Nicolae Ciucă: Vom negocia cu toate forțele responsabile, astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să reușim să alcătuim guvernul și să poată să fie aprobat în Parlament

Din România lucrurilor mărunte. „Unde sînt toți și unde sunt toate?”

Diminețile de sâmbătă sunt departe de a fi momentul ideal pentru o plimbare pe jos. Cu toate acestea, am considerat că dacă nu mă mișc astăzi nu știu când prind rând iar. Profit de ceva treabă de rezolvat, și dimineață, pe la ora 9, echipată corespunzător, haină cu glugă și botine potrivite, m-am pus în mișcare. Primăvara m-a păcălit vreo câteva zile cu soare și fără strop de vânt, dar azi iar și-a adunat vreo doi nori mai groși din care tot s-a străduit să scoată picături mărunte și rare, să nu-mi fie plimbarea fără companie. Dar cum mereu am simțit ca fiind prielnică pentru minte o asemenea vreme, ca un veritabil ritual de purificare, motivația de a pleca fără mașină își găsise încă un aliat puternic.

Ajung în bulevard, moment în care am simțit nevoia să mă întorc acasă și să nu mai ies nicăieri. O forfotă nebună, de mașini și oameni, agresa prin noxe și vizual. Era prea târziu să mă  întorc după mașină, ajungeam prea repede dacă luam un taxi. Am hotărât să mă țin stoic de dorința mea de a merge pe jos. Încerc să ignor masa de măști, care mai murdare, care mai scămoșate, care cu paiete sau în fel și chip colorate, dar cu același aer ponosit și rufos. Bărbați cărând diverse sacoșe, aveai senzația că își blestemă fiecare pas. Fețe obosite, chinuite, buhăite, ridate și boțite, cu urma pernei imprimată pe bucata de piele ce se zărea pe lângă masca, cu urdori la ochi ce nu văzuseră apa de dimineață, arătau cu toții de parcă fugiseră din casă alungați de un crunt vrăjmaș. Arătau ca și cum întreaga lor viața ar fi depins de această ieșire în grabă.

Femei tinere, cu păr lung, lăsat pe spate, dar care se aduna în șuvițe ce luceau de la grăsime, în haine lălăi și șleampete, dar cu măști tivite cu ștrasuri și cu vreun nume de firmă sport  pus la vedere pe haină sau pantalon, forfoteau, părând lipsite de direcție și orice urmă de scop și motivație. Femei încălțate în niște arătări hidoase, de puteai jura că au plecat direct cu cutia în picioare, fără să mai fi scos pantofii din ea, păreau cu totul împiedicate în propria lor existență. Femei, nu bărbați, răsăreau pe la balcoane; care în halate scămoșate, care în costume sport ce puteau accede la categoria cârpe pentru spălat pe jos, care cu bigudiuri, care cu acel coc hidos adunat în creștet ca o anomalie și o diformitate, toate cu o ceașcă într-o mână și o țigară în cealaltă. Și nu, scrumul nu ajungea în scrumieră, ci în capul celui ce avea nefericirea să îi treacă pe sub balcon. Păreau absente și pierdute, între aburul din ceașcă și fum; nu vedeau, nu auzeau, doar o mulțumire tâmpă despre propria persoană se putea citi în ochii lor… „Casa este curată (..?!? ) și nimic nu miroase a tutun.”

Singura femeie tânără, aranjată, pe care am văzut-o în cele două ore de mers prin oraș, a fost una ce tocmai ieșise din schimbul de noapte de la o sală de jocuri de noroc din cartier. Probabil veți gândi că este Pandemie și totul se închide peste noapte; dar după fețele mahmure care părăseau incinta la ora 9 dimineață, chiar îmi permit să nu vă dau dreptate…

Dar! Am văzut și creaturi fericite cu propriul lor trai. Cățeii maidanezi. Unul blond părea foarte mulțumit de sine, călcând țanțoș cu urechile în vânt, coada antenă întinsă paralel cu pământul, îl vedeai după freamătul mustăților că știa precis unde vrea să ajungă. L-am salutat în gând și el s-a oprit o clipă lângă mine, de parcă m-ar fi auzit. I-am zâmbit, mi-a zâmbit, apoi a traversat regulamentar pe la semaforul care tocmai se făcuse verde. Într-un petec de pământ proaspăt săpat, între doi copaci, în loc de flori, își făcuse culcuș un șmecher, negru-tăciune, care dormea-n poziția covrig, cu coada pusă peste ochi. Doar tramvaiul hurducăitor și troncănitor a părut că l-ar incomoda cu niscaiva vibrații; în rest, pacea interioară părea să-și fi găsit în ghemul de blană un discipol de nădejde și de viitor. Două ciori stăteau romantic, una lângă alta, pe un antic bătător de covoare. Doi porumbei își trimiteau semnale, gângurind lângă o tarabă cu fructe și legume. Trei pisici dormeau îngrămădite pe o țeavă mare de apă caldă, și așa, prin somn se mai spălau una pe alta, fără să deschidă nici măcar o jumătate de ochi.

Păstrând starea de bine produsă de animăluțe și păsăreturile cântătoare a Primăvară, ajung acasă și încep să fac mâncare. Pe care am reușit s-o dau în foc privind pe geamul bucătăriei ce dă în curtea interioară a blocurilor… Un domn tânăr, cred până în 30 de ani, de la blocul vecin, este obiectul unui studiu personal îndelungat. Prima dată mi-a atras atenția mașina; dar nu pentru model, ci pentru că în fiecare dimineață (cel puțin când l-am putut vedea, în timp ce pregăteam cafeaua și ceaiul) cobora din bloc și înainte de a se urca își așeza un prosop la picioare. Prosop curat, adus din casă. Apoi, l-am văzut serile scoțând un motan gras la plimbare în jurul blocului. Într-o altă seară, în timp ce trăgeam obloanele, văd o lumină ce tăia întunericul; subiectul se plimba cu o lanternă pe cap căutând creatura blănoasă pe care o prăpădise. Dar nu de tot. O dată la câteva zile, motanul cel gras, în criză existențială, sare pe geam de la etajul doi. După care revine miorlăind jalnic a foame. Dar, să revin la ziua de azi. Mașina trasă la scara, domnul înăuntru își așezase deja prosopul și la scaunul șoferului dar și pentru pasager, fiind anunțată ploaie. Aștepta. Coboară o domnișoara, se urcă în mașină. Moment în care dumnealui își pune masca, întâi sub bărbie. Deschide telefonul și începe să ruleze; nu știu ce viruși puteau sări din telefon, dar și-a tras masca pe toată fața. Domnișoara începuse să se agite nervos în scaun și a vrut să-i dea peste telefon. El îi întinde dispozitivul și țigările și continuă nestingherit statul pe telefon. Credeam că mai așteaptă pe cineva. Dar nu. Când a terminat turul pe FB, a pornit mașina și au plecat.

Între timp, oalele mele bolboroseau, aragazul mă privea nemulțumit că am permis să-i fie obrazul pătat. Am deschis geamul larg, să intre aerul rece de-afară. Și-atunci, în mintea mea, au început a răsuna cuvintele lui Hogaș:

„Și vîntul a bătut peste toți și toate…și sub valurile vremii toate s-au înmormîntat!…Și sub țerna rece a pămîntului zace, pentru veșnicie, o lume care a fost și nu va mai fi!…
Și în locul unor oameni turnați dintr-o bucată pe calupuri gigantice, a răsărit o lume sfrijită de oameni  mărunți cu suflete de mozaic și prin a căror alcătuire trupească te prevezi ca prin sticlă!…

(…)

Unde sunt toți și unde sînt toate?
Vînturi străine și de pretutindeni au suflat și pulberea uitării s-a așternut groasă peste icoanele trecutului…”

(„Cuconu Ioniță Hrisanti” – publicat în Viața romînească – 1910 – Calistrat Hogaș)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog