Florin Cîțu: „Eu văd că coaliția funcționează, nu există certuri. Toți membrii guvernului au aprobat acte normative importante pentru toți românii”

Din România lucrurilor mărunte. Prioritizarea la români

Nu de puține ori, m-am surprins rămânând fără replică, privind în gol și ușor tâmp, în fața scuzelor invocate de unul sau altul când amână sau anulează o programare. De fiecare dată, ajung să mă întreb ce o fi în capul persoanei respective când își setează lista de priorități. Eu, fiind un om care își dorește să înțeleagă motivațiile din spatele unei anume hotărâri, nu dau cu barda, până nu încerc mai întâi să mă pun în papucii celuilalt; dar uneori sunt momente când nici cel mai sofisticat exercițiu de imaginație nu mă poate ajuta. Cum deja am stabilit anterior, eu nu bârfesc, doar analizez! Prin urmare, voi face o scurtă și deloc cuprinzătoare analiză cu privire la locul ocupat de vizita medicală de rutină sau de tratament în viața cetățeanului român.

Pacientă tânără, până în 25 de ani, cu incisiv lateral superior (un dinte din față) cariat, pe jumătate rupt. Singura modalitate de a salva situația, din punct de vedere estetic și funcțional, a fost tratamentul pe canal și îmbrăcarea dintelui cu o coroniță. Tratamentul cu reconstituirea au durat cam două săptămâni spre trei. Noi și înainte de Pandemie lucram pe bază de programări, acum cu atât mai mult, nu avem cum să aglomerăm programul. Veți înțelege imediat de ce fac aceste precizări. Toate au fost bune și frumoase până în momentul în care trebuia fixată-cimentată coronița. În ziua respectivă, la ora programată, nici nu vine, dar nici nu anunță stimabila domnișoară că nu ajunge. În cazuri de acest gen, nu prea ai ce să faci, decât să te bazezi pe bunul simț și buna credință a celui în cauză și să aștepți, mai ales când nici lucrarea nu este achitată. Câteva programări mai târziu apare prietenul domnișoarei, fiind și el pacient, care ne lămurește misterul. Domnișoara se programase la unghii și apoi a văzut că programarea se suprapunea cu cea de la stomatolog; așa că, dă-l naibii pe doctor, el, fraierul, te poate primi oricând, manichiurista nu. Acolo este pe bază de programare strictă și ferit-a sfântul să nu o onorezi! Doar peste o lună mai poți prinde un loc. Dinții, ce contează cum arată, oricum se poartă mască! Dacă domnișoara ar fi trăit în anii de glorie „Ai epocii de Aur”, când coafezele, manichiuristele și vânzătoarele de la raionul de cosmetice erau Dumnezeu întrupat pe Pământ pentru orice femeie a acelor vremuri, aș fi putut să o înțeleg într-o oarecare măsură. Dar așa, pot crede că acea „traumă” a rămas atât de bine codată la nivel de ADN, încât nici în 10 generații de acum încolo nu scăpăm de ea. Să nu mai vorbesc de faptul că manichiurista nu se schimbă niciodată, dar la doctor mergem când apucăm și pe unde apucăm. Ce mai, noi să fim sănătoși, să ne purtăm cu grație unghiile lungi de mai bine de un cm din acryl sau gel!

Dar nu este singurul caz, nu! Pacientă, 29 de ani, trei sarcini la activ, dinții cu smalț cretos prin pierderea calciului și peste 80% dintre ei cariați sau cu început de carie, printre care doi frontali superiori, unul lângă altul, în oglindă, avariați. Fiind o lucrare de migală ce necesita timp pentru executare, fixăm o zi, mai precis o dimineață, pentru tratament. În ziua respectivă, îmi trimite mesaj că nu ajunge, cu mențiunea că se va reprograma, deși știa că îmi blocasem suficient timp și nu mai aveam cum să mut celelalte programări. Înghit în sec și mă gândesc că o fi intervenit ceva important; exact în același timp WhatsApp-ul îmi arată în bare de stare că cineva a pus un story. Babă curioasă cum mă știți, dau click să văd care, Doamne iartă-mă, la ora 8 dimineața în mijlocul săptămânii, are timp și chef de postări. Sper că nu este nevoie de vreun exercițiu complicat de imaginație sau prea multă perspicacitate să intuiți că tocmai cea care anulase în ultima clipă programarea dorea să își anunțe contactele din aplicație cât de bella și răpitoare era în acea dimineață și la acea oră! Și nu, nu s-a mai reprogramat. Au trecut deja vreo trei săptămâni. Dar cum spuneam, bine că suntem obligați să purtăm mască.

Oricum, în materie de stabilire a priorităților, femeile sunt niște maeștri, niște genii. Dau liniștit câte 400 de lei pe un vopsit la nenea hair-stylit-ul o dată pe lună, dar nu și-ar face un detartraj de 250 de lei pe an. Ce contează gingiile inflamate și sângerânde, halena  sau cariile care se ascund sub tartru, bine că au părul în tendințe.

Nu că bărbații ar fi mai grozavi, dar la ei treburile sunt ceva mai simple. Preferă să stea cu o bere în mână și să privească în gol spre o fărâmă de nemurire, decât să facă orice altceva, care oricum se poate repara mai târziu și dacă nu se repară, se scoate și dacă tot se scoate (cât îi?) se pune proteză! Nu contează că există o foarte mare probabilitate să nu poată fi tolerată sau distrugerea osoasă să fie atât de mare încât să nu mai aibă pe ce sta. Proteza ne salvează; sau nu. Cel mai tânăr pacient cu protezare totală avea 32 de ani, la momentul respectiv. Din cauza fumatului și a consumului regulat de alcool (zilnic 2 beri) plus o igienă care se făcea doar de Paște și Crăciun, dezvoltase o boală parodontală agresivă, încât singura soluție a fost extracția tuturor unităților dentare și proteza totală. Os nu mai avea aproape de loc, ceea ce ar fi însemnat în vreun an de la extracții să treacă printr-o operație de adiție de os și apoi altă protezare. Nu l-am mai văzut de atunci; în vară se fac 4 ani. Proteze parțiale am pus și la persoane mai tinere, de până în 30 de ani.

Dar, pe acestea le putem considera cazuri fericite, pentru că am avut și situații suficiente, care de la atât de multă amânare au ajuns la cancer. Un cancer în zona gurii, pe lângă faptul că se vede și este deranjant, se dezvoltă în ani de zile și poate fi prins „de coadă” din timp și rezolvat ușor. Numai că unii au rămas fără limbă sau jumătate de mandibulă, sau n-au mai rămas decât cu Clopocitin și Cimitirol; nu doar bărbați, ci și femei…
Și iar constat c-am povestit prea mult, fiind atât de multe de zis. Voi reveni la subiect. Sau nu.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Din România lucrurilor mărunte. Prioritizarea la români”

  • @Smarandita,

    In mod normal timpul rezervat se taxeaza. Probabil ca exista cadru legal pentru asa ceva. Poate ca cea mai buna idee este sa faci tu pasul inteligent si sa soliciti confirmarea printr-un SMS. Iar daca nu-ti raspunde in timp util, anulezi rezervarea. Asa invata si romanul ca trebuie sa comunice cu tine normal. De fapt multe conflicte de interese se pot rezolva printr-o comunicare onesta.

  • Interesant,ne spune multe despre psihologia romanului,nimicurile sunt importante,chestiile importante nu.