România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Dominic Fritz: Problema cea mai mare este că nimeni nu mai vorbește de pandemie la cel mai înalt nivel al statului

Cu o inimă grea, am tras astăzi frâna de urgență. După ce am văzut cifrele, proiecțiile, rapoartele am votat pentru măsuri mai restrictive, adică pentru carantinarea zonei metropolitane, inclusiv Timișoara, începând cu noaptea de duminică spre luni. Am fost 30 din cei 38 prezenți în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru această decizie. Nu sunt genul de politician care se ascunde în spatele unor comisii și comitete. Sunt acel gen care-și asumă hotărârile și urmările lor; cu orice risc politic.
Timișoara este municipiul cu cea mai mare rată de infectare în România. Fără măsuri mai restrictive mor oameni: doar azi noapte au mai murit 6. Și vor suferi și mai mulți. Medicii spun că noua tulpină se răspândește foarte repede și simptomele sunt mai severe, că spitalele sunt pline, că sunt din ce în ce mai mulți bolnavi care au nevoie de oxigen de înaltă concentrație. Situația e cea mai gravă de când a început pandemia. Dacă nu intervenim acum vom avea, din nou, un Paște departe de unii de alții.
Știu că e multă furie și neîncredere. Că e un adevărat iad pentru copiii școlari, pentru părinți, pentru Horeca, pentru angajații din afara zonei metropolitane care trebuie să ajungă la lucru și pentru antreprenori. Pentru toți cei care vrem să ne bucurăm de primăvară și de oamenii dragi. Dar după zile și multe ore de studiat variante, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a ajuns la concluzia că doar așa putem evita intrarea într-un scenariu pandemic cu consecințe economice și sociale și mai rele.
Pentru a suplimenta eforturile de control al pandemiei am discutat astăzi cu colonelul Valeriu Gheorghiță, șeful Comitetului Național pentru Vaccinare, să primim mai multe doze de vaccin pentru Timișoara. Mi-a promis că se va întâmpla. Și am discutat cu vicepremierul Dan Barna și cu ministrul Claudiu Năsui pentru sprijin pentru toți cei afectați de restricții. Propun, printre altele, o scutire din impozitul pe venit pentru luna în care o localitate este în carantină.
Ținta noastră e să scădem rata de infectare sub media națională. Eu, la fel ca noi toți, vreau să ieșim cât mai repede din acest coșmar. Sunt sigur că e posibil dacă ne mobilizăm cu maximă responsabilitate pentru acest scop.
Sunt mai mulți care încearcă să extragă capital politic din acest moment dificil pentru Timișoara. Îi avertizez să nu se joace cu viețile oamenilor și le cer să înceteze să transmită mesaje care ar putea duce la nerespectarea măsurilor recomandate unanim de medici și adoptate azi de CJSU. Iar nerespectarea acestor măsuri o vom plăti toți, fie într-o carantină de și mai lungă durată, fie în vieți omenești.
Problema cea mai mare este că nimeni nu mai vorbește despre pandemie la vârful statului român. Distanța între ce este în strada, între discursul politic și ce se întâmplă în spitale nu a fost niciodată mai mare. Din păcate am văzut multe vieți pierdute din cauza unor jocuri politice de moment. Nu vreau să se întâmple același lucru în mandatul meu de primar al Timișoarei. Avem nevoie de o nouă dezbatere națională despre gestionarea acestei pandemii. Necesitatea carantinării Timișoarei trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toți.
Acestea sunt măsurile luate de CJSU:
❗Carantinarea vizează Timișoara și 4 comune din jurul ei: Dumbrăvița, Moșnița Nouă, Ghiroda și Giroc
❗În intervalul orar 6,00-22,00, în interiorul zonei carantinate (în localități și între localități) este permisă circulația persoanelor în următoarele situații:
?în interes profesional, inclusiv între locuinţă, gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
?asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale.
Pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani în intervalul 10,00-13,00, iar pentru persoanele cu vârsta mai mică de 65 de ani în intervalele orare 6,00-10,00, respectiv 13,00-20,00;
?pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
?deplasările scurte pentru sporturi individuale precum şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
?donare de sânge la centrele de transfuzie sang
în scop umanitar sau de voluntariat;
?pentru realizarea de activităţi agricole și pentru comercializarea de produse agroalimentare;
?îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate, eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi
?susținerea examenelor pentru obținerea permisului de conducere cu prezentarea rezultatului negativ al testului pentru SARS CoV2, efectuat cu maxim 48 de ore înainte sau a certificatului de vaccinare inclusiv a rapelului;
?participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
?pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor, activităţi care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu, cu prezentarea unui document justificativ;
?alte motive justificative precum: îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;
❗Intrarea și ieșirea în/din zona carantinată este interzisă, cu câteva excepții: cei care aprovizionează zona cu mâncare și alte bunuri, cei care lucrează în această zonă și nu își pot desfășura activitatea la distanță
❗Se limitează programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 20,00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care pot avea program non-stop.
❗Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor/ supermagazinelor/ hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanţare fizică.
❗Restaurantele, barurile, salile de sport și sălile de jocuri de noroc vor fi închise pe perioada carantinei
❗Spectacolele și alte evenimente nu pot să aibă loc
❗Începând cu următorul weekend, centrele comerciale își vor suspenda activitatea în zilele de sâmbătă și duminică, cu excepția celor care vând alimente și medicamente.
(Text de Dominic Fritz)

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Dominic Fritz: Problema cea mai mare este că nimeni nu mai vorbește de pandemie la cel mai înalt nivel al statului”

  • Felicitari! O frana trasa avand in vedere cifre, rapoarte, proiectii facute de Jurma. Pacat ca nu vreti sa vedeti si anchetele epidemiologice. Avand majoritatea spitalelor suport covid,si fiind si goale la un moment, este logic ca marea majoritate a celor internati sa ajunga sa aiba test pozitiv si sa intre in spitalele covid. O decizie asa de dura de carantinare nu se ia dupa cifre, ci dupa anchetele epidemiologice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *