Liderii coaliției au ajuns, marți seara, la o înțelegere și au semnat un Acord de guvernare

Drum lin către stele, Zeule Diego!

Diego a murit, dar rămâne Maradona. Toți încearcă, în aceste zile, să prezinte cât mai pompos viața și activitatea celui mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, cred eu. Un fotbalist mare nu se măsoară în trofeele câștigate neapărat sau în golurile marcate echipei adverse, ci mai degrabă prin starea de spirit transmisă celor care îl privesc. Maradona a fost cel care te-a făcut să iubești fotbalul chiar dacă tu îl detestai înainte. Pe 30 octombrie1960, într-un cartier sărăcăcios din Buenos Aires situat pe lângă malul râului Matanza, a văzut lumina zilei Diego Armando Maradona. Așa își încep astăzi toți cei care vor să scrie câteva cuvinte despre acest fenomen. America Latină este o lume specială și nu este înțeleasă de către cei aflați în Europa. Există o discrepanță uriașă între cei bogați și cei săraci, dar sistemul este democratic. Mă întreb uneori la ce ajută în aceste societăți un astfel de sistem ? Nu sunt nici pe departe un fan al dictaturilor militare care în America Latină, ca și în Africa, și-au câștigat locul cumplit în istoria lor, dar măcar o combinație între democrație și socialism nu cred că ar dăuna prea mult. Practic, pe hârtie este democrație, dar în realitate cei bogați îi asupresc pe cei săraci și își doresc ca ei să rămână în acest stadiu. O nomenclatură mai rea ca în dictatura clasică. Astăzi, cartierul în care s-a născut Maradona arată îngrozitor. Îmi închipui cum arăta în anul 1960. Îți dă impresia unei ruine. Casele sunt din cărămidă și neterminate, cu garduri din tablă ruptă și ruginită. Pe străzi, ici colo, zărești niște cai care pasc, iar in jur este plin de gunoaie. Cartierul Villa Fiorito este un loc în care nu ți-ai dori să fii nici măcar câteva minute ziua, darămite noaptea. Este una dintre cele mai periculoase mahalale din Argentina, aici își fac veacul numeroase bande. Pe străzi zărești și copii cu arma în mână care se pozează astăzi pe rețele de socializare. Ce perspective are un tânăr într-un asemenea cartier?

Familia lui Maradona s-a mutat în altă zonă a țării, dar începutul este întotdeauna fundamental în viața unui copil. Cred că alegerea este simplă în astfel de cazuri. Ori te apuci de sport, ori devii un traficant de droguri. Ajungând, totuși, în alt mediu, puțin mai diferit, încă de când era copil de mingi s-a făcut remarcat și a debutat la o echipă de juniori, la Argentinos Juniors, numită micile cepe. Informațiile sunt publice și nu vreau să vorbesc aici ca și când s-ar fi consultat celebra Wikipedia. Aici vorbim, așa cum am spus, de un om care prin exemplul său a inspirat generații întregi de tineri.

Toți vorbesc astăzi despre cariera strălucita a lui. Și da, au dreptate. În 1984 face o alegere care îi va marca, în sens pozitiv, întreaga viață. Alege Napoli, unde va face istorie. Maradona a schimbat orașul Napoli din toate punctele de vedere. A dat putere sudului în acest sport care era dominat de echipele din nord. Generații întregi de napolitani l-au divinizat și încă o fac pentru eroul lor. În ceea ce privește echipa națională, a reușit suprema performanță de a ridica trofeul de campion mondial deasupra capului la competiția desfășurată în Mexic.

În anul 1990, când a avut loc Campionatul Mondial de fotbal din Italia, România a avut un meci terminat la egalitate cu Argentina lui Maradona. Misiunea de a-l marca i-a fost încredințată lui Iosif Rotariu. Sunt memorabile câteva ciocniri între Maradona și Hagi al nostru. Două numere 10 care se ciocneau la mijlocul terenului pentru fiecare balon.

Vreau să las comentariul sportiv pentru specialiști și să mă refer puțin și la viața sa. Sigur că unii vor spune că Maradona nu reprezintă un exemplu din cauza consumului de droguri. Chiar după meciul cu Grecia de la Campionatul Mondial din USA este trimis acasă. Dar cine suntem noi să judecăm? Dacă tocmai efectul acestei glorii te împinge la asta, așa cum s-a întâmplat și cu Elvis? Oare creierul unui om este pregătit să primească șocuri atât de mari? Unii îi spun tristețe, alții depresie, alții nebunie. Poate nu poți gestiona ceea ce ai devenit brusc. Dintr-o dată ai totul la picioare și poate ajungi să te sperii în oglindă de tine. Și poate chiar începi să nu te mai iubești. Este, firește, o iluzie, dar se întâmplă.
Creierul uman nu este pregătit. Să iei acum un om din mahala și mâine să îi pui totul la picioare și să îl transformi în zeu, este prea mult.

Niciodată nu voi critica nici o atitudine a acestui mare sportiv, considerată de alții deplasată sau excentrică, pentru că nu este voită, ci impusa de o realitate cruda. Cum am auzit vestea morții lui am refuzat să mă uit la perdeaua aceasta de fum din media. Mii de imagini cu el dând un gol superb sau ridicând un trofeu. Apoi avem nelipsiții comentatori care vorbesc și toacă în gol. Aceste plânsete din mass-media lipsite absolut de profunzime și oferite publicului doar să fie bifată și această activitate. În schimb, am ales să revăd ceea ce văzusem cu mulți ani în urma. Este vorba despre un interviu făcut de Maradona, pe 28 octombrie 2005, cu Fidel Castro pe care îl admira cu toată ființa. Îl recomand cu căldură ca să înțelegeți cine este cu adevărat acest om. Lăsând la o parte primele vorbe frumoase adresate unul altuia am analizat tot ce se întâmpla cu Maradona în cadrul acestui interviu. Sigur, avem în față un dictator care a dres, care a făcut, dar acolo nu era Maradona, ci doar Diego, un om născut într-o mahala care de mic auzise despre ce făcuse acest om. Probabil i-a citit ideile pe care le promova și la care cu siguranță a aderat și el. Sigur că este exact ca la noi în Europa. Să zicem că te nășteai în Italia, în sud, într-o familie săracă și vedeai cum sunt tratați părinții tăi, cum nu ai acces la școală. În zonă pot exista doar câteva familii bogate care au afaceri cu măslini unde toată comunitatea ta lucrează într-un soare cumplit pentru puțină mâncare și nu ai bani nici măcar să emigrezi în America. Când auzi ideile comuniste este un rai pe pământ. De unde să știi tu că ele sună frumos doar acolo într-un tratat și nu în practică? Cred că așa s-a întâmplat și cu Maradona. A intrat la acest interviu foarte emoționat, cu ochii aproape mereu umezi, având pe el un tricou cu Che Guevara. Era, în acest interviu, Diego, omul dintr-o mahala din Buenos Aires și atât. Un om care își întâlnea speranța, în carne și oase, din tinerețe, de care se agățase, poate cu dinții, în marea luptă a supraviețuirii pământene. Fidel Castro, un expert al discursurilor și familiarizat cu camerele de luat vederi a încercat să tempereze emoțiile și i-a spus că discutăm despre ce vrei tu să discutăm. Diego îl întrebă de ce se spune că America Latină are totul și nu are nimic? Doamne, și Fidel răspunde incredibil „Pentru că unii s-au balcanizat”. Apoi se aduce în discuție personalitatea lui Che Guevara, iar Fidel îl laudă ca a fost doctor onest și un adevărat marxist leninist. La un moment dat, se vorbește despre aceste idealuri și că ele trebuie să rămână întipărite undeva. Și Maradona îl întreabă: „Așa ca un tatuaj?” Și Fidel răspunde: „Da, ca un tatuaj”. Atunci Maradona se ridica și îi arată tatuajul său cu Fidel Castro făcut pe gamba stângă. Când privește tatuajul, Castro îi spune că e o mare onoare pentru el. În toate acestea, gestica, mimica lui Maradona, arată clar bucuria că se află acolo. Așa cum spunea, pentru el Fidel Castro este Dumnezeu, el se afla în fața idealului în carne și oase. Nu era prima dată când se întâlneau, dar acum parcă era altceva. Apoi, sfârșitul este absolut fantastic, când Fidel Castro se dezbracă de haină și i-o face cadou marelui fotbalist: Diego Armando Maradona, „El Pibe D’Oro” sau „Butoiașul atomic”, cel care cucerise o lume întreagă și care se bucura ca un copil când primește cadoul de ziua lui sau de Crăciun.

Însă, este incredibil cum unii încearcă să arate că sunt mai corecți decât Dumnezeu, care este iertător. Săracii, în ateismul lor pe care nici măcar nu îl înțeleg, chiar dacă pozează în mari intelectuali, cred că dacă ucid prin cuvinte ajung undeva. Bineînțeles că ei se apără spunând că sunt corecți. Ba că a fost toată viața un drogat, că a trișat tot timpul și prin gestul acela în meciul cu Anglia numit „Mâna lui Dumnezeu” s-a descalificat în rândul sportivilor, ba că nu are trofee la fel de multe ca nu știu ce alt sportiv. În momente din acestea, când nu ai în față un criminal nazist, ci o legendă nu te apuci să despici totul pentru că nu își are rostul. Ce credeați că lumea s-a trezit ieri și nu știa cine este Maradona și ce greșeli a făcut în viața și că nu a fost un sportiv corect? Atât timp cât nu a fost pedofil, violator, criminal de război, nu înțeleg această atitudine. Nu era momentul. Dacă toate acestea nu se știau, da eram cu toții uluiți, dar așa ce vrei să demonstrezi? Miliarde de oameni știau asta, dar, vedeți, ateismul ăsta nătâng le întrerupe unora conexiunile în creier și nu mai gândesc limpede. Ei având în loc de inimă o piatră de pe fundul întunecat al mărilor, nu știu ce înseamnă sentiment, iubire sau iertare care sunt propovăduite de creștinism. Eu sunt un uriaș într-un domeniu, să zicem, cu defectele mele, cunoscut în întreaga galaxie și vin unii jurnaliști pe care nu îi va mai ține minte istoria deloc și dintr-o țară neînsemnată și vor să arate cât sunt ei de corecți. Repet, omenirea știa toate aceste lucruri și înseamnă, deci, că de fapt era vorba despre altceva acolo. Era vorba despre moartea unei legende, a unei stări de spirit, a unui colac de salvare pentru generații întregi. Copiii s-au apucat de fotbal datorită lui Maradona și nu de droguri sau băutură. Le-a salvat viața din mahalalele acelea nenorocite în care fusese și el și ghici ce, acei copii nu au trișat fotbalul lovind balonul cu mana. Păi și acum plângem după Elvis, care în concepția unora era un drogat? Sau plângem după Hemingway că s-a sinucis ? Sau după un mare poet român care era bețiv ? Din fericire, însă, acești oameni valoroși vor rămâne așa toată moartea lor și ceilalți mai nimic.

Într-o zi de 25 noiembrie, Diego Armando Maradona a părăsit scena vieții. Tot în aceiași zi, dar cu patru ani în urmă, murea și idolul său Fidel Castro. Fotbalul a devenit, datorită lui, o stare sufletească aparte, iar mesajul transmis generațiilor viitoare a fost de a nu renunța la speranță și vise niciodată. În filmul făcut de marele Kusturica, rămâne întrebarea esențială a lui Diego: „Emir, știi ce jucător aș fi fost dacă nu luam cocaină?”. Da, probabil un extraterestru al fotbalului.
Drum lin către stele, Zeule Diego!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Drum lin către stele, Zeule Diego!”