Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Dresorii de milionari săraci

Am întâlnit de curând un text produs de inteligența artificială în care „traducătorul” pomenea de un „dresor al echipei de fotbal”. La început am râs. Dar pe urmă mi-au venit în minte situații în care conceptul ar putea avea un sens. „Dresor de viață” (life coach) e, orice-am zice, un concept gingaș. Necazul e că dresajul e foarte dificil atunci când dezdresajul, cu tot ce presupune el, nu-ți aparține – nu poți controla în permanență comportamentul cuiva, așa că degeaba-l înveți dacă nu poți să-l dezveți înainte. În cazul vieții, ăsta ar trebui să fie un lucru foarte bun, că doar nu-și dorește nimeni o viață dresată de o voință străină. Dar în ultimele luni am perceput câteva campanii agresive ale propovăduitorilor educației financiare. Dresorii de finanțuri, cum ar veni, au intensificat ofensiva, ceea ce ar putea fi un indicator bun pentru situația din teren: o scădere însemnată a numărului pacienților de serviciu. Altfel spus, o sărăcire a cohortei de guguștiuci.

Vremurile grele aduc îndeobște scăderi ale numărului de pacienți deschiși la anumite tratamente de exfoliere economică, fie ele și „noninvazive”. Asta, bineînțeles, afectează și situația dresorilor, forțându-i să scoată de la naftalină marketingul mai solicitant. În rândul celor care țin cursuri de produs milionari (categoriile „Cum să faci bani dormind”, „Fă ca mine și o să conduci Lamborghini” etc.) n-ar trebui să fie prea multe probleme, fiindcă taxele sunt relativ modeste iar bazinul de guguștiuci e în perpetuă realimentare. Deosebirea între vremurile grele de azi și cele de altădată e însă una majoră. Mirajul nu mai este doar banul, sub forma clasică. „Omul nou” are azi o mulțime de posibilități de a acumula „valoare” traductibilă în bani, mai ales (și nu de puține ori exclusiv) în momentul în care plătește: criptomonede, NFT-uri și o mulțime de alte obiecte pe care nu le înțelege decât sub formă de cotă (vezi recentele scandaluri Wirecard și FTX). Dresorii de azi poartă titulaturi tot mai impresionante – „consultanți de business”, „experți cripto” etc. –, flutură concepte și mai puțin accesibile publicului larg decât cele clasice și au avantajul că pot face pase de la distanță.

Trăim în jungla pseudocapitalistă, unde majoritatea tranzacțiilor sunt afectate de principiul caveat emptor sau, pe românește, „cască ochii ca să nu caști punga”. Dar, dincolo de judecarea morală a dresorilor practicanți sub toate formele lor, de la vânzătorii de rețete ale milionului peste noapte până la propagandiștii lunecoși ai NFT-urilor, se desprinde o realitate nu foarte vizibilă, dar cât se poate de dureroasă. E greu să pui degetul pe valoarea transferată de vânzători de rețete ale bogăției cu o rată de succes chiar mai mică decât a regimurilor alimentare. E și mai greu să reproșezi cuiva lipsa educației financiare atunci când sistemul educațional e naufragiat în largul absurdului iar instituțiile politico-administrative au o singură idee, și aia bazată pe incapacitatea cetățeanului de rând de a înțelege că tunurile mari se nasc din multe buzunare mici. Dar ne place să ne credem un popor de oameni deștepți. Or, dacă tot suntem așa de deștepți, cum se face că dresorii sunt mai bogați decât toți „milionarii” pe care-i aduc pe calea cea bună, cu neamurile lor cu tot?

E drept, spre deosebire de alte domenii, financiarul stă aproape exclusiv pe cifre (și artificii bazate pe cifre), lăsând preceptelor, cunoștințelor, înclinațiilor și dispozițiilor un spațiu de joacă relativ redus. Este și motivul pentru care, până la un punct, o disciplină intitulată „Educație financiară” poate avea un rost, mai ales acolo unde există și educație și finanțe. Dar nu trebuie să pricepi mare lucru din domeniu ca să-ți dai seama că ceva nu e tocmai în regulă când ți se spune – sub multe forme, e drept – că o să fii bogat dacă-ți sporești veniturile și tai din cheltuieli, ori că șansa nepoților tăi la un trai luxos e dată exclusiv de dispoziția ta de a cumpăra timbre „unicat” emise de vreo celebritate de cartier. (Asta e o chestie chiar amuzantă, pentru că NFT-urile sunt, practic, șiruri nesfârșite de „unicate”, aspect comic de care nu par să-și dea seama nici creatorii, nici consumatorii.) E suficient să studiezi puțin dresorii, privind dincolo de discursul slinos și atotpriceperea jucată iute, ca să nu lase timp spectatorului fermecat să zărească interstițiile generoase și lacunele răsunătoare. Acolo se întind argumentele străvezii și ambulante, exemplele sforăitoare care fac din excepție lege, explicațiile noduroase și contradictorii, logica abțiguită. Cine să-i mai ferească pe bieții milionari de dresori? Dacă sărăcia nu poate, măcar cu rezonul ar trebui să le iasă. Dar de unde rezon, când deja se-adună ani în șir în care grosul populația înghite parascovenii pe bandă rulantă? Poate că e vremea să stăm cuminți la locurile noastre și să așteptăm să ne dreseze pe toți. Că nu mai suntem mulți. Și, vorba lui Platonov, e mai simplu să-i dezveți carte pe ăia care știu decât să-i înveți pe ăia care nu știu.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Dresorii de milionari săraci”

  • Ha, ha, bravo! Apropos de gugustiuci, multi am fost. Si mai multi am ramas! (Me included) 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *