Despre românii din America și presa lor (I)

Între tăblițele de la Tărtăria, Tăblițele de la Sinaia și Presa Româno-Americană, putem închipui un liked, asemenea unei rețele, venită din vremuri imemorabile. Dacă admitem evidența tăblițelor ca o formă de scriere geto-dacă, trecând fulminant prin milenii, ajungem în secolul al XIX-lea în America, unde găsim forme incipiente de presă și, mai apoi ziare și reviste după toate rigorile, care fac cinste româno-americanilor ajunși în aceea parte de lume. Cuvântul scris românesc, a apărut în America cu mai bine de 150 de ani în urmă când, primele buletine bisericești pot fi considerate „foi”/ ziare, de circulație între românii ajunși în Lumea Nouă. Despre presa românească din America, trebuie vorbit într-un context românesc, deoarece buletinele bisericești, ziarele, societățile românești și uniunile, au fost bariere care au stăvilit asimilarea totală, pe de o parte și, păstrarea românismului în această parte de lume.

Pentru a vorbi despre ziare sau „Foi” se cuvine, apriori, să vorbim puțin despre primii emigranți ai nației noastre ajunși pe pământul american.
Astfel, primul român, despre care există documente scrise că ar fi ajuns în America în jurul anului 1745, este preotul ortodox Samoilă Damian, din Transilvania. Documentul în care românul-transilvănean apare este o scrisoare a omului de știință, Benjamin Franklin, proeminent politician, unul dintre părinții vestitei Declarații de Independență a Americii. Nu este de fel uimitor acest fapt, deoarece Franklin servise ca Ambasador al Americii în mai multe țări din Europa, având o deschidere deosebită pentru lumile europene. Preotul Samoilă Damian plecase într-o expediție în jurul lumii și ajungând în America s-a împrietenit cu eminentul inventator, de la care a învățat folosirea electricității, efectuând, în diferite localități americane, experiențe cu butelia Leyda. În corespondența din 1748, adresată de către Franklin doctorului John Lining, din Charleston, Carolina de Sud, care cu siguranță întrebase despre Damian, Franklin îi scrie acestuia că Samuilă Damian plecase spre Jamaica. De acolo, transilvăneanul i-a scris prietenului său american, povestindu-i că trăiește de pe urma experimentelor electrice învățate de la el (Benjamin Franklin). Din scrisoare se vede că Samoilă Damian i-a mai cerut lui Franklin câteva butelii (Leyda), dezvăluindu-i intenția de a se îndrepta spre Havana, apoi spre Mexic și mai departe înspre Manila, China, India, Persia, Turcia, pentru ca în cele din urma să revină în propria sa țară. Nemaiprimind vești de la preotul român, Franklin a presupus că acesta a fost sechestrat pe undeva sau a murit. Aceasta ar fi până acum informația, oarecum oficială, despre primul român ajuns în America.

În tradiția orală a românilor din Statele Unite s-a vorbit în perioada de început a emigrației despre un haiduc din Muntenia, care ar fi reușit pe la anul 1800 să scape de urmărirea poterei și să ajungă apoi în America, stabilindu-se în Mississippi.

Vreme îndelungată, istoriografia românească l-a socotit pe George Pomuț drept primul român care a pășit pe pământul american, în jurul anului 1850. Tot pe atunci se vorbește, că ar fi fost și români între vestiții căutători de aur, porniți din Europa spre El dorado-ul american. Totuși, însemnări despre ai noștri nu au fost găsite, până acum, între documentele despre căutătorii de aur din aceea vreme. Actanții Revoluțiilor de la 1848, din Europa, urmăriți s-au refugiat tot în America. În aceste condiții istorice, mulți transilvăneni, bănățeni și bucovineni, la care se adaugă și un număr redus de regățeni, adică din Țara Românească, au urmat drumul Americii pentru a scăpa de persecuții. Pe de alta parte asupririle imperiului Austro-Ungar i-au îndreptat pe mulți spre Lumea Nouă. La intrarea în America, ei sunt consemnați ca provenind din: Transilvania, Banat și Bucovina, din Regat numărul lor fiind până în 10 persoane.

Articole și autori vorbesc, fără ca afirmațiile lor să poată fi dovedite prin documente, despre un vas cu 120 de români care ar fi plecat în anul 1856, din portul Constanța, cu destinația California. Se pare că vasul ar fi naufragiat în sudul Californiei, în ținutul Ensenada din Mexic, iar românii plecați ar fi renunțat la mirajul aurului californian rămânând în Mexic. Aici au format o colonie care, spre sfârșitul Primului Război Mondial, a ajuns la aproximativ 2.300 de locuitori. Ei au trăit izolați de comunitățile românești din America de Nord și vorbesc, încă (!) o limbă română amestecată cu multe cuvinte spaniole.

În februarie 1917, documentele de pe Ellis Island, poarta de intrare în America, dovedesc faptul că aici au ajuns români de toate vârstele.
Avghi Galitzi Christine, care a avut acces și a cercetat în documente, ne dă o imagine a emigrației. Găsim aceste date în documentele Universității Columbia – (Romanians in the USA. A Study of Assimilation Among the Romanians in the US, Columbia Univ). Press, N.Y., 1929.

Christine Avghi Galitzi, în lucrarea publicată în 1929, estima că, dintre românii ajunși în America, 4,9% erau din România, 86,9% din Transilvania, Bucovina și Banat, iar 8,2% din Macedonia, Grecia, Bulgaria, Serbia și din alte zone.

Distinsa Sanda Golopentia ne aduce descriptiv un portret al acestei doamne, cercetător și patriot de rafinata educație:

„O am în minte pe Christina Avghi Galitzi, pe care am cunoscut-o. După ce a studiat începuturile emigrației românești în Statele Unite, publicând un volum, apărut la Columbia University Press în 1929 și republicat în America în anii 1960 (noi nu dispunem încă de traducerea lui în limba română), Christina Galitzi a plecat (ca asistent universitar) în America Latină, care era pe atunci în fruntea acțiunilor de asistență socială, chiar în raport cu ce se întâmpla în S.U.A.. A revenit apoi în România, a fost secretara Reginei Maria, a predat la Școala de Asistență Socială, a funcționat ca Secretar general al celui de al XIV-lea Congres Internațional de Sociologie care urma să aibă loc la București în 1939, intrând apoi în conul de umbră care s-a întins asupra sociologiei românești interbelice”.

La recensământul din anul 1920, din SUA, un număr de 29.347 persoane, născute pe pământ american, aveau ca limbă maternă limba română. Tot la acel recensământ din anul 1920, în Statele Unite se aflau 102.823 de persoane născute pe teritoriul României. Vorbim despre reconfigurarea de după Primul Război Mondial. Emigrația românească în America are o istorie care, la prima vedere, pare destul de bine cunoscută; în realitate are încă multe necunoscute și aspecte neelucidate. Personalități ale neamului, lideri care s-au putut manifesta liber în America, patrioți devotați țării, dincolo de distanțele hotarelor, au militat pentru păstrarea ideii de neam și limbă. Au înființat școli în limba română, au tipărit foi și gazete, cărți și îndreptare pentru spiritul neamului, au creat mici biblioteci. Pe de altă parte s-au publicat buletine care să vină în ajutorarea noilor sosiți cu sfaturi și povețe, învățând-i pe românii noștri ceea ce trebuie să știe despre nouă lor ţară, despre limba şi despre rosturile lor acolo. Un astfel de buletin, adevărat manual, a fost „Românul în străinătate”, publicat de Iancu Român, în anul 1910, la New York. Cartea – Manual, a circulat între românii care plecau spre America. Iancu Român a încercat prin acest ghid să îi sfătuiască cum să îşi facă viaţa cât mai uşoară în „Lumea Nouă”, informând-i totodată despre greutățile întâmpinate de primii imigranți şi sfătuind-i pe cei ce vin, să se ajute între ei! Autorul îi învață despre liniile de navigație, despre cumpărarea biletelor de călătorie, oferindu-le din experiența sa, precum și principiile unei societăți noi și total diferite de Europa. El nu se ferește a le spune doritorilor de ducă: „America nu este pentru oricine”.

Iancu Român a trăit în New York, fiind o personalitate bine cunoscută în lumea românilor americani de dinaintea primului război mondial. Vorbitor de limba engleză, acesta a călătorit de mai multe ori între România și America şi a publicat mai multe calendare şi gazete pentru românii-americani.

Prima școală românească a fost înființată în anul 1910, mai jos voi reda câteva rânduri din ziarul Românul din America, care anunța cu fast această realizare a primilor emigranți români:

„Frați români. Cu mare bucurie aducem la cunoștință tuturor fraților români că, duminică 3 septembrie 1910 au declarant de înființată prima școlă românească din America, având localul oficios, constător din o sală și două odăi în orașul New York 68 West 43rd Street.

Scopul școlii este: luminarea, deșteptarea și cultura mai departe pe toate terenurile de cultură a românilor înstăriți, sfătuirea și povățuirea tuturor românilor din America.”

La distanta de 11 ani se deschide o altă școală românească, în orașul Indianapolis, anul 1921, numită Școala.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Traian Băsescu: „Anticipatele sunt la mâna PSD”
Circulă pe Net
Filmele lui decembrie ’89 comentate de Ion Cristoiu