Din compartiment

O tînără bruneţică, scurtă şi îndesată, cu umbra unei mustăcioare; picioare groase şi grăsuţe, fustă neagră, dezvelită, de i se văd pulpele tari şi rotunjite, ca trecute prin strung. S-a descălţat şi îşi ţine picioarele înfipte în marginea banchetei din faţă, între genunchii soţului, un tînăr ospătar, într-o bluză roşie de nylon. La un moment dat, tînărul, trădînd mişcări dulcege, de îndrăgostit, scoate termosul şi, aruncîndu-i nevestei priviri languroase, îşi toarnă apă în păhărelul de plastic. Bea puţin, ţocăind din buze, ca la ceva foarte bun.

— Nu vrei şi tu? zice el, îmbiind-o, o să-ţi pară rău, nici nu-ţi dai seama ce bună e. Ea însă se ţine cu mîna de nas, pentru că trecem, cu tren cu tot, prin bătaia mirosului,venind în valuri, dinspre o fermă de porci.

O ceferistă (sînt de 18 ani la CFR, zicea ea triumfătoare, să nu creadă că mă duce, cînd controlorul o găseşte cu permisul în neregulă) masivă, cu sînii ridicaţi în sus, ca doi umeri, şi fetiţa ei, liceancă într-a IX-a, pe care controlorul o crede mai mare. Fetiţa îi seamănă leit. Acelaşi nas mare, borcănat, deasupra unor buze groase, aceeaşi privire cenuşie, aceeaşi frunte împinsă parcă în cap. Are însă picioare frumoase, pe care le ghiceşti zvelte, cu pulpa lungă, sub fusta de pînză groasă şi moale. Mironosiţă, abia zîmbind, plecîndu-şi privirile sub sprîncenele lungi, tulburătoare, cu acel aer de cuminţenie şi supuşenie faţă de mamă al tuturor fetelor care n-au cunoscut încă bărbatul, dar ar vrea să-l cunoască.

În spatele meu, pe bancheta de la cealaltă fereastră, o domnişoară zveltă, într-o rochie vişinie, ca un cardinal simpatic, citeşte capitolul introductiv al lucrării:
Semantică şi semiotică.