Diavolul se ascunde în detalii

„Dați-mi trei lei!”, ordonă pe un ton imperativ una dintre angajatele oficiului poștal central din Sibiu. Cumpărasem o cutie de carton pentru împachetat colete. Tonul angajatei era ca pentru un potențial hoț sau personaj pe cale de dispariție, ori care s-ar putea teleporta, putând fugi cu un obiect prețios fără să plătească, deși intenția mea declarată doamnei de la ghișeu, dinainte de a cumpăra cutia, a fost că o voi umple și expedia printr-un serviciu de curierat internațional. Plătesc exorbitanta sumă de trei lei, fără a primi bon, apoi mi se arată unde e foarfeca și banda adezivă pe care scrie Poșta Română. Încep împachetatul. Cum obiectele pe care doream să le trimit nu umpleau tot spațiul cutiei, pentru siguranța maximă a coletului, burdușesc spațiile goale cu ziare mototolite, aduse de acasă, special pentru asta. Când totul fu gata, mă întorc la același ghișeu, unde duduia peste măsură de agitat- morocănoasă, aparent fără niciun motiv, îmi face semn să mă duc la celălalt ghișeu. Ea muncea din greu aplecată peste niște hârțoage care nu suportau amânare. La celălalt ghișeu era un client. Mă așez la rând și după 2-3 minute sunt luată în primire. „Doresc să trimit coletul în Anglia”. „În Anglia?! Nu se poate de aici. Numai de la oficiul poștal 9 din Ștrand”. Un răspuns sec, țâfnos, fără urmă de empatie. Celelalte două angajate, care lucrau cam la 2-3 metri distanță de domnișoara cu care purtam conversația, și-au ridicat capul din hârțoage, cum au auzit de acea țară numită Anglia. Parcă aș fi spus că vreau să trimit un colet pe Marte. Mi se atrage atenția că va trebui să desfac pachetul, să vadă ce trimit, că e în afara Uniunii. Mă simțeam ca la un ‘job interview’ în fața unui ‘panel’ care, din start, nu avea intenția să-mi ofere jobul. Ca să parez replicile din jurul Regatului Unit al Marii Britanii, prins la înghesuială după Brexit, întreb: „Și când e deschis oficiul poștal 9 din Ștrand?” „Marți și miercuri”. „Și orarul care e?” „De la 8.30 la 14”. Anglia de după Brexit a intrat în regim de serviciu poștal alături de țări din Asia, Africa și restul statelor non-U.E. Adevărat și trist.

Dar cum nu mai pot credita nicio informație, nici cea venită de la ‘specialiști- profesioniști în domeniu’ ca 100% autentică, fără a o testa în concret, verific pe Google. Oficiul poștal 9 Ștrand Vamă Sibiu, ‘open’ de la 8 la 19 de luni până vineri, cu mențiunea în roșu ‘a user suggested these hours: Tuesday, Wednesday 8.30am- 3pm’. Mai jos, câteva comentarii frustrate: „Cozi enorme, faceți ceva de schimbați programul!”

Decid ca a doua zi să mă duc pe teren, să fac verificarea. Cu coletul, pentru eventualitatea fericită. Cum mă apropii, se și formează o coadă. După noi mai vin încă trei doamne. În ritmul acela, cu o singură angajată deservind acel oficiu, puteam aștepta în jur de o oră. Observ, chiar lângă oficiul poștal 9, o clădire cu gratii și lacăte, și cu două foi albe lipite în geam. Pe foi scria mare ‘Program’. Ce era mai jos, nu puteam vedea de la distanța la care eram. Nici ce era înăuntru. Pe ușa oficiului poștal 9, o altă hârtie lipită sau agățată în geam: ‘Program de lucru cu publicul: L- V 8 – 19’. De ce nu orar? Sau pur și simplu ‘deschis în zilele și între orele’. Ce e cu acest program de lucru și de viață? În Anglia, cuvântul nu e folosit decât pentru ‘TV and radio programme’ sau în computere și IT. La noi, a devenit uzual: „Ce program ai?; Nu vreau să-ți stric programul; Îi face nevasta program; Auzi, tu nu-mi faci mie program!; Fiecare își face programul cum vrea.”

Măi, să fie, ce ne place programul și ce ne mândrim că avem program. În alte cuvinte, suntem ocupați, busy, populari și avem control asupra propriei noastre vieți, dar și asupra altora, cărora le influențăm, le facem sau le stricăm programul.

În timp ce meditam la aceste nuanțe ale cuvântului program, văd că apare un biciclist, bărbat între două vârste, care se oprește în dreptul oficiului 9 și întreabă unde se trimit colete prin Vamă? Cineva arată înspre ușa închisă cu două lacăte. Mă apropii și văd că, într-adevăr, pe acele hârtii scria și Vamă. După ușile prăfuite, un cântar pe o masă lăsată in dezordine. Imagine de clădire abandonată, fără importanță. De ce nu au pus sigla poștei române și pe clădirea ‘secundară’, sau măcar să fi scris mare și pe acea clădire ‘oficiul poștal 9 Vamă’. De acolo se trimit coletele spre Patagonia, Zanzibar, China și Great Britain. Un program de lucru de să-i plângi de milă: marți și miercuri, de la 9 la 13. Orele puțin diferite față de ce a spus poștărița de la oficiul central și ce a comunicat ‘un user’ lui Google. The devil is in the detail.

Și mă întreb: nu mai este cerere de a trimite colete din și înspre Regatul Unit al Marii Britanii de când au ieșit din UE? Sau se lucrează la foc continuu două zile pe săptămână, diminețile. Se trimit pachete cu ‘ia-mă nene’, pe mașini, autocare? După cum arată clădirea Vamă, mi-e clar ce diferențe, inclusiv de investiții, se fac între statele membre UE și cele din afara Uniunii. Nu doar noi facem, ci cu siguranță toate statele U.E. Mi se pare o politică șașie, de strabism, stupidă.

Să nu facem și noi greșeala pe care au făcut-o Conservatorii dinainte de Boris Johnson, desființând oficii poștale, mai ales din sate, dar și din orașe. In orașe au comasat serviciile poștale desființate, ca pe un bonus, în ghișeele cu ziare sau magazinele care vindeau ‘Stationary’. Vârstnicii, oamenii singuri mergeau la poșta din sat și pentru o conversație, o evadare din izolarea în care trăiau. La scurt timp, guvernul a înființat un minister al Singurătății (Loneliness). Too late, man.