Dumnezeu nu are, dar are de unde

Spun românii: “ți-am luat vorba din gură”. De-acolo încep cărțile. O vorbă e o poveste, o vorbă dusă mai departe devine carte. Ce ne-am fi făcut dacă la început nu ar fi fost Cuvântul?
Și totuși, nemernici și nepricepuți au atentat zi de zi și noapte de noapte la frumusețea și puritatea Cuvântului. De ce? Au crezut că-L pot desproprietări pe Dumnezeu. Au crezut că au șanse de a fura Pământul. Unde să fugă de El?

Dumnezeu e Creatorul Universului, al Vieții. Unii cred că s-au născut dintr-un râgâit de nisip, upgradat la stadiul de amibă și parameci. Iar de acolo până la maimuță n-a mai fost loc decât de-o banană. A scăpat Houdini de lanțuri sau lanțurile s-au plictisit de obsesiile lui Houdini?

Ideologi și critici literari de vremuri recente s-au tot jucat cu tâlcurile cuvintelor, dar nu pentru a le glorifica libertatea ci pentru a le îngrădi în meschinării lumești. În ale criticii, pe lumea asta avem părerologi, niște babe care filosofează grijile pe banca din fața porții, și păreriști, specialiști în ale părerilor, adică de carieră.

Un astfel de specialist a fost și francezul Roland Barthes, profesor, critic literar și ideolog care a conferențiat și la București. Barthes nu i-a pus cruce autorului, ci a încercat să-i subtilizeze hangerul și să-l lovească pe la spate. Textul a fost explicat ca fiind un amalgam de voci, de noime care se tolerează sau se împotrivesc. Noime care însă și-au pierdut ‘puterea dumnezeiască’. M-aș fi așteptat din partea dumnealui la un plan de eliberare, de curățare de balast. Barthes a preferat însă să se înscrie într-un lung șir de manipulatori de idei, jonglând ideologii și mitologii. Scamatorindu-se. Autorul a fost definit ca instrument al muzelor, după cum bate vântul. Dacă muza de serviciu ar avea o zi în care nu i-ar plăcea cum îi șade părul, ce s-ar mai alege atunci de poveste? E drept că pe muzele unora le-a trimis tac-su lor la capre. Zicea Barthes: “Odată ce autorul a fost îndepărtat, intenția de a descifra textul intră în derizoriu. A impune unui text un Autor înseamnă a-l limita, a-l sorti unui sfârșit, a-l înmormânta.” Criticul a propus un act revoluționar (ne-am lămurit în decembrie 1989 despre ce vorbeau deștepții ăștia): negarea lui Dumnezeu și a noimelor sale în toate cele trei ipostaze: rațiune, știință, lege. Roland Barthes și-a încheiat eseul prin care a refuzat să fie asemenea lui Dumnezeu anunțând nașterea cititorului, cu prețul vieții autorului. Și iar își râde Dumnezeu în barbă. Care cititori? Ideologiile fără fond au născut aberații literare care altfel cu greu ar putea fi explicate. Unde sunt cititorii aceia inteligenți, înnobilatori de text?

Dumnezeu rămâne în text. Nimeni nu poate desprinde Creația de Dumnezeu, de Autor. Încercând să scape de autor, ideologi de ieri și de azi și-au decretat zeificarea. Cei care au îmbrățișat astfel de idei, cei care scriu dar nu fac literatură n-au câștigat nici măcar un zbor deasupra unui cuib de matracuci.

Ne spun globaliști de toate mizeriile morale că ne-au prescris o doză de ‘a nu avea nimic și a fi fericiți’. A nu avea nimic înseamnă a visa la multul sufletului și al minții. În limbaj dumnezeiesc. Gândesc miliardarii propunerilor necuviincioase la fel? Păi, să vedem puterea exemplului! După ce toți miliardarii își vor fi folosit averile pentru îndreptarea relelor prin care tot ai au făcut bani, atunci să aibă tupeul să le ceară și săracilor să se bucure de lipsa lor de bucurie. Bogații ultimilor ani și-au dat banii pe băutură, droguri, curvărisăreală, baluri mascate în castele din Carpați. L-au supărat până și pe bătrânul Jules. Au alimentat viciilor lor și în cei săraci. Se mai miră cineva de ce se întâmplă cu politica?

Dumnezeu e Creatorul Lumii. Dumnezeu a creat un spațiu. Că ne place, că nu ne place, spațiul acela a fost înzestrat cu tâlc. Descoperim mistere în fiecare zi, dar oare le și inventăm? Asta nu înseamnă că Dumnezeu și-a cheltuit toate tâlcurile, iar noi ne învârtim în cerc ca titirezul. Ne-a înzestrat cu suflet/emoție și cu creier/rațiune, ne-a făcut după chipul și asemănarea Sa, avem deci puterea de a crea, de a înfrumuseța, de a continua binele pe care l-a văzut Dumnezeu în Lume încă de la Facere. Din păcate, pentru că o clică de netoți a vrut să fure ce a fost dăruit tuturor, asistăm astăzi, iar, la căderi asurzitoare de imperii.

În literatură a rămas însă și cetățeanul Ovidiu, exilatul de la Pontul Euxin. Ovidiu nu a creat un spațiu pentru Metamorfoze, ci s-a declarat, cu umilință, doar povestitor. Le-a cerut îngăduința puterilor cerești de a se folosi de spațiul creat din haos și de a-l face de poveste.
Din lut venim, dar ce poveste!