După România educată și România climatizată, se prefigurează un nou Proiect de țară: Schimbarea becurilor (Ion Cristoiu)

Despre dinți, drujbe și bormașini

Înainte să mă mut în București, de câte ori veneam, și veneam des, aveam un punct de reper la descinderea în capitală. În Piața Victoriei, pe un bloc înalt, trona o reclamă: DentalMed. Desigur, mai erau și altele, dar mie asta mi-a rămas ca punct de reper. După ani și ani, vorba cântecului, am avut de-a face cu DentalMed. Nu vă repeziți să vă declarați dezamăgiți, nu fac reclamă și nici anti-reclamă. Vă voi vorbi despre DentalMed prin intermediul unei persoane care mi-a devenit dragă rău anul trecut, înainte de Crăciun, când am povestit cu ea la telefon de era să ni se ardă sarmalele. Bine, în cazul meu, e doar o metaforă, că eu nu fac sarmale. Nu fac nimic, că eu nu gătesc. Aflasem de Mariana Oancea Velisarato, director la clinica asta, de la fiica mea și ea rar laudă pe cineva.

Încă de atunci, i-am spus că rar mi-a fost dat să întâlnesc o persoană capabilă să te țină în priză pe un subiect care nu stârnește mari pasiuni, că doar ce pasiuni poate să aprindă o dantură cu probleme? Având în vedere că în anii 90 am lucrat o perioadă în stomatologie, nu sunt chiar atât de paralelă cu subiectul. Deși, la ce progrese s-au făcut în domeniu, nu ar fi exclus să fiu total depășită.

Doar că Mariana nu s-a fălit și nu mi-a vorbit despre o clădire, despre mari investiții, despre vip-urile care calcă pe acolo, ci despre oamenii care lucrează acolo. La un moment dat, aveam impresia că toți sunt neamuri. Neamuri dragi, că există și de-alea pe care-ți dorești să nu le vezi în ochi. De fapt, punea tot succesul lor pe seama faptului că sunt buni și uniți. Stabilim că ne vedem după sărbători să ne cunoaștem. Uite așa au trecut și Paștile și imediat venea alt Crăciun și am tot amânat. Săptămâna trecută, pe 9 august, s-a întâmplat. De mai stăteam un pic, venea 23 august și defilam pe sub Arcul de Triumf. Și s-a mai întâmplat că nu ne puteam despărți. Am întrebat-o dacă pot scrie despre ei, pentru că este o poveste atât de frumoasă. Pe Mariana, jur, dacă o prinde un rege persan, o îngroapă în aur și bijuterii numai să stea să-i povestească. Mai în glumă, mai în serios, chiar i-am spus că este Șeherezada de la DentalMed.
Și acum, începe aventura. Că doar la mine e imposibil să fie ceva simplu.

În metrou, ca de obicei, scriu tot articolul în cap. Zâmbesc și mă molipsesc, din nou, de entuziasmul Marianei. Ea, și atunci când îmi spunea de greutățile inerente prin care au trecut, mai ales pandemia, tot găsea ceva bun de remarcat. Și ajung acasă, zic că e floare la ureche, mai ales că, sub impresia momentului, parcă degetele nici nu pot ține ritmul cu gândurile.

În casă, ziceai că e șantier. De la vecinii de jos, de peste drum, unde sunt case, se auzeau vreo zece bormașini și tot cam atâtea drujbe. Despre ei e vorba, cei cu câinele. Găsiți aici.

După doi ani și două luni, situația cu câinele e la fel. Măcar acum nu lătra, s-o fi îngrozit și el de la așa hărmălaie.
Am închis uși, geamuri, am rămas fără aer, mi-am pus perne în cap. Degeaba. Ăia parcă tăiau Pădurea Amazoniană.

M-am dus la poartă, dar am strigat degeaba, că nu se auzea nimic. Ce să mai scrii cu nervii făcuți praf? A doua zi, la fel, la fel și-n următoarele. Am sperat că se potolesc sâmbătă, duminică, de Sfânta Mărie. Nici vorbă. Doar că făceau pauze să pună muzică. De regulă, pun manele sau muzică lăutărească. Sâmbătă și duminică au ținut-o cu Celine Dion, My Heart Will Go On”, iar duminică, muzică de operă. Efectiv mi-am făcut cruce.

Cu Mariana mă întâlnisem la clinica din Primăverii. La un moment dat, am remarcat niște picturi pe sticlă, ceva din Cosmos. Pe mine mă fascinează Cosmosul, dacă mi s-ar propune o călătorie, n-aș sta o clipă pe gânduri. Și ea îmi zice că au această temă, că, de fapt, nava-mamă este pe 13 Septembrie (strada, pe lângă Marriott). Și ce mi-a venit ieri în cap, că oricum mi se șterseră multe informații? Să mă duc acolo, că e madlenă. Și să îmi iau și laptopul cu mine, să scriu în vreo cafenea, ca tefeliștii. Cum încă mai am probleme cu umărul, am zis să-l pun într-un rucsac. Am unul, dar niciodată nu am umblat cu rucsac în spate. Zis și făcut. Mă uit în oglindă și mă pun pe scaun. Exclus. Eu nu merg cu rucsac.

Merg fără, ajung la clinică și mă așez pe o bancă. Mariana este în vacanță. Să intru acolo și să zic: „Bună ziua, am venit să vizitez, dați-mi și mie voie să casc ochii”, mi-e că oamenii m-ar fi refuzat politicos. Nici să o sun pe Mariana, să fac un deranj cât casa, să fie oamenii nevoiți să umble după mine, nu se făcea.

Cum stăteam eu pe bancă, vine un domn. Tânăr. Se așază și el și intră în vorbă cu mine. Dacă am programare? Nu. „Dacă aveți ezitări, să știți că e o alegere bună. Un pic mai scump, dar face toți banii. Nu mai aveți probleme cât trăiți”. Se oprește, se uită la mine și râde: „Și încă veți trăi mult, să știți”.

Am stat acolo cu tânărul domn aproape o oră. El a fost madlena mea. A vorbit atât de frumos despre oamenii care lucrează aici încât mi-a venit în minte tot ce mi-a spus Mariana.
„M-ați convins”, i-am spus. Și am plecat. „Vin altădată”, i-am strigat după câțiva pași. Apoi, ca să nu creadă că-s dusă cu capul, m-am întors să-i explic că, de fapt, eu vreau să scriu despre DentalMed. S-a bucurat de zici că el era protagonistul. Și am mai stat un sfert de ceas de povești.

În metrou am ticluit un plan, că știam că nu o scot la capăt cu vecinii. M-am dus la ei la poartă și i-am prins într-o pauză.
-Bună ziua.
-Bună ziua.

I-am felicitat că-s așa muncitori, dar i-am rugat să facă o pauză, că nu pot munci.
-Adică, cum vine asta, că nu puteți munci? Munca e la birou, nu acasă. Acasă faceți mâncare, ce vă deranjează zgomotul?
-Uitați care e treaba. Eu sunt scriitoare…
-Scriitoare? Adică, ce faceți?
-Scriu.
-Îhî. Da ce scrieți, doamnă, că nimeni nu mai citește? Toată lumea citește Tik-Tok. Și acolo nu-i mult de scris.
-E, eu am un contract cu o editură și dacă nu termin cartea la timp mă penalizează.
-Cu cine ziceți că aveți contract?
-Ci ăia care tipăresc cărți.
-Adică, sunteți o intelectuală?

Deja eram în pragul apoplexiei.
-Da, doamnă, se vede că sunteți. Nu ca una, tot de aici de la blocuri. O isterică și nebună. A venit acum doi ani cu poliția, că de ce latră câinele. De-aia-i câine, să latre, nu? Și a mai zis că stăm pe social. De-aia ne-am apucat de lucru.

Îmi zic în gând că m-a recunoscut și face mișto.
-Uitați, doamnă. Că sunteți așa drăguță, nu mai drujbăim. Cât vă ia să terminați cartea?
-Nu știu, dar vin și vă anunț.
-Așa, aproximativ?
-O lună, două…
-Vai de mine, doamnă!
-Dar, de curiozitate, ce lucrați?
-Facem ceva la casă, că se strică.
-Și mai aveți mult?
-Nu.
-Atunci, vă rog, vă opriți două zile?
-Clar. Pentru dumneavoastră, că nu sunteți ca isterica aia, da. Vă deranjează și câinele? Că punem aparatul. Ne-a obligat poliția să luăm aparat să nu mai latre.

Vai, asta nu. Că îl mai puneau din când în când și schelălăia câinele de mi se rupea inima.
-Nu. Câinele nu mă deranjează.

Având asigurate toate condițiile, iată povestea DentalMed. De fapt, o parte din ea, că 15 ani nu pot fi rezumați în câteva pagini. Pentru date tehnice, puteți accesa site-ul clinicii: https://www.dental-med.ro/. La secțiunea „Despre noi” https://www.dental-med.ro/despre-noi/ sunt explicații în detaliu de ce sunt cei mai buni. Dar și exemple concrete.

Mariana m-a preluat de la recepție. Am spus, apreciativ, că este tare luxos. „Da, dar ideea de lux nu are nimic ostentativ. Este mai degrabă vorba despre confort. Și, mai mult, este important să preiei starea de anxietate a pacientului, iar un decor și atmosfera pot să facă asta. Apoi vin specialiștii și oamenii se simt în siguranță”, mi-a explicat amfitrioana.

Și a trecut direct la pacienți. Mi-a spus că pacienții care trec prin intervenții chirurgicale mari, care presupune medicamentație și regim alimentar post operator diferit primesc un pachet cu diverse: ciocolată, șampanie, pastă și periuță de dinți, apă de gură. „Încercăm ca toate produsele să fie românești. Încă nu am reușit în totalitate, dar vom trece și peste acest obstacol”, a explicat Mariana.

În ultimii ani, de 8 Martie au oferit dulceață de mure marca DentalMed, din mure ecologice de la ferma lor de mure. „Ne-au făcut-o cei de la Râureni, special pentru noi, cu murele noastre. Încercăm mereu să facem mici proiecte, de suflet. Dar impactul ne bucură, oamenii apreciază”.

Este o afacere sută la sută românească și povestea a început într-un mic cabinet stomatologic. Protagoniști sunt frații Popescu, însă în toate descrierile se vorbește despre echipă. Nu pentru a invoca un personaj colectiv, ci pentru că acolo așa se lucrează, ca în familie. O familie bună.

„La noi nu se fac diferențe. Doamnele care fac curățenie sunt la fel de importante ca medicii. În medicină, în oricare ramură, curățenia este importantă. De aceea, noi facem totul împreună. Și munca, și distracția. Până la pandemie, în sala de mese era mereu un tort, că era ziua cuiva. Suntem o familie mare, 150 de oameni. Dar suntem atenți și la dezvoltarea oamenilor. Am sprijinit infirmiere să facă studii și au devenit asistente. Sau asistentă care a ajuns medic”, a explicat Mariana.

Nu este o atmosferă corporatistă. „Nu ne adunăm la ocazii speciale să vină managerul și, din capul mesei, să arunce cu expresii motivaționale. Nici nu evităm să discutăm despre greutăți, că astea, chipurile, ar fi descurajatoare. Așa facem noi și fiecare știe că este important, că are un rost și un rol în echipă”, a adăugat ea.

Există în corporații o temere: că femeile care vor să devină mame vor fi marginalizate, pentru că devin mai puțin eficiente. „Noi încurajăm angajatele noastre să devină mame. Pentru că așa este normal. Bine, ne și place să ne distrăm la botezuri”, a râs Mariana.

Este, așa cum v-am spus, o persoană exuberantă, care adoră să vorbească despre oamenii acestui loc, pacienți și personal. Totuși, când aduce vorba despre pandemie, cu greu își poate masca tristețea.

„Da, pentru că ne-a luat și pe noi pe nepregătite. Și cum să pui lacătul? Cum să lași atâția oameni în aer? Cu tratamente, lucrări începute. Nu am dormit nopți la rând, toți am stat să facem proceduri pentru a putea funcționa. Să fie siguranță maximă pentru pacienți și personal. Acela a fost momentul în care am realizat că ne putem reinventa și că putem rămâne uniți. Oamenii au lucrat cu măști militare pe față pentru a le da pacienților un sentiment de siguranță. Atunci am câștigat mulți pacienți noi”. „Dar asta e bine”. „Am fi putut să-i câștigăm și altfel”. Ne-am așezat în fotolii când Mariana mi-a povestit toate acestea. Acum putem aborda cu detașare acest subiect, însă în 2020 știm cu toții cum a fost. Era de-ajuns, odată asumată continuarea activității, un mic incident pentru a compromite totul, zeci de ani de muncă.

Mariana nu doar că mi-a povestit despre cabinete, dotări, oameni, dar mi le-a și arătat. Cunoaște absolut tot despre tot ce există acolo. Se lucrează doar pe specialități, nimeni nu se amestecă pe domeniul altuia și au cabinetele în oglindă pentru a fi mai simplă comunicarea, dar și transferul pacientului, să nu-l mai plimbi pe holuri. Desigur, în condițiile uriașei improvizații care domină, din păcate, în multe domenii, acesta poate părea un moft, că doar nu moare nimeni dacă se plimbă zece metri. Nu este chiar așa. Pacientul trebuie să simtă că i se acordă toată atenția. Asta înseamnă că există și un loc de refugiu. Acolo, medicul discută cu pacienții. În afara cabinetului, pentru a se crea o legătură de la om la om. Nu se merge pe ideea: ți-am făcut lucrarea, mi-ai plătit, poți pleca, ne vedem dacă ai probleme. „Este vorba despre încredere, pe care am construit-o zi de zi. Ne-am concentrat mult pe asta și, iată, putem să gestionăm toate situațiile”. Mariana a vorbit și despre concurență. Nu am auzit nici măcar un singur cuvânt de defăimare. „Noi ne străduim să fim primii și este bine că unii iau de la noi, asta ne face să fim mereu cu un pas în față”.

Cu un pas în față au fost și în 2007, când au adus un specialist din Israel, pe Amiel Stroianu. El se ocupă de copii. Și aici, Mariana a oftat. Pentru că da, avem o problemă în domeniu. Dantura copiilor este neglijată de cele mai multe ori, de aceea se ajunge la situații în care tratamentul este mai complicat. „Până la pandemie, echipele noastre mergeau prin școli. Mergeau și prin căminele de seniori. Acolo s-a făcut mult voluntariat. Oamenii au proteze, se strică, ei nu pot mânca. Trecem peste aspectul estetic, dar este cumplit ca un om să nu poată mânca. Sper să putem relua aceste vizite”.

Am ajuns și la sectorul pentru copii. Aici, veselia se simte mai mult: culori puternice, cărți, fotolii speciale, baloane. Și da, desene la televizor.
Mariana ar fi putut să mi-l prezinte pe Mihnea Velisarato, soțul ei, că are cu ce se mândri. Și el este medic aici, unul de top. Însă, cu domnul Dr. am și alte discuții de purtat în legătură cu strămoșii săi.

Sau, am fi putut merge la șefu. Nu. Mariana mi-a prezentat doi tineri de la Radiologie care lucrează cu un aparat japonez care face minuni. Și-n drum am dat de Dr. Mirel Toma. Și, dintr-o vorbă în alta, mi-a spus că are și o colaborare în Târgu Mureș. Și, pune-te pe povești și cu dr. Toma. A mai luat și Mariana o pauză. Cu mine, că a rezolvat niște probleme administrative.
La final, am dat o raită și pe la toaletă. Dotată cu cele necesare pentru persoanele cu dizabilități. Și maaare. Imensă. Puteai întoarce carul. De curată, nu are sens să precizez.

Sunt aspecte normale, care nu ar trebui să ne scoată chiote admirative. Dacă ar fi așa prin toate locurile, mai ales în spitale.
De aceea scriu, că se poate să fie și bine. Însă, dincolo de lucruri rămâne altceva: grija pentru om, că este pacient sau coleg. Marea calitate a adevăraților profesioniști este empatia, iar marea lor satisfacție este un „mulțumesc” din suflet, ca o reverență în fața coatelor lui tocite pe băncile școlilor.

V-am zis că nu e publicitate, ci o poveste despre oameni și bucuria succesului. Cel mai mare regret al meu este că nu am putut scrie, nici pe departe, la fel de frumos cum a povestit Mariana.
M-a petrecut până la poartă, prin curte a adunat câteva frunze uscate și le-a dus la gunoi, am mai stat câteva minute și acolo de povești.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

5 comentarii pentru articolul „Despre dinți, drujbe și bormașini”

  • Merg la DentalMed de multi ani, impreuna cu ceilalti membri ai familiei, si sunt foarte multumit.
    In copilarie am fost la un dentist de provincie cu o barba lunga si neingrijita, care urla la orice semn de durere sa stau nemiscat ca nu are cum sa ma doara. Dupa ce ii cadea un instrument pe jos il lua si il stergea cu o compresa si era considerat curat. Imi suna si acum in minte sunetul de freza care parca gaurea tot maxilarul pana la creier.
    Dupa aceasta experienta nu am mai calcat vreo 7-8 ani pe la dentist pana cand am ajuns la DentalMed si am fost surprins de liniste (am
    crezut ca sala de asteptare e departe de cabinete de nu se aude nicio freza) si de calmul si buna dispozitie a celorlalti pacienti. Dupa
    prima vizita mi-a pierit orice frica de dentist.
    Copilul a avut frica de dentist dar dupa ce a fost la DentalMed de cateva ori si tratamentul a fost ca o joaca pentru el datorita profesionalismului si apropierii pedodontului de copii, jucarii, jocuri, desene animate in timpul tratamentului, a inceput sa ma intrebe cand mai mergem. Acum merge cu mare placere si se simte foarte viteaz.

  • din pacate,pentru noi cititorii , a iesit un material publicitar 100% …

    • @enia: Atunci si „Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici” ar trebui citita in aceasta nota, pentru ca piticii au activitate lucrativa. Mie mi-ar fi placut sa scrie un pic mai mult despre sectorul de copii, atat pentru articol (cui nu-i place sa citeasca de bine despre copii), cat si cu utilitate practica pentru cei interesati. Nu ar fi fost dificil pentru dna Cora Muntean, poate intr-un alt articol.

  • Captivant text! Bravo celor de la DentalMed! Însă, din multele mele experiențe cu dentiștii, niciodată nu mi-a mers bine la cabinetele oleacă mai arătoase. În schimb, la cele simple, modeste și curate am avut parte de intervenții reușite. Cei de acolo mi-au reparat ce stricaseră ceilalți și au venit cu soluții durabile, potrivite și acceptabil de costisitoare. Îi sunt și azi recunoscătoare unei tinere doctorițe din minunata și uneori enervanta categorie a perfecționistelor, care mi-a pus la grea încercare rezistența la ședințe lungi, dar a făcut o treabă excelentă. S-a întâmplat la un umil cabinet de parter de bloc, nebăgat în seamă de trecători, dar asaltat de pacienți.

  • Am citit si..m-am intristat. DentalMed este o „afacere cu sanatatea” : empatie, design, voluntariat (?? stomatologie pe teren ??),
    dar.. cati isi pot permite un banal tratament acolo ? Nici la altii nu e mai ieftin….
    Citez: „Un pic mai scump, dar face toți banii. Nu mai aveți probleme cât trăiți”…. și râde: „Și încă veți trăi mult,…”.
    ===========================================================================================================
    Imi place cum ati surprins primitivismul asa ca voi cita din nou :
    „Munca e la birou, nu acasă. Acasă faceți mâncare, ce vă deranjează zgomotul?..de ce latră câinele. De-aia-i câine, să latre, nu?
    Îhî. Da ce scrieți, doamnă, că nimeni nu mai citește? Toată lumea citește Tik-Tok. Și acolo nu-i mult de scris.”,
    =============================================================================================================
    Inchei cu un alt citat, un refren dintr-o melodie a trupei Taxi :
    R:” E ţara mea, e blocu’ meu, e strada mea cu-n singur bec,

    E locu-n care viaţa-ntreagă vreau să îmi petrec.

    E-adevarat, e-adevarat că sunt şi prea bătrân să plec.

    Prea bătrân să plec.”

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog