Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Din România lucrurilor mărunte. Orice Sfânt este bun, numai sărbătoare să fie!

Astăzi este sărbătoare. Nu pentru că ar fi Duminică, acum când scriu, ci pentru că m-am hotărât să-l sărbătoresc pe Sfântul „N-am chef!”…sau mai bine zis „Am chef doar de ceea ce vreau eu!”.
Ar fi multe de făcut, neplăcute și de timp mâncătoare. De la facturi ce țipă a fi plătite, la un coș de rufe de călcat, în plus se vor strânse cu migală niște pernuțe de praf ce strălucesc, al naibii de tare, în Soarele care parcă s-a hotărât să-mi intre astăzi tot pe geam în casă; iar din bucătărie strigă niște cratițe supărate că nu le dau mâncare.

M-am uitat la una, apoi la alta și-am privit adânc în fundu-ntunecat al ceștii de cafea… „Lacrimi multe, supărare de te lași de griji coruptă!” zise zațul, în timp ce se prelingea pe porțelan. „Nu ceda la provocare! Ia și bucură-te de Soare!”.

„Sigur este cârcotaș! Ăsta mă vrea pentru el! Nu-i de loc bun ghicitorul!” mi-am zis punând pe foc un ibric, pentr-un ceai de plante. Că mi-am adus eu aminte, chinezii își ghiceau în frunzele de ceai. Am descântat bine apa bolborosindă, am aruncat o mentă creață și uscată, i-am pus un mic capac și am lăsat la infuzat.

Până ceaiul să-mi prevadă viitorul, deja luasem hotărârea că orice s-ar alege, nu-i în viață loc pentru o lucrare mică sau mare, fără o pauză și un pic de relaxare. De la sine înțeles, că relaxarea este antemergătorul lucrării, iar cu cât lucrarea este mai mare și importantă și avangarda trebuie să fie pe măsură. Așa că, în timp ce feliam o lămâie pentr-un strop de bucurie și pe care să o pot asorta cu menta, mintea mea plecase deja la plimbare. Nu avea o țintă precisă, plutea peste oraș încălzită de Soare.

M-am așezat comod pe spătarul canapelei, cu picioarele pe pervazul de la geam, privind până departe, dincolo de dealul Cetățuii. Mă simțeam precum în copilărie, când mergeam cu trenul în vacanțe și uitam de mine privind prin geam lanurile de grâu, macii, sistemele de irigații ce scânteiau pulberi fine de apă în răsărit. Minunate clipe erau acelea. Nimeni nu te deranja cu nimic. Sute de povești mi-am putut țese în minte, cu pauze între capitole, de-un cinci minute într-o gară, sau puteam schimba povestea cu totul odată cu locomotiva la Mărășești.

Nici frunzele de mentă din ceai nu prevesteau prea multă hărnicie pe fundul cănii. Așa că m-am hotărât să respect avertismentele Zeilor trimise deja prin două forme de divinație importante și-am hotărât să nu mai fac nimic! E adevărat că stimabilii chinezi nu ghiceau în frunzele de mentă, dar cum la noi nu crește pe marginea drumului niciun fel de arbore de ceai; nici alb, nici verde, negru sau oolong, am rugat Zeii să se mulțumească cu ce-au lăsat ei să crească pe la noi.

În acest timp motto-ul zilei se îngâna asigurând coloana sonoră a zile…„Și-obosită de căscat, se întoarce iar în pat, ca să doarmă și mai bine, laba căpătâi și-o ține. Și din  vis cum s-a adus, că s-a pus cu burta-n sus… Ea visează poate, parcă, o plimbare într-o barcă, pe un lac luciu argintiu, poate chiar în Cișmigiu”; că pentru cine n-are pisică e bună și  „Mâța” lui Arghezi. Ehee, cu poezii dintr-astea am crescut, nu cu Nicki Minaj, Hannah Montana sau Lady Gaga… dar asta e o altă filozofie-pălărie, pentru vreo zi mai mohorâtă.

Mai dintr-o cameră în alta, mai cu încă un ceai, am reușit de am făcut așa o magie,  și m-am bucurat de liniștea din mine. Am stat cu ochii închiși lăsând trăirile de bine să mă-mpresoare. Am respirat în Soare, în lumină…gândind că doar așa poate fi cu-adevărat o zi de Sărbătoare. Când se-mpacă în tine toate vânturile, iar furtunile se liniștesc, când ți-e drag de tine și de viață, toate încep să se așeze în cel mai nebănuit mod. Așa că astăzi am sărbătorit, cu mine și în mine, toate victoriile reputate asupra neputințelor închipuite. Am sărbătorit, chiar de a fost nevoie să mai inventez un Sfânt, pentru că Duminica singură îmi era insuficientă.

Noroc că zilele, încă, sunt scurte și n-am avut prea mult timp de mustrări de conștiință, bine că există feluri de mâncare ce se gătesc singure și florile au bunul simț de a-nflori fără vreo asistență specială. Și bine că există clasici, pe care să ți-i citezi la nevoie pentru tot ceea ce nu ai reușit încă să faci… „After all, tomorrow is another day! I’ll think of it tomorrow!”

P.S. Foto: Vinete cu piept de curcan și sos de smântână cu chimen, făcute la ceaun. Orhideea este doar pentru decor.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Din România lucrurilor mărunte. Orice Sfânt este bun, numai sărbătoare să fie!”

  • nu stiu de reteta si aromele ei,dar Duminica,Ragazul,Soarele se simt din plin,sunt bine puse in valoare

  • @Smarandita,

    Ai „crosetat-o” bine de tot. Vorba aia, una pe fata doua pe dos, ca sa iasa timp frumos!… 🙂
    Nu stiu cat de gustoasa a iesit mancarea, dar articolul e delicios iar sclipirile de inteligenta din articol m-au „dat pe spate”.
    Daca era putin mai lung cred ca ramaneam cu gura deschisa, asa, ca la dentist… 🙂

    • Este si hiperbola o figura de stil. Dupa cum ai scris, cred ca, în primul rând, esti încântat de textul tau, abia apoi de textul doamnei Pacuraru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *