Croația, Cipru, Lituania si Slovenia au primit luni aprobare pentru PNRR. În total,16 state membre au PNRR-uri aprobate și de Comisie și de Consiliu

Despre fight zone și coabitarea dintre om și animal

Într-o sută cincizeci de ani, Sibiul va da buzna peste Cisnădioara, dar nu va mai fi loc pentru nimeni între zidurile bisericii fortificate de pe dealul împrejmuit de livezi. După cum s-a extins orașul în zona rezidențială a Dumbrăvii Sibiului și prin alte zone de periferie, mi se pare extrem de probabil acest scenariu. Coline și văi din imediata apropiere a orașului vor fi populate, statul va vinde terenuri pentru construcția de case, vile, zone rezidențiale. Tot mai mulți vor avea bani să-și facă o casă, o a doua casă, încă o casă. Să scape după o viață trăită la bloc.

Deja, oamenii s-au apropiat tot mai mult de teritoriul animalelor sălbatice. La câteva sute de metri de zonele rezidențiale își fac prezența lupii, care dau iama în oile din apropiere. Mi-am dat seama de asta descoperind procesele lăsate în urmă de lupi, prin locurile unde au ambuscat oile pierdute de turmă. Trecând prin aceleași locuri, la interval de câteva zile, am putut observa procesele proaspete. Cred că cei mai mulți nu le văd, pentru că nu se uită sau nu se uită tocmai ca să nu vadă ceea ce le-ar stârni groază. Am descoperit ce organizați și ordonați sunt lupii după ce ‘au luat masa’. Nu ca omul care se ridică de la masă fără să-și ia farfuria s-o pună în chiuvetă sau în mașina de spălat vase, după ce a aruncat resturile, sau, după caz și nevoie, le-a salvat pentru mai târziu.

Ferocitatea lupilor e teribilă. Uneori înfulecă oile cu tot cu schelet, în afară de copite și osul picioarelor. Mi-am dat seama ce gusturi au lupii. Le displac picioarele. Alteori, lasă și craniul, iar când sunt grăbiți, renunță și la șira  spinării.

Coabitarea aceasta, printr-o tot mai mare apropiere, e stranie. Pentru că omul și animalul își rămân la fel de străini, de indiferenți unii în raport cu ceilalți. De vină e refuzul de a privi în jur sau neputința de a observa. Rămășițele existenței lor. Eu sunt convinsă că lupii ne privesc uneori de la distanță, din locuri unde nu pot fi văzuți de om. Când nu sunt mânați  de foame, se arată doar celor cu care chiar vor să se întâlnească. Lui T. cred că i s-a arătat unul, la vreo 30 de metri, într-un desiș departe de șosea. Oi nu se vedeau, ca să zici că era câine paznic la oi. Arăta ca un câine Husky mai mare, avea blana îngrijită, curată, nu ca a câinilor vagabonzi prin păduri. Nu a făcut nicio mișcare, doar a scos niște sunete groase, ce semănau a lătrat, fără a fi chiar lătrat. T. l-a privit din fugă, nu s-a holbat la el, să nu-l provoace cumva cu intensitatea privirii. Apoi s-a îndepărtat fără să se mai uite la animal. T. așa a simțit că nu era câine, ci lup, care primise de știre că e cineva care umbla prin teritoriul lui. Unul care nu e dușman, nici om artificial, neatent la lumea necuvântătoarelor.

Am citit, nu demult, un articol care afirma că bolile, viitoarele pandemii vor veni de la animalele sălbatice care vor coborî tot mai aproape de habitatul uman, intrând în coabitare cu acesta. În opinia mea, nu coabitarea e problema, ci diferențele incompatibile între omul care duce o existență artificială, alergică la orice murdărie naturală, înconjurat blindat de tehnologie, lux și confort din care nu se poate smulge nici măcar temporar, și lumea naturală, de cealaltă parte.  Problematică e și neînțelegerea a ceea ce, în termeni științifici, se numește ‘fight zone’, sau distanța de toleranță, dincolo de care încep pericolele. Animalele par a ne avertiza, la fel ca și plantele otrăvitoare: „Până aici! Nu vă apropiați mai mult, ca să nu vă fac rău”. Când au încredere în noi, ni se arată, asemeni unor zei ai naturii, de la acea distanță de protecție pentru amândoi. Dacă omul nu ar abuza distanța nobilă dintre om și om, nu ar exista nici abuzul, diversele forme ale violenței, printre care și cea psihologică, emoțională. Echilibrul apropiere-distanțare și compatibilitățile acelor ritmuri proprii naturii fiecărei persoane atunci când iubește pe altcineva, cu reciprocitate, fac posibilă fericirea alături de acel, acei oameni. La fel ar fi și între om și natură.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Despre fight zone și coabitarea dintre om și animal”

  • @Monica,

    Salbaticiunile isi au teritoriile (eco-sistemele) lor pe care „civilizatia” crede ca le poate distruge. Doar ca Mama Natura… vezi Avatar… 🙂