Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Detectorul de talente: Daniela Bercea pictează pe haine
Un pictor autentic, o familie frumoasă, o carieră solidă din punct de vedere profesional. Bunică fericită a unui nepot care o urmează, tenace, pe drumul artelor plastice. Ea este Daniela Bercea.
– Vă rugăm să vă prezentați pentru cei care vă cunosc mai puțin …
– Numele meu este Daniela Bercea, m-am născut pe 17 decembrie 1963, în Faraoanele, județul Vrancea. Iubesc pictura de când mă știu, profesoara mea de desen din generală mă aprecia foarte mult și chiar i-a spus mamei mele că ar fi bine să urmez Liceul de Arte. Nu a fost așa, am intrat în vârtejul vieții și altul a fost destinul meu. Am terminat Școala Populară de Arte plastice din Focșani, profesor Liviu Nedelcu.
M-am regăsit cu pictura după foarte mult timp, a mocnit în mine și a ieșit la iveală, e o dragoste foarte mare. Deși nu mai sunt la prima tinerețe, sunt la început de drum. Am avut o expoziție de grup cu galeria Elit Prof Art la Hotelul Hilton București și mai multe expoziții tot de grup, la Centrul Cultural Vrancea. „Menirea vieții tale e să te cauți pe tine însuți”, spunea Mihai Eminescu. „Sensul vieții e să-ți găsești darul, scopul vieții este să-l dăruiești”, spunea Picasso. Sunt motto-urile mele de suflet de la doi mari artiști.
– Pentru ce pictură și nu muzica ?
– Iubesc tot ce înseamnă arta, am cochetat cu baletul, ca orice fetiță care se visa balerină, mai târziu si cu muzica, în corul școlii și apoi am înființat o trupă de muzica folk. Iubesc frumosul și atunci când văd ceva ce mă atrage vizual, fac poze pentru o viitoare lucrare, așa ajung să strâng foarte multe și din acea multitudine se naște o lucrare. Iubesc orice arta, dar pictura este preferata mea, pasiunea mea.
– Care tehnici sunt preferate?
– La început am lucrat în acrylic, acum lucrez în ulei, o tehnică mai greoaie prin timpul de așteptare, dar mult mai frumoasă… În fața șevaletului sunt eu cu mine, într-o continuă luptă, cu emoții strânse de peste zi, sau după un anumit timp, cu bucurii și necazuri, mai tot timpul nemulțumită de mine (optimistă de felul meu) și din toată această facere, care nu știi unde te duce, se naște o lucrare, o lume strânsă într-un tablou. Acasă am un atelier de pictură ,,Atelierul de pictură Art by Daniella”. Aici pictez pe orice material, pe rochii, genți, pantofi, tricouri, pahare, agende, șepci, toate unicat. Îmi place să mă extind și către latura de design vestimentar. E o mare provocare.
– Pe ce dimensiuni pictați ?
– Am pictat pe broșe, deci dimensiuni foarte mici, acum, ultimul tablou este 40×60, dar simt că nu am spațiu suficient de exprimare, nu îmi ajunge nici timpul, parcă se comprimă, de multe ori trec de miezul nopții sau aud cocoșii dimineața.
– Cum sunteți dincolo de pictură ?
– Viața mea dincolo de pictură e la polul opus. De la 9-5 sunt bancher, apoi, când ajung acasă, intru în atelier și devin artist. Nu e ușor, lucrurile ușoare nu-ți dau satisfacție, eu le fac cu plăcere pe amândouă. Vizitez muzee de câte ori am ocazia, sunt fascinată de viața pictorilor plecați la cele veșnice, dar și a celor în viață. Pe noptiera mea se află hârtie și creioane, astfel încât dacă îmi vine vreo idee, e notată. Sunt bunică, mă bucur de nepoțelul meu, nu e lângă mine, dar se pare ca moștenește ceva, e atras de pictură, a pictat tot prin casă.
– Unde vă vedeți peste 10 ani ?
– Acum doi ani nu mă vedeam aici, am visuri mari legate de pictură. Am doua proiecte de suflet. ,,Lăsați copiii să picteze”, e un proiect de promovare al copiilor talentați, îi descopăr și, cu ajutorul părinților, îi îndrum și promovez în tainele picturii. „S.O.S. Salvați Planeta Pământ” e un alt proiect de suflet, care a luat naștere din grijă față de oameni, animale, natura și tot ce ne înconjoară. În cadrul acestuia, am licitat o lucrare și banii au plecat către Asociația Medicală Sfântul Pantelimon Focșani, încurajeaz și alți artiști să facă asta. Din acest proiect face parte și lucrarea ,,Odă albinei” și ,,Castelul de lut” și vor urma și altele… Privesc spre viitor cu încredere și speranță, speranța că voi ajunge la sufletul oamenilor si voi crea o emoție, o stare de bine.
– Mai este o întrebare la care doriți să răspundeți ?
– De ce atât de târziu? Este marele meu regret că nu am avut curajul necesar să fac doar pictură, simt că am multe de spus și parcă nu am timp. În artă e nevoie de tinerețe, de doza aceea de nebunie de exprimare. Cu vârsta devii mai cuminte, mai așezat, în artă trebuie să treci prin toate stările.
Cititorilor și tuturor celor ce-mi apreciază arta și tot ce fac le trimit o puzderie de gânduri bune, în cele mai frumoase culori și le mai trimit un mesaj de suflet: ,,Lăsați copiii să picteze”. Închei cu mulțumiri familiei mele, în special fiului și norei mele, care îmi înțeleg pasiunea și lipsa, mi-aș dori să fiu mai mult alături de ei. Acest articol îl dedic nepoțelului meu Matei, cu toată dragostea!
Comentarii
Lasă un răspuns