CCR a anulat întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României. Guvernul va stabili noua dată a alegerilor, iar procesul electoral va fi reluat în integralitate

E de fapt ce își dorește toată România: Libertate

 

Eu m-am întors de la miting.

Acum câteva observații ”la cald„.

În București a fost multă lume. Este încă multă lume în stradă. Vorbim de un miting de câteva mii de persoane.

Din primul moment când am ajuns la Universitate am sesizat o problemă: erau două mitinguri (și se vorbea de un al treilea, al Dianei Șoșoacă, la Victoriei).

Un miting era cel al AUR-iștilor. Destul de bine organizați, fără să aibă însă simboluri de partid (ceea ce e meritoriu).

Un alt miting era al ”gărzii vechi” de oameni care tot protestează pe teme mai conservatoare: Diplan, Chitic, Capsali, Hitter și atâția alții, dar și, cu voia dumneavoastră, ultimul de pe listă, subsemnatul.

Între cele două mitinguri exista un spațiu, soi de zonă demilitarizată.

Fiecare era cu scandările sale. Fiecare cu discursurile sale.

Aș fi zis că mitingul e ratat, dacă nu aș fi văzut cum brusc piața se umple de o altă lume.

O lume foarte pestriță: de la cupluri de hipsteri tineri, la cupluri de persoane vârstnice, familii, corporatiști mai stingheri (nu era chiar mitingul lor și….lume de cartier).

Ca om ce stă în Balta Albă de deja 11 ani de zile, iar în acești ani am fost de multe ori la miting, pot spune că a fost prima dată când am simțit că sunt înconjurat de oamenii mei, din cartier, la miting.

De obicei mitingurile erau destul de bine clasabile social/politic. Și am fost la mitinguri hipsterești, am fost la mitinguri de partid, mitinguri de fițoși monarhiști, mitinguri de sindicaliști.

Acum era un miting al….poporului. Știu, sună comunist, dar asta e.

Ei, oamenii ăștia care evident nu aveau prea multe în comun între ei, au ocupat vidul dintre cele două mini-mitinguri (de partid și conservator) și le-a înghițit. Și, slavă Domnului!, le-a digerat….

Brusc am devenit un singur miting, al tuturor bucureștenilor: și cu fițe și fără fițe, și cu arfe și fără arfe, și cu studii, și fără studii…

Un miting care vrea doar atât: Libertate.

E de fapt ce își dorește toată România: Libertate. (Sursa: Facebook. Bogdan Duca)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *