Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

După „Guvernul Meu”, „Serviciile Mele”, „Sistemul Meu”, „Premierul Meu”, „Justiția mea”, Klaus Iohannis are, în fine, și „Jurnaliștii Mei”

În 30 septembrie 2019, președintele „rezist” al României, Klaus Iohannis, cerea public și obținea demisia șefului Direcției Anti-teroriste (DIICOT), procurorul Felix Bănilă. Cererea avea două motive: unul oficial (eșecul DIICOT în cazul Caracal) și unul neoficial (Bănilă fusese propus de fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader). Iohannis nu era șeful lui Bănilă, nu avea atribuții în demiterea procurorilor. Bănilă și-a dat demisia, iar poporul a înțeles din asta că șefii lui Bănilă (șeful Parchetului General, Bogdan Licu, Consiliul Superior al Magistraturii, Dumnezeu ș.a.) nu au avut o valoare mai mare decât a unei glugi de coceni. În 19 noiembrie 2019, Iohannis transmitea invitații nominale pentru opt jurnaliști de la Europa FM, Antena 3, Adevărul, România TV, B1 TV, HotNews, TVR și Pro TV, la o dezbatere „cu circuit închis” și cu aplaudaci. Iohannis nu era șeful acelor redacții din mass-media, nu avea atribuții în selectarea jurnaliștilor pentru dezbaterile private ale unuia care se dorea în continuare președinte al României. Șefii de redacții și direcțiunile s-au înclinat, însă, în fața acestei umilințe, iar poporul a înțeles din asta că șefii oamenilor de mass-media invitați de Iohannis nu au avut o valoare mai mare decât a unor glugi de coceni. După „Guvernul Meu”, „Serviciile Mele”, „Sistemul Meu”, „Premierul Meu”, „Justiția mea”, Klaus Iohannis are, în fine, și Jurnaliștii Mei.

Au strălucit în acest episod

… de tristă amintire, care nu are nicio legătură cu libertatea de expresie, Televiziunea Publică (TVR, instituție plătită din bani publici, slăbită în ultimul timp de exersarea jurnalismului de tip „haștag rezist” și care nu a fost în stare să medieze o dezbatere publică între candidații Klaus Iohannis – Viorica Dăncilă) și Radu Tudor (Antena 3), cel care, după demiterea procurorului Bănilă direct de la președinție, scria că „Iohannis marchează atât instituțional, cât și politic”: cum ar veni, în România contează de care parte a zidului de la Cotroceni te afli când „marchezi”. Un astfel de aforism primitiv nu putea fi făcut decât din curtea palatului Cotroceni și asta, fiindcă „analistul” Radu Tudor sfida elementarul fapt că Iohannis și Bănilă aparțineau unor Puteri pe care Democrația le vrea separate.

Postul de televiziune Antena 3

… s-a impus în ultimul timp prin faptul că, în amalgamul de website-uri finanțate Soros care plutesc pe Dâmbovița, era o alternativă la informația cenzurată: altfel spus, o bună parte a consumatorilor de presă așteaptă de la Antena 3 tot ceea ce Divizia Presă și fătucile de la manutanța Diviziei Presă (cele care stochează, șterg sau folosesc pentru manichiură, tot ceea ce nu poate fi publicat în materie de politică, religie, sex, abuzuri prezidențiale, servicii, abuzuri în Justiție, Soros, DNA, Kovesi, migrație, abuzuri ale unor „elite” UE șamd) evită să dea publicității: prin cenzură, prin auto-cenzură, prin acoperiți din presă cu funcții de conducere în redacții, prin spaimele pentru siguranța zilei de mâine. Faptul că un „analist” de la Antena 3 a consimțit să ia parte (trăgând după el în jos prestigiul instituției media) la o nedeclarată ceremonie de încoronare a lui Klaus Iohannis, cu puțin timp înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale, a fost desigur șocant pentru unii telespectatori fideli. Pe lume există, însă, și șocuri mai mari: de la distanță, Radu Tudor seamănă a Antena 3, dar de aproape, seamănă a jurnalist rezistent.

Să trecem la exemple

Trecând la exemple, să amintim că un „analist” de la Antena 3, Radu Tudor, vine la un eveniment privat al președintelui Iohannis și, după o introducere de cca jumătate de hectar (timp în care Iohannis a dat o fugă până în Italia, a cumpărat o poșetă pentru doamna Carmen și a revenit) a avut și o întrebare, cu un îndemn de activist: „(…) să punem în planul întâi, împreună, războiul împotriva incompetenței, împotriva leneșilor și a indolenților care după 30 de ani nu au fost în stare să dea țării un spital și o autostradă completă”. Altfel spus, Radu Tudor îndeamnă pe unul dintre „leneși” să meargă împreună cu Antena 3, la un război împotriva leneșilor. Îndemnul tovărășesc la luptă pentru autostrăzi și pentru stârpirea leneșilor era făcut într-o țară în care, ani de zile asfaltatorii români au fost arestați pentru „corupție” la DNA, în care guvernul a fost „fracturat” permanent de președinte fiindcă nu era PNL, în care multinaționalele au făcut treabă de mântuială și în care președintele închiriază avioane private și se cazează la hoteluri de 3500 dolari pe noapte.

Același Radu Tudor, către același Iohannis

… în aceeași seară din noiembrie 2019, avea o întrebare care apărea înrudită cu starea Vremii, nu cu realitatea dată de vreo Lege: „Ați avut un discurs primit cu foarte multă căldură în ianuarie 2015, la sediul CSM, și o să vă întreb de ce atât de puține sancționări ale abuzurilor (în Justiție-n.n.) din partea dumneavoastră?”. Practic, din întrebare ar rezulta că marele analist Antena 3 îl invită pe candidatul Iohannis la imixtiuni în treburile Justiției: altfel, ce „sancționări” are Iohannis la dispoziție, în afară de a reduce 5% din salariul Statului paralel, pe trei luni? Cum era de așteptat, „analistul” Antena 3 a fost incapabil să întrebe, în schimb, de ce Iohannis nu a dat publicității Hotărârea de CSAT prin care s-a creat cadrul pentru protocoalele Serviciului Român de Informații cu Justiția și pentru abuzurile invocate, un act oficial, secretizat de Iohannis.

O ultimă întrebare

… a „analistului” Tudor s-a referit la „pericolele din Est” și este o mostră autentică de discurs „rezist” care, cu minuscule diferențe, poate fi auzit la toți roboțeii globaliști ce susțin transferul de suveranitate a statelor UE către Bruxelles. „Trăim într-un mediul din ce în ce mai complicat, foarte puțină lume conștientizează ce mare pericol vine de la Est, care se manifestă prin manipulări, prin fake news, printr-un război hibrid, prin atacuri cibernetice, printr-o formă de manipulare a maselor, care sunt stimulate în mod fals către un patriotism, să spunem, nereal, către curente suveraniste și fals naționaliste, care de fapt maschează niște sentimente antieuropene și antioccidentale”, a spus cu seninătate „analistul”. E greu de crezut că Radu Tudor poate să enunțe diferența între „fals” și „real” naționalism. Orice copil din România i-ar spune „analistului” că este „român”, nu „globalist” sau „european”- atuynci, unde este „falsul” naționalism? În același timp, este imposibil de explicat de ce oameni de la Antena 3 au ajuns să creadă că suveranismul ar fi un „pericol”, odată ce suveranitatea României este înscrisă în Constituție?

Radu Tudor, un picior în Antenă, altul în Fake News

Dealtfel, reflexe „rezist” sunt prezente frecvent în cugetările „analistului” Tudor. Există, desigur, un „pericol în Est” pentru România, dar omul de la Antena 3 nu a menționat niciodată cealaltă semnificație a sa: faptul că „la adăpostul” aceluiași concept a fost construită și rețeaua sorosistă în România, începând cu anii 90. În plus, unul dintre exportatorii importanți de globalism și federalizare în estul Europei și pilon NATO, Germania, face azi afaceri cu „pericolul din Est”, cu Rusia, fapt evitat de „analistul” de la Antena 3. Radu Tudor trebuie să își actualizeze datele, altfel intră în Fake News. Germania nu plătește pentru protecția militară americană și încă este rugată de SUA să achite contribuțiile către NATO. Dacă o strângere de mână, care l-a umezit pe Radu Tudor când s-a întâlnit cu Secretarul General NATO Stoltenberg, nu poate fi completată cu astfel de informații, atunci „hanalistul” Antenei 3 intră la Fake News. Faptul că Radu Tudor publică „interesante” articole care preiau un vechi clișeu al moașelor lui Soros (statele europene se depopulează, deci intuitiv trebuie încurajată migrația ilegală spre UE dinspre Africa și Asia) este un alt reflex rezist al „hanalistului”. Culmea este că imaginea articolului „Europa de Est se îndreaptă către o criză demografică” sugerează că naționaliștii Donald Trump (SUA) și Viktor Orban (Ungaria) ar fi responsabili. Dacă Tudor și Antena 3 nu precizează că ONGuri finanțate Soros sunt cele care au militat agresiv pentru impunerea avortului pe întreg teritoriul UE (exceptând poate, Irlanda de Nord), atunci Tudor și Antena 3 intră la Fake News. Astfel de exemple pot continua, cu omul adevărurilor parțiale, Radu Tudor, care este atât de cultivat de redacția Știri Antena 3.

Spre deosebire de România

…transformată de administrația Klaus Iohannis într-un spital de boli nervoase, Marea Britanie își respectă statutul de Democrație până la ultimul actor implicat: de la politicieni până la presă și alegători. În 19 noiembrie 2019, în Regat a avut loc prima confruntare electorală televizată, înainte de alegerile din decembrie, care a opus candidații principalelor partide din insulă: Boris Johnson (aka BoJo, Conservatori) și Jeremy Corbyn (Laburiști). Marea Britanie este o țară normală: înainte de pauza de publicitate, BoJo și Corbyn și-au strâns mâinile în semn de respect, încurajați de moderatorul canalului de televiziune ITV, Julie Etchingham, și au promis că vor lupta pentru „politici curate”. Mai mult, a fost dat publicității și rezultatele unui sondaj efectuat printre telespectatori, care l-au dat câștigător pe Bojo, 51%, în preferințele publicului. Ce avem în România?

În România, candidatul Klaus Iohannis

… a refuzat orice confruntare electorală cu candidatul PSD, Viorica Dăncilă, ignorând faptul că o astfel de întâlnire nu este „opțională”, ci este o obligație decursă direct din respectul pe care ar trebui să îl poarte electoratului. Astfel, fără confruntări ale celor doi candidați, românii sunt îndemnați azi de grupurile „rezist” sau de strategi din umbră, ca să aleagă orbește, o fantomă: este vorba de Klaus Iohannis, cu sediul în Palatul Cotroceni, care este parfumat zilnic de o mână de umili din Divizia Presă, sau criticat de presa independentă pentru derapajele sale incredibile de la principiile democrației. Trufia candidatului PNL Iohannis (potrivit presei, cercetat în 17 dosare, cu un dosar încă în lucru la Parchetul General) a distrus solemnitatea unor alegeri care sunt importante pentru țară. Această solemnitate a fost și mai mult avariată prin inițiativa Președinției de a chema 8 jurnaliști care să-i ridice întrebări la fileu, cu răspunsuri din care nimeni nu a aflat nimic.

După părerea mea

… din dialogul Radu Tudor – Klaus Iohannis, au rezultat două lucruri: întrebările „analistului” Tudor adresate lui Iohannis au fost mai inutile decât un ciorap ud și, în plus, „analistul” stăpânește foarte bine (probabil, datorită manevrelor militare la care a luat parte) arta disimulării în teren și la redacție.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „După „Guvernul Meu”, „Serviciile Mele”, „Sistemul Meu”, „Premierul Meu”, „Justiția mea”, Klaus Iohannis are, în fine, și „Jurnaliștii Mei””

  • Radu Tudor, un analfabet rezist făcut mare de Antena 3. 😎

  • Ca
    „Guvernul Meu”, „Serviciile Mele”, „Sistemul Meu”, „Premierul Meu”, „Justiția mea”, …, și „Jurnaliștii Mei” nu-s ale mele , ci ale lui Frau Merkel , in vecii vecilor ….

  • Ca
    <> nu-s ale mele , ci ale lui Frau Merkel , in vecii vecilor ….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *