România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Devreme mult, la Islaz…

„Pui, pui, pui ! Unde ești «Porumbacule»? Vino să mănânci !” o auzeam, din pătulul în care stăteam tolănit pe grămada de drugi de porumb, pe ma’-marea. Printre nuielele împletite pătrundeau valuri răcoroase de aer. Era o zi de vară, cu un nor vinețiu înspre Funduleț. Câți ani să fi avut eu atunci? Dumnezeu știe… Poate chiar vârsta de azi, poate aia de dinainte, la naiba cu nesuferitele astea de convenții care ne urâțesc viața! Bunica împrăștia boabe de grâu dintr-o strachină ciobită, cu smalțul scorojit, și vorbea cu orătăniile din obor. Găinile și cocoșii, de pildă, purtau un nume, de parcă ar fi fost cuvântătoare, una era „Bălana”, alta, „Negruța”, altul, „Pintenogu’” sau „Pistrițu’”… Dobitoacele din ogradă o ascultau pe bătrâna mea și i se strângeau ciopor la picioarele desculțe, ca niște copilași cuminți. „Veto, ești surdă? Vezi că măcăne o rață”, striga cu arțag din bătătura largă tata-mare. „De, mă, omule, e rață și ea, măcăne, ce să-i fac eu?” răspundea într-o doară muierea și continua să tăifăsuiască de-adevăratelea cu zburătoarele domestice. „«Moțato», iar ai sărit plasa și mi-ai ciugulit pălăgenii[1]”se oțăra la pasărea zburdalnică. Cu o vioiciune nebănuită, stăpâna curții o înșfăca pe neastâmpărată, îi smulgea două-trei pene de la aripi și răbufnea cu năduf: „Na, să te înveți minte să mai sari în cavalele de roșii!”. Bunicul o boscorodea ce-o boscorodea și citea mai departe din Scânteia, căci tocmai trecuse poștașul și-i aruncase ziarul peste gard. Se așternea brusc o liniște nefirească și mă pomeneam visând la călătorii lungi prin lumea necuprinsă. Dibuisem, nu demult, pe cărțile de la „Păcălici”, pare-mi-se, oameni din toate colțurile planetei îmbrăcați în costume populare, care mă fascinaseră. Mongoli, chinezi, cehoslovaci, ruși, germani, italieni, francezi, toți mă priveau prietenos din bucățile acelea de carton lucios și mă chemau la ei. „O să vin, neapărat o să vin, nu vă mint, așteptați-mă să mai cresc olecuță și vin negreșit!” le spuneam cu înflăcărare. „Cărămidă lucitoare/ Dă Doamne să iasă soare!” ajungea până la mine, ușor tărăgănată, vocea unei fetișcane. Cântase și ieri, când ploaia torențială ce urmase alăriei[2] se năpustise să scufunde satul de la marginea apelor: „Cărămidă rea/ Dă Doamne să stea!” Și chiar se oprise potopul, numai că soarele nu se arăta deloc. „Cărămidă rea”… cum adică? Nu mă lămuream și pace! Bine, „cărămidă lucitoare” sau „nouă” înțelegeam, dar „cărămidă rea”, zău că nu pricepeam neam cum devine chestiunea… Mă lăsam păgubaș și pândeam șoriceii care cotrobăiau prin mormanul de știuleți aurii. „Veto, parcă bătu cineva în poartă, ia du-te și vezi, o fi careva !” poruncea tata-mare din scăunelul rudăresc. „Ți se păru, nu e nimeni”, i-o reteza scurt ma’-marea. Pitit în acaretul pentru cereale, deschideam cartea cu Tivisoc și Tivismoc și mă minunam de năzdrăvăniile lor, tare le mai plăceau poznele. Sau cu Păcală și Tândală? Ori cu Till Buhoglindă? Și aici mă încurc în amintiri… Când o să cresc mare o să scriu și eu povești, îmi repetam în gând și închideam ochii ca să nu-mi fugă închipuirea. „Veto, trecură câteva muieri în vale, cu sapele la spinare. Or merge la porumb, să-l mai rărească? Sau la sfeclă? Aia a noastră nu ne-a zis nimic, o să ne înghită buruienile!” se răstea tata-mare. „Aia a noastră” era noră-sa, niciodată în stare să-i împlinească pretențiile, desigur… Săraca, muncea cât un bărbat, iar seara se întorcea acasă murdară de țărână din creștet până-n călcâie, doar ochii i se mai zăreau. Deșerta într-un coș ce apucase să dosească la sân din roadele cooperativei agricole de producție, se liciurea repezit în lighean și pica frântă. „Mariene, vii să ne jucăm?” mă ademenea de la drum Daniel, vecinul meu. „Imediat, acu’!” îi răspundeam pe nerăsuflate. Nici nu mai nimeream scara hambarului, așa eram de grăbit. Îmi luam mingea și țuști pe linia de al cărei alean nu m-am vindecat vreodată. Pământul se zvântase, ici-colo câte o palmă de nămol, numai bun să-l pistosim între degete și să-l frământăm. „Veto, băiatu’ ăla o fi bine? Că nu prea vorbi azi, o avea ceva? Or i-o fi dor de mă-sa, că n-a mai văzut-o de la Anu’ Nou!” răzbătea glasul înmuiat al bunicului. „De, mă, Florache, și cu tine acu’, copil, și el, mâncă, bău apă, ce să aibă? N-are nimic, da’ vorba ta, i-o fi dor de mă-sa…” se înduioșa bunica și azvârlea părelnic netulburată grăunțele: „Pui, pui, pui !”…


[1] Pătlăgeni

[2] Vijelie


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Devreme mult, la Islaz…”

  • Si mai era si asta domnule avocat:

    -Piti,Piti-Porumbaca !Are ou mama ,saraca !

    Sa fiti sanatos!

  • Domnule Nazat,
    Frumos scrieti, chiar aveti stofa.
    DAR, noi va stim ca procuror, ulterior avocat.
    Ne povestiti cate ceva din aceste perioade?
    Ca sunt cat se poate de interesante.Perioadele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *