii sint si mai bulversati si tot incapabili sa voteze…Pe francezi ii doare la basca de EU, nu ii intereseaza gogosile europene a lui Micron (omicron)…Pandemia nu a scos lumea in strada in Franta, pt ca au fost platiti in timp ce au stat acasa…Matracuca batrina Lagarde a tiparit destui bani si pentru Franta, care au ajuns si pe la stapinii lui Micron, pe la marile business-uri franceze…operatie indeplinita…cit despre amaritii care au iesit in strada, oameni onesti, nu s-au ales cu nimic…guvernule progresist francez, la fel de corupt si vindut ca peste tot, nu le-a data nici o satifactie…Ramine de vazut in mai la alegeri, dar mi-am pierdut speranta si cu poporul francez, care parca vad ca il realeg pe micul psihopat Micron din nou…allez enfants de la patrie…

  • Cu toate pacatele lor, este evident ca în ultimii doi ani, decidentii români au luat masuri mai putin idioate decât cei francezi.

    Si… colac peste pupaza, Agnès Buzyn, ex-ministrul Sanatatii, a fost decorata zilele trecute cu Legiunea de Onoare. Aceeasi Mme Buzyn careia CJR i-a deschis dosar penal în septembrie 2021 pentru punerea în pericol a vietii aproapelui în perioada când a gestionat epidemia de Covid-19. Perioada în care au murit zeci de medici, pentru ca nu aveau materiale sanitare si echipamente de protectie. Câta sfidare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *