La peste 10 ani de la incendiul de la Maternitatea Giulești, în care au murit 6 bebeluși, IGSU ține la secret rezultatele verificărilor

Dincolo de tristețe trăia un Om

Am întâlnit-o zilele trecute și mi s-a părut mai împuținată la trup și cu cearcăne, ca două inele albastre în jurul ochilor. Avea mersul destul de vioi, privind-o din spate nu prea îi puteai da vârsta pe care o avea. Era neobosită. Acum, când toate căzuseră pe capul ei, bucuria nu-i înflorea pe chip niciodată, deoarece soțul îi ajunsese bolnav la pat de ceva vreme și o durea și o revolta neputința lui. Ar fi trebuit să se bucure pentru copiii ei și, mai ales, pentru nepotul pe care îl crescuse și-l îngrijise ca pe ochii din cap și care ajunsese student la facultate, una dintre cele mai bune din țară. Ar fi trebuit să se bucure că investiția ei sufletească și toată truda ei ajunsese acum să fie o răsplată, pentru care nimic nu i se părea imposibil, niciun efort nu i se părea inutil sau prea mare când era vorba de cei pe care-i iubea. Și ea iubea pe toată lumea, inclusiv pe cei care au dezamăgit-o adesea.

― Nepotul meu a avut și perioade în care a trebuit să mă lupt cu el pentru că apucase pe căi greșite. Avea prieteni care îl duceau la pierzanie. Ce folos pentru un om că este deștept, că Dumnezeu a fost darnic cu el, dacă nu știe și nu este în stare să se folosească de darurile primite, astfel încât să-și facă viața frumoasă?
― Bine, dar acestea sunt păcatele tinereții! Ele trec odată cu vârsta. Omul se mai maturizează, se ”coace” la minte și apucă drumul bun de unde l-a lăsat și nu mai dă frâu liber ispitelor de tot felul, care îi apar în viață.
― Așa ar trebui să fie, draga mea! Sunt, însă, unii oameni care nu se coc niciodată. Sunt ca riga Crypto, căruia fata i-a spus: ”stai și-așteaptă de te coace”, dar el nu s-a ”copt” în vecii vecilor…

A zâmbit trist, am zâmbit și eu amintindu-mi de orele în care am discutat despre poezia lui Ion Barbu, de felul extraordinar în care știa să ne prezinte operele, încât era imposibil să nu vrei să le citești, să nu vrei să speculezi pe marginea lor.

― Dar nu este cazul nepotului dumneavoastră, sper! Ori, după amărăciunea din glasul dumneavoastră, greșesc?
― Nu, nu este vorba doar despre el, ci despre o generație care, după părerea mea, merge ”fără busolă”, fără țintă! Mă gândeam că am întâlnit în viața aceasta fel de fel de oameni. Unii nu numai că le-au amărât viața celor din jur, dar și-au distrus propria viață. Ce folos să citești biblioteci întregi dacă nu înveți din ele cum să-ți faci viața frumoasă, cum să fii om cu adevărat, cum să faci tu pentru tine și pentru cei dragi ție, cum este mai bine? Reciți din premiații Nobelului, spui citate de filosofie sau evoci evenimente istorice într-un limbaj și o manieră încântătoare, dar dincolo de toate acestea să nu faci nimic, să fii ca vâscul pe copac, parazit pe cei care abia își duc zilele. Și câți sunt dintre aceștia? Nici nu vreau să mă gândesc, pentru că amețesc.

Mă uiatm la această doamnă, care mai păstra din distincția ei de intelectuală, și mă gândeam că toate cărțile de filosofie ale lumii nu cuprind în ele atâta înțelepciune cât se află în această femeie, care a trăit, așa după cum spune ea adeseori, cu ochii larg deschiși, ca să vadă și să socotească bine lumea și rosturile ei. Văzând-o atât de tristă, m-am gândit că sigur toți înțelepții lumii sunt oameni triști. M-am cutremurat când mi-a fulgerat această idee prin minte și, dacă mă gândesc bine, nu am văzut nicio imagine cu vreun înțelept care să râdă în hohote, să uite de toate și să se bucure de ceea ce-i oferea clipa, chiar dacă îndemnurile lui erau de așa natură.

Am scuturat din cap pentru a alunga aceste gânduri. Mi-am întors din nou privirea spre această femeie pe care o prețuiam mult pentru atâtea motive că mi-e imposibil să le cuprind în cuvinte. Vorba ei molcomă părea că este un exercițiu pe care-l făcea adeseori, vorbind cu sine spre limpezirea amărăciunilor care o copleșeau.

― Eu n-am știut niciodată ce înseamnă să fii egoist. Dacă aș fi foarte avută, nu spun bogată, pentru că bogată sunt când îi am aproape pe cei dragi, deci dacă eram foarte avută fericirea mea era să pot dărui celor care au nevoie, să le pot aduce lumina în priviri și zâmbetul pe buze. Mulțumirea mea cea mare a fost și este atunci când le pot face câte o bucurie, mai ales celor pe care-i iubesc. Am citit zilele trecute un text al cărui titlu m-a uimit, pentru că nu poți atribui mamei asemenea epitete depreciative, cum erau în titlul acestui text: ”Mama este cea mai mincinoasă femeie din lume”. Citindu-l, însă, mi-am dat seama că este așa, pentru că mama le oferă totul celorlalți susținând că ea nu are nevoie, când poate că și în sufletul ei ar fi o mare dar reprimată dorință…Mama este cea care își oferă sufletul copiilor și nepoților spunând că dacă le trebuie lor, ea nu mai are nevoie de el. Da, mama este o mincinoasă, dar bunica este de două ori mai mincinoasă decât mama, pentru că din neputința ei se face luntre și punte pentru a-și vedea nu doar copiii ci și nepoții fericiți.

Vorbea încet și cumpătat. Privirea îi era ațintită spre pământ încât părea că este ceva acolo care ar putea să-i stingă tristețile.
― Sunteți o femeie înțeleaptă, dar nu pot explica atâta amărăciune din sufletul dumneavoastră. Cred că nu ar trebui să-i judecați atât de aspru pe cei care nu simt și nu fac așa cum credeți dumneavoastră că este mai bine, deși țin minte că mi-ați spus cândva că fiecare îi apreciază pe ceilalți cu propria lui măsură. Cum spuneați? ”Niciodată hoțul nu va spune că doar el este cel care fură, ci că fură toată lumea, mincinosul de asemenea va susține că toată lumea minte…!”

N-am reușit să-mi termin fraza, că privirea ei m-a țintuit și mi-a făcut semn că își aduce aminte.
― Da, am spus multe și poate că multe dintre ele sunt adevăruri auzite de la alții sau descoperite de mine. Știi? Poate că ai dreptate într-o mână, dar în cealaltă relitatea joacă tontoroiul și strigă în gura mare că binele și răul sunt noțiuni care se exclud dintotdeauna. În viață, care este un dar divin, dacă vrei să te bucuri de acest dar, trebuie să alegi între bine și rău, între alb și negru. Nuanța de gri nu face decât să-ți împovăreze sufletul și să te împingă pe povârnișul, care duce cu siguranță la pierzanie.

În clipa de tăcere în care ea își răsfoia amintirile îngălbenite din filele de timp ale sufletului, o priveam cu uimirea celui care se află în fața unui miracol, pe care abia l-a descoperit, cu toate că trecuse de multe ori prin locul acela. O știam de mult timp și uneori mai schimbam câteva politețuri, dar niciodată nu am stat cu ea la o discuție, cum stăteam acum. Mi-a fost dascăl drag, dar am ascultat-o mai mult, nu am întrebat, nu am intervenit decât când am fost provocată, așa că nu eram sigură că-și amintește foarte bine de mine. M-am hotărât să-i iau un interviu cu care să mă prezint la un examen, unde asta mi se cerea. Am vrut să fac ceva mai deosebit, deoarece colegii au luat interviuri unor domni politicieni, ziariști sau vedete tv. Eu o iubeam pe această doamnă care a fost un dascăl cu vocație, așa cum ni-l imaginăm pe domnul Trandafir, dar nu i-am mărturisit asta niciodată. Știam că mulți dintre foștii elevi o mai caută uneori, dar eu n-am îndrăznit să-i deschid poarta, deși treceam adeseori pe aici.

― Îmi amintesc de o întâmplare care mi-a rămas în memorie ca un fruct dulce-amar. Aveam ședință la școală, iar nepotul meu avea serbare la cămin. Mama lui nu putea participa la serbare, că avea ceva probleme la serviciu, tatăl lui nu se înghesuia să fie acolo, deși nu prea mai avea altă treabă. Am hotărât să merg eu și după serbare să mă întorc la școală, pentru că era ceva activitate, ce impunea studierea unor materiale, ceea ce dura vreo câteva ore, și pe care apoi urma să le discutăm. La serbare copilul s-a bucurat enorm că avea și el pe cineva în sală. Acolo erau mulți părinți, care făceau poze și își filmau copiii. Eu nu aveam la mine nimic, așa că m-am așezat pe un scăunel până s-a terminat serbarea, după care l-am luat cu mine la școală. Pe drum m-a întrebat: ”Mamă, că așa îmi zice și acum, mamă, noi suntem săraci?” Niciodată și nimeni din casa noastră nu discutase asemenea probleme, așa că întrebarea lui m-a șocat. ”Nu, nu suntem săraci, puișor!” „Noi de ce nu avem aparat de filmat? Pentru că suntem săraci?” Mi-au dat lacrimile. Nu eram într-o situație financiară foarte bună pentru că tatăl lui nu muncea, ba mai și cheltuia din ceea ce împrumuta de pe la toți, iar noi trebuia să-i plătim datoriile de rușinea lumii. Cu toate acestea, m-am oprit la un magazin de electronice, unde se dădeau produse în rate doar pe bază de buletin și am cumpărat un aparat de filmat, chiar dacă era exagerat de scump. Copilul a fost atât de fericit că n-am regretat efortul financiar, inutil până la urmă, pentru că nu prea aveam nevoie de așa ceva, și pentru marea lui bucurie am socotit că a meritat să fac această investiție.

― Am impresia că vă nemulțumește ceva legat de generațiile de tineri de astăzi! Poate că greșesc, dar cred că inclusiv nepotul dumneavoastră nu este așa cum ați fi sperat să fie, iar acest lucru vă rănește inima.
― Majoritatea tinerilor de astăzi, inclusiv nepotul meu, cred că totul li se cuvine, că ceilalți nu mai au nevoi și necesități. Ei trebuie să poată să-și petreacă nopțile prin cluburi scumpe, să epateze, să se bucure de viață, deși habar nu au ce este aceea viață. Au nevoie de hrană, care să li se aducă acasă, să li se servească la pat, și nu se gândesc și la ceilalți. Am o fostă colegă, acum pensionară, care din pensia ei de dascăl își întreține fiul bolnav și doi nepoți, copiii acestuia. Nu se plânge niciodată că-i este greu, dar văd pe câte unii, mi-e jenă să-i numesc, unii îmbuibați, care câștigă într-o lună cât ia biata femeie într-un an și în afara unor escrocherii nu mai fac nimic.

― Uneori viața este nedreaptă! Îndrăznesc eu să-i fiu pe plac.
― Nu viața este nedreaptă, ci oamenii, sau mai bine zis unii oameni. Nu știu cum nu se gândesc la sufletul lor! Nu știu cum nu realizează că nu există datorii nerambursabile față de Dumnezeu. Când își ia Dumnezeu mila de la ei, când intervine și restabilește ordinea, asta doar El o știe, dar cu siguranță că nu există plată fără răsplată.

― Aș fi vrut să-mi vorbiți puțin despre viața dumneavoastră după ce v-ați pensionat… De fapt aceasta era tema discuției noastre. Ce ați putea să-mi spuneți?
― După ce m-am pensionat… Aș vrea să se știe că pensionarea pentru un om care timp de peste patruzeci de ani s-a dedicat muncii, este o adevărată dramă. Nu mi-am putut imagina cum ar putea fi să nu trebuiască să mă trezesc dimineața și să plec la școală, să nu mai fie nevoie să-mi pregătesc lecțiile și să corectez lucrări. Nu mi-am imaginat cum ar putea fi să nu am zilnic în fața ochilor copiii pe care i-am iubit, niciodată îndeajuns. Am fost distrusă când a început anul școlar fără mine.

― Acesta a fost momentul culminant?
― Fiecare moment pe care l-am trăit a fost culminant pentru că am trăit la cote maxime. Acum, acum este cu totul altceva. Am alte scopuri pentru care mă trezesc dimineața.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Șoșoacă e rezultatul nepăsării totale | România9, TVR, 22 februarie 2021
Lia Olguța Vasilescu și Ion Cristoiu la #Romania9

Urmăriți LIVE #Romania9. Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei și Ion Cristoiu (min. 33:15). Urmăriți, judecați, comentați!

Publicată de Romania9 pe Luni, 22 februarie 2021
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog