Florin Cîțu: „Am convins o Românie să fiu premier, cred că e mai simplu să conving niște colegi să mă susțină la șefia PNL”

Destinul tragic al fiului lui Napoléon

La 20 martie 1811, o sută de lovituri de tun anunță parizienilor nașterea atât de așteptată a fiului Împăratului Napoléon I, la Palatul Tuileries. „Prinț imperial”, copilul – numit Napoléon François Charles Joseph – va primi și titlul de „Regele Romei”.

1814. După campania aliaților în Franța și intrarea trupelor inamice în Paris, Napoléon I abdica, pe 4 aprilie, în favoarea fiului său. Regele Romei devine, la 3 ani și pentru doar câteva zile, împărat al francezilor sub numele de Napoléon al II-lea. Două zile mai târziu însă, tatăl său semnează un act de abdicare pentru el și descendenții săi.

Tratatul de la Fontainebleau, din 11 aprilie 1814, îi acordă titlul de Prinț de Parma, urmare a faptului că mama sa, Marie-Louise, care s-a situat de partea austriecilor și a refuzat să își urmeze soțul în exil, primise în recompensă ducatul de Parma.

Deși, pentru bonapartiști, Regele Romei este în continuare „prințul imperial” și moștenitor al coroanei, Marie-Louise îl duce la Viena și îl lasă în mâinile tatălui ei, Frantz I, care, în 1818, îi acordă titlul de duce de Reichstadt. Din acel moment, fiul lui Napoléon devine austriac și este tratat că atare. Prizonier princiar, nu își va revedea tatăl niciodată.

Copilul va fi supravegheat îndeaproape de Metternich și educația lui se face într-un spirit, îmi iertați această expresie anacronică, de „deznaționalizare”. Nici un cuvânt bun despre tatăl sau, desigur…Abia la moartea Împăratului, în 1821, tânărul prinț află cine a fost și ce a însemnat Napoléon în istorie și o adevărată dragoste se naște în sufletul lui, în ciuda adversităților de care este înconjurat.

Însă, odată cu moartea lui Napoléon la Sfânta Elena, fiul său devine obiect de teamă și fascinație pentru cea mai mare parte a monarhiilor europene – și de cea a suveranilor francezi, desigur, îngrijorați de o eventuală întoarcere a lui în Franța.

Anul 1930 este unul revoluționar și Europa se clatină. Peste tot, amintirea lui Napoléon hrănește speranțele – în Belgia, răsculată împotriva ocupației olandeze, în Polonia, ridicată împotriva dominației rusești, în Parma, care visează o unificare a Italiei, în Franța, de asemenea, unde Burbonii sunt răsturnați, din nou…Peste tot, privirile se întorc spre fiul lui Napoléon.

Dar, vai ! Prințul imperial este ținut în cușca să aurită de la Schonbrun și cel care va succede pe tronul Franței este Louis-Philippe. La 22 iulie 1832, „L’Aiglon” (Vulturașul) moare fără să își fi împlinit destinul.

Însă, tragedia lui nu se oprește aici. În 1940, Hitler decide să restituie Franței resturile sale pământești. Și, dintr-o dată, „Vulturașul” este transformat în simbol al colaborării! Născut pe treptele tronului, bietul de el nu s-a aflat niciodată acolo unde trebuia; născut prea târziu, a murit prea repede…

Acest destin frânt nu putea decât să inspire visătorii. Scriitorii i-au asigurat „Vulturașului” o revanșa postumă. Cel dintâi, poetul Barthélemy se duce la Viena în speranța să îl întâlnească. Îi este, desigur, interzis, dar se va întoarce de acolo cu „Le Fils de l’Homme” (Fiul Omului), un poem apărut în 1829 al cărui succes va fi considerabil. „Légataire du monde, en naissant roi de Rome, / Tu n’es plus aujourd’hui rien que le Fils de l’Homme!” (Legatar al lumii, născut rege al Romei, nu mai ești azi decât Fiul Omului). El este cel care va vorbi pentru prima dată despre „germanizarea” prințului imperial din ordinul lui Metternich.

Va fi eroul lui Béranger, în „Les Dieux cousin”, Hugo în „Napoléon al II-lea”, al nu mai puțin de șapte piese de teatru semnate Eugène Sue, Jaques Arago sau Saint-Gervais, Balzac, Dumas – în romanul sau „Mohicanii Parisului” își adjudeca, de asemenea, personajul.
În 1900, „L’Aiglon”, piesă lui Edmond Rostand are un succes extraordinar. Fără îndoială că spectatorii fac o paralelă cu Alsacia și Lorena, pierdute în 1870 și germanizate cu forță.

Același interes pentru tristă poveste a regelui Romei îl regăsim în cinema: în 1814 apare un film semnat Chataud, în 1931, un altul semnat Tourjansky, în 1961 altul semnat Claude Boissol. O opera („Aiglon”) îi este dedicată, semnată Ibert și Honegger, în 1937.
„Vulturașul a ratat întâlnirea cu Istoria, însă a reușit-o pe cea cu Artă. El a creat un mit” – spune istoricul Jean Tulard.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Cora Muntean: Ce blestem pe capul liberalilor să fie nevoiți să aleagă între Orban și Cîțu!
LIVE RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII

Urmăriți, în direct, emisiunea Retrospectiva Săptămânii, prezentată de George Ciubotaru.

Publicată de Metropola TV pe Vineri, 18 iunie 2021
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog