Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Despre „mulțumesc”, un cuvânt atât de mângâietor

Dintre toate cuvintele românești, „mulțumesc” este unul care mângâie. Și pe cel care-l spune și pe cel care-l primește.
În tumultul acestor vremuri tulburi și invadate de mizerie umană, de lipsă de scrupule și de cuțite înfipte pe la spate, voi scrie despre un moment frumos al vieții mele, despre faptul că nimic nu este întâmplător sau, mai bine spus, că totul se întâmplă cu un motiv anume. Rândurile de astăzi se vor îndrepta, cu mulțumire, celor trei oameni ce au făcut ca, dincolo de coperțile unor caiete pline de rânduri și gânduri, acestea să iasă la lumină și să fie răsfățate pe paginile unui minunat site.

Era noiembrie, anul trecut. Mă angrenasem într-un joc care nu părea a fi pentru mine, pentru felul meu de a fi, însă mă agățasem de speranța că un gram de notorietate și determinare sunt suficiente pentru a schimba lucruri, pentru a găsi soluții și idei inovative. Nu era să fiu actorul potrivit rolului pentru care participasem la casting, nu aveam profilul unui candidat politic.

Dar, în asaltul unei campanii electorale, într-o mare de controverse și oameni atât de falși și de diverși, între consiliere și sfaturi din toate părțile, omul pentru care sufletul meu vibrează și tresare, omul ce îmi dă motivația și startul în multe proiecte, care mă girează cu încredere, din umbră, m-a bătut la cap să îl sun pe domnul Ion Cristoiu și să îl rog să facă un interviu cu mine. Argumentul era că e vrâncean de-al meu și un maestru în a mă intervieva, în așa fel încât să fie bine.

Eu, cu încăpățânarea care mă caracterizează, spuneam că nu îndrăznesc, că cine sunt eu să cer un așa favor! În cele din urmă, am cedat și bine am făcut. Pentru acest pas, îi voi fi recunoscătoare și îi voi mulțumi tot restul vieții. Încăpățânarea lui s-a dovedit a fi mult mai mare decât a mea, iar puterea lui de convingere și multe argumente au fost mai mult decât o poveste frumoasă, au fost un vis devenit realitate.

Maestrul Cristoiu și Cora Muntean au văzut în mine ceea ce eu căutam să acopăr și să nu las să se vadă, că vreau să par mult mai puternică decât eram în realitate. Au văzut în mine sensibilitatea, sinceritatea, lipsa de falsitate și dorința de a spune lucrurile direct și fără ocolișuri și mi-au deschis larg brațele, m-au girat cu multă încredere, mi-au sugerat, discret și elegant, să dau frâu liber ideilor, gândurilor, trăirilor și să le aștern pe hârtie.

La început timid, deoarece pentru mine teama de ridicol este unul dintre cele mai puternice argumente în a nu face anumite lucruri și în a nu lua decizii, am început să îmi las imaginația să zburde, visele să îmi devină realitate și așa am găsit în mine curajul de a scrie pentru toată lumea. Am bucuria să văd că textele mele, simple în esență, ajung la sufletele oamenilor, că mulți cititori se pot regăsi în rândurile și gândurile așternute de mine pentru cristoiublog.ro.

A fost și este unul dintre capitolele marcante ale vieții mele, iar bucuria pe care o simt este asemenea fericirii unui copil inocent, lipsit de griji și plin de speranțe, care primește jucăria mult visată. Așa m-am simțit eu- copilul răsfățat și împlinit.

Poate pare ciudat să scrii un articol în care să povestești un lucru banal pentru unii dintre noi, însă să pot spune „mulțumesc” acestor oameni minunați este, dincolo de o datorie morală, un privilegiu.

Toți avem nevoie de mulțumire, de aprecieri, de recunoștință, de fericire.
Voltaire spunea: „Aprecierea este un lucru atât de minunat, pentru că face ceea ce e excelent la alți oameni să ne aparțină și nouă!”.

Un „mulțumesc” nu trebuie amânat, nu trebuie să ne zgârcim să îl rostim, gândindu-ne că avem timp și că o putem face și mâine. Mâine ar putea să nu mai fie, de aceea e bine să îl spunem din tot sufletul, atunci când trebuie cu adevărat spus.

Așadar, le mulțumesc acestor trei oameni minunați, acestor oameni care, fiecare prin contribuția proprie, m-au făcut un om fericit și au adăugat un strop de speranță, încredere și bucurie zilelor grele prin care uneori suntem nevoiți să trecem.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Despre „mulțumesc”, un cuvânt atât de mângâietor”

  • Un gest admirabil. Felicitari!
    Cum ati facut sa ajungeti la dl Cristoiu, il cunosteati deja?

  • Multumim frumos , doamna. Mai faceti-ne in continuare ” jucarii ” care va plac , dar lasati-ne si noua sa ne jucam cu ele , din cand in cand.
    – O seara buna , acolo , acasa !

  • Chiar că este o realizare, că la interviu nu ați primit calificativul de „fătucă” din partea domnului Cristoiu. Nici nu era cazul, de altfel.
    Succes în continuare !

  • ‘multumesc’ e despre cel care multumeste?…sau despre cel cauia i se multumeste?!
    io zic ca e despre cel care multumeste. si tocma daia devine mangaiere pentru cel caruia i se multumeste, insa mai exact devine…confirmare a mangaierii…deja sintite:))), ca mangaierea, in cazul omului care ‘face ceva pentru altcineva, adica daruieste’ se manifesta atunci cind daruieste:)))

    am observat ca nu prea ne ntelegem, dar…mi se pare n regula, totusi:)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *