Majoritatea românilor consideră că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP

Două americance, nu la Paris, ci la Focșani

Astăzi am să povestesc despre prietenii mei americani. Da! De vreo două luni de zile s-a mutat în orașul nostru, mic și cochet, o familie de americani, veniți cu treburi legate de domeniul militar. O familie foarte frumoasă. Doamna, soția americanului, o tipă super tonică și efervescentă, își însoțește soțul în multe din operațiunile în care acesta este angrenat. În rest, ca să își ocupe timpul, face excursii prin țară, să cunoască oameni și locuri, să se bucure de perioada pe care o va trăi în România.

Printr-o conjunctură favorabilă, am devenit prietene. Iar pentru mine este o reală bucurie să mă înconjur de oameni frumoși ca ea. Îți dă un tonus de viață, îți dă speranță și încredere, mai mult decât orice psihoterapeut pe care îl plătești cu bani grei pentru a te scoate din depresie. Da, e o tipă tare mișto, un amestec de aristocrată cu o ușoară rebeliune americană.

Iar prietena mea, aflată la o vârstă rezonabilă, cu suficientă maturitate, după două drumuri de la Focșani la București, pe terifiantul E85, a decis că va călători cu trenul, pentru că vrea să ajungă întreagă la destinație.

Și cum e vacanță, după o lună de la instalarea în orașul nostru, a venit fiica doamnei în vizită. Normal că se plictisea în orășelul nostru de provincie, prin urmare a decis să își ia fata și să meargă să viziteze capitala țării. Cu trenul!

Au luat bilete la clasa întâi. Au ajuns cu bine la București, s-au cazat la un hotel de lux, s-au plimbat, au mers la restaurante, ca orice turist. Surpriză! Doamnei i s-a furat telefonul. Panicate, au sunat la poliție. Prompți, au venit, le-au dus la secție cu o mașină care avea grilaje, adică pentru infractori, pentru a da declarație despre furt. S-au distrat grozav de situația lor, au dat declarația, au mulțumit pline de amabilitate, s-au fotografiat cu domnii polițiști și s-au consolat cu pierderea suferită. Au mers să cumpere alt telefon, iar după ce s-au încurajat că totul va fi bine, au decis să coboare în cazinoul hotelului. Like in american dream! A jucat la ruletă și a câștigat! Exact suma pe care a dat-o pe telefon, nicidecum mică. Mi-a povestit că bărbații din cazinou se poziționau la mesele de joc cu multă aroganță față de ele, doar pentru că erau femei.
Au petrecut, așadar, ultima seară în capitală, după care urma drumul către casă, în orașul care i-a adoptat.

La întoarcere, având și ceva cumpărături, au zis să cumpere patru bilete la clasa întâi, să nu se mai așeze nimeni și să stea mai comod cu bagajele. Zis și făcut! Dar ele nu știau că la noi se vând bilete în picioare. Iar până la Ploiești, trenul a fost foarte aglomerat. S-au așezat frumos pe locurile lor, cu bagajele alături. Și cum ele nu vorbesc o boabă limbă română, s-au trezit luate la întrebări de o doamnă furioasă. De ce au ocupat patru locuri! Dând din mâini și din gură, au reușit să spună că au plătit și celelalte locuri. Le-a cerut să arate biletele. După ce a reușit să o convingă pe virulenta doamnă că locurile le aparțin, a apărut o altă doamnă, corpolentă și mult mai vocală, pentru care explicațiile americancelor au fost de prisos, le-a luat sacoșele și Ii le-a înghesuit la picioare, după care s-a trântit pe scaunul din dreapta uneia dintre ele sub privirile stupefiate ale celor două.
Frumoasă experiență călătoria la capitală! Eu nu am har de povestitor hazliu, însă ea mi-a explicat toate aceste întâmplări extrem de veselă.

Am întrebat-o dacă nu e supărată că a pierdut telefonul, iar răspunsul ei a fost minunat. E doar un lucru. Se poate cumpăra. Dar dacă pățeam eu ceva? Viața e scurtă și e grea, hai să luăm ce e mai frumos, să privim parte veselă. Dacă nu pierdeam telefonul, nu mergeam la cazino, nu câștigam și nu reușeam să transform o supărare în bucurie.

Cât despre călătoria cu trenul, a zis că a amuzat-o atitudinea doamnelor și m-a întrebat de ce noi suntem atât de încrâncenați, de ce toți suntem nervoși și ne grăbim, de ce ne luptăm pentru un loc pe scaun. Ce poți sau cum poți să explici atitudinile noastre, a unor oameni împovărați de griji și datorii, stresați mereu de ziua de mâine? Cum poți să privești cu amuzament, când noi ne luptăm pentru un colț de pâine, când căutăm cu disperare un loc de muncă, când noi ne agățăm cu dinții de orice și ne luptăm și pentru o tigaie mai ieftină cu 5 lei decât la alt magazin, doar pentru că suntem născuți pentru lupta la coadă.

Dar să luăm și noi partea frumoasă a lucrurilor și să vedem că România, asemeni Americii, este țara tuturor posibilităților, țara extremelor și a imprevizibilului și să sperăm că vom putea lua și noi lucrurile mărunte în râs.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

7 comentarii pentru articolul „Două americance, nu la Paris, ci la Focșani”

  • Foarte frumos…. Pot sa se bucure si sa se amuze… Pentru ca nu sunt nevoite sa isi iroseasca o intreaga existenta in spatiul mioritic… Dupa vreo 5 ani aici… Unde totul este impotriva omului…. Impotriva cetateanului…. Cred ca nu ar mai fi amuzate… Iar daca ar trbui sa supraviețuiasca cu 500 euro lunar( intr – un caz optimist) nici rictusuri nu ar mai avea… Nu zambete…

  • Adica au cumparat locuri pentru calatori ca sa-si puna ele bagajele si nici macar nu s-au simtit de bunavoie cand s-a aglomerat vagonul? Si mai spunem ca doar la noi sunt ghiorlani. Existe spatii pentru bagaje in toate trenurile din galaxie, la ele nu?

    • Majoritatea vacarilor vad trenul doar in filme, ei folosesc pentru orice miscare camioanele alea cu motoare 8 in V de 7 litri. De unde era sa stie doamnele ca exista spatii pentru bagaje? Sau poate ca si bagajele erau calibrate pentru iubitele lor camioane de acasa?

      • @cib: Nu-s ei de vina. Mi-a spus un strain odata: „stii ce-mi place mie acolo la voi in Romania? Daca scap un servetel din mana, imediat se va gasi un roman sa-l ridice fara sa-l rog.”.
        Acum te las pe tine sa spui, care e „servetelul” aici?

        • He, he, nu stiu cine-i servetelu’ dar stiu cativa care-l ridica!

  • Foarte dragute duduile din Murica. Nu uitati sa le explicati ca international nu inseamna doar SUA, asa cum cred ei, ca porumbul fiert se poate manca si cu sare si nu cu zahar, cum il strica ei si nu in ultimul rand, nu pronuntati cuvantul n….u cand vedeti vreo cioara sau alt lucru care nu e tocmai alb. In SUA e blasfemie. Acolo pana si abanosul e alb. Sau daca vedeti doi cai pe o pajiste, sa le explicati ca unul e alb iar celalalt e mai incolo. Traiasca prietenia de veacuri intre popoarele fratesti roman si murican!

  • Frumos

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog