Două americance, nu la Paris, ci la Focșani

Astăzi am să povestesc despre prietenii mei americani. Da! De vreo două luni de zile s-a mutat în orașul nostru, mic și cochet, o familie de americani, veniți cu treburi legate de domeniul militar. O familie foarte frumoasă. Doamna, soția americanului, o tipă super tonică și efervescentă, își însoțește soțul în multe din operațiunile în care acesta este angrenat. În rest, ca să își ocupe timpul, face excursii prin țară, să cunoască oameni și locuri, să se bucure de perioada pe care o va trăi în România.

Printr-o conjunctură favorabilă, am devenit prietene. Iar pentru mine este o reală bucurie să mă înconjur de oameni frumoși ca ea. Îți dă un tonus de viață, îți dă speranță și încredere, mai mult decât orice psihoterapeut pe care îl plătești cu bani grei pentru a te scoate din depresie. Da, e o tipă tare mișto, un amestec de aristocrată cu o ușoară rebeliune americană.

Iar prietena mea, aflată la o vârstă rezonabilă, cu suficientă maturitate, după două drumuri de la Focșani la București, pe terifiantul E85, a decis că va călători cu trenul, pentru că vrea să ajungă întreagă la destinație.

Și cum e vacanță, după o lună de la instalarea în orașul nostru, a venit fiica doamnei în vizită. Normal că se plictisea în orășelul nostru de provincie, prin urmare a decis să își ia fata și să meargă să viziteze capitala țării. Cu trenul!

Au luat bilete la clasa întâi. Au ajuns cu bine la București, s-au cazat la un hotel de lux, s-au plimbat, au mers la restaurante, ca orice turist. Surpriză! Doamnei i s-a furat telefonul. Panicate, au sunat la poliție. Prompți, au venit, le-au dus la secție cu o mașină care avea grilaje, adică pentru infractori, pentru a da declarație despre furt. S-au distrat grozav de situația lor, au dat declarația, au mulțumit pline de amabilitate, s-au fotografiat cu domnii polițiști și s-au consolat cu pierderea suferită. Au mers să cumpere alt telefon, iar după ce s-au încurajat că totul va fi bine, au decis să coboare în cazinoul hotelului. Like in american dream! A jucat la ruletă și a câștigat! Exact suma pe care a dat-o pe telefon, nicidecum mică. Mi-a povestit că bărbații din cazinou se poziționau la mesele de joc cu multă aroganță față de ele, doar pentru că erau femei.
Au petrecut, așadar, ultima seară în capitală, după care urma drumul către casă, în orașul care i-a adoptat.

La întoarcere, având și ceva cumpărături, au zis să cumpere patru bilete la clasa întâi, să nu se mai așeze nimeni și să stea mai comod cu bagajele. Zis și făcut! Dar ele nu știau că la noi se vând bilete în picioare. Iar până la Ploiești, trenul a fost foarte aglomerat. S-au așezat frumos pe locurile lor, cu bagajele alături. Și cum ele nu vorbesc o boabă limbă română, s-au trezit luate la întrebări de o doamnă furioasă. De ce au ocupat patru locuri! Dând din mâini și din gură, au reușit să spună că au plătit și celelalte locuri. Le-a cerut să arate biletele. După ce a reușit să o convingă pe virulenta doamnă că locurile le aparțin, a apărut o altă doamnă, corpolentă și mult mai vocală, pentru care explicațiile americancelor au fost de prisos, le-a luat sacoșele și Ii le-a înghesuit la picioare, după care s-a trântit pe scaunul din dreapta uneia dintre ele sub privirile stupefiate ale celor două.
Frumoasă experiență călătoria la capitală! Eu nu am har de povestitor hazliu, însă ea mi-a explicat toate aceste întâmplări extrem de veselă.

Am întrebat-o dacă nu e supărată că a pierdut telefonul, iar răspunsul ei a fost minunat. E doar un lucru. Se poate cumpăra. Dar dacă pățeam eu ceva? Viața e scurtă și e grea, hai să luăm ce e mai frumos, să privim parte veselă. Dacă nu pierdeam telefonul, nu mergeam la cazino, nu câștigam și nu reușeam să transform o supărare în bucurie.

Cât despre călătoria cu trenul, a zis că a amuzat-o atitudinea doamnelor și m-a întrebat de ce noi suntem atât de încrâncenați, de ce toți suntem nervoși și ne grăbim, de ce ne luptăm pentru un loc pe scaun. Ce poți sau cum poți să explici atitudinile noastre, a unor oameni împovărați de griji și datorii, stresați mereu de ziua de mâine? Cum poți să privești cu amuzament, când noi ne luptăm pentru un colț de pâine, când căutăm cu disperare un loc de muncă, când noi ne agățăm cu dinții de orice și ne luptăm și pentru o tigaie mai ieftină cu 5 lei decât la alt magazin, doar pentru că suntem născuți pentru lupta la coadă.

Dar să luăm și noi partea frumoasă a lucrurilor și să vedem că România, asemeni Americii, este țara tuturor posibilităților, țara extremelor și a imprevizibilului și să sperăm că vom putea lua și noi lucrurile mărunte în râs.