E un caz-școală ce i se întâmplă doctorului Răzvan Constantinescu sau judecătoarei Mădălina Afrăsinie

Acum ceva vreme, când am terminat eu cu media și advertisingul și am început să învăț despre HR, sisteme de evaluare, tehnici de interviu, testări și alte cele, una din primele chestii care m-au șocat a fost despre testele de inteligență date la intrarea în multinațională. Și despre cum se exclud oamenii din capul locului și mai ales de ce.

Astfel, în mod logic, candidații care scoteau punctaj sub un anumit prag la testele astea de inteligență erau excluși. Mă rog, să zicem că e de înțeles. Dar ce a fost neobișnuit să aflu era că și cei care scoteau rezultate excepționale, aflate și ele peste un anumit prag, erau aruncați în decor. Șocant, nu? Ai avea senzația că succesul e direct proporțional cu IQ-ul și că organizațiile astea uriașe caută să atragă tot felul de oameni hiper-inteligenți pe care să îi pună la treabă.

Nu. Explicația pe care am primit-o a fost năucitoare: ce sare peste un anumit punctaj la IQ ne poate ridică probleme pe care nu le putem controla. Ăștia sunt oameni care ne dau de furcă, care ridică întrebări, care sunt mai greu de aliniat și disciplinat. Sunt creativi, sunt curioși, descoperă, creează. Noi avem nevoie de oameni care se pot adapta la sistemele noastre, nu de unii capabili să creeze sisteme. Dacă ăștia se apucă să creeze sisteme, mecanisme și proceduri rezultă un haos greu de controlat până și de aia de la headquarter, care abia știu unde e România pe harta. Deci, pas.

Mi-am amintit de povestea asta după ce o prietenă a fost blocată pe Facebook pentru 30 de zile pentru publicarea unor citate. Platon, Aristotel, chestii inteligente și profunde. Sistemul a tras-o pe dreapta. Așa cum, de la o vreme încoace, sistemul ne trage pe toți pe dreapta. Toți care avem idei, care observăm lucruri în profunzime, care sîntem capabili să analizăm, să facem previziuni, toți cei care gândim împotriva curentului propagandistic din ce în ce mai evident, care punem întrebări incomode despre ce se întâmpla și avem abilitatea de a vedea limpede care sunt intențiile sistemului și încotro ne îndreptăm.

Propagandiștii sau securiștii plantați prin presă ar spune că e salutar ce ni se întâmpla, că noi suntem conspiraționiștii care propagă fake news și e foarte bine că suntem marginalizați. Propagandiștii și securiștii care își fac veacul pe aici încearcă să acrediteze și ideea că avem clase cât trenul și școală puțină, ăsta fiind motivul pentru care nu mâncam gogoșile lor sleite.

Eu aș ține un pariu că dacă noi, cei recalcitranți, marcați cu red flag, ne-am apucă să aberăm despre Lupul dacic, castelul din Carpați, tunelele de sub Bucegi, operele nescrise ale lui Pavel Coruț și alte cele nu am păți absolut nimic. Pentru că nu despre fake news e vorba aici, ci de cu totul altceva.

Este cu atât mai contrariant cu cât noi, cei cu idei crețe, nu suntem nici influensări, nu apărem la televizor, nu suntem cantăreți, actori, nu avem vizibilitate. Suntem niște oameni care știm niște lucruri, altele decât balivernele plătite la greu de guvern. Deci persoane fizice cum ar veni, insignifiante în economia lucrurilor.

Cu toate astea sistemul propagandistic global are treaba cu noi, furnicile.

De ce așa? Pentru că noi suntem ăia care ne-am prins de mișcările lor, pentru că suntem greu de manipulat, pentru că încurcăm sistemele și procedurile, pentru că suntem inteligenți, o formă de inteligență care ne ajută să vedem profunzimea lucrurilor și să combinăm planuri și perspective: material, spiritual, afectiv, emoțional. Suntem ăia respinși la interviu care nu au loc pentru că încurcă. Îmi amintesc de un test, de asta la care m-am dus cobai, și am făcut-o varză pe psiholoagă, săracă, i-am dat toate scalele peste cap. De asta sistemul se opintește să ne închidă gură, pentru că ceea ce știm și ne-am prins că se face cu noi e periculos să fie aflat și de alții.

Aici aș avea totuși o remarcă. Imensa majoritate nu dă doi bani pe libertate, pe morală, pe principii. Voi ați observat că a dispărut din vocabularul nostru “pe cuvânt de onoare”? Când ați folosit ultima oară sintagma asta? Exact!

Deci, noi, o minoritate exotică, facem gălăgie degeaba. Majoritatea se preocupă de cu totul altceva și nici nu văd sensul în a face ceva pentru ei. Când omul nu vrea să vadă sau e orbit de lăcomie sau beat de putere și în delir de grandoare trebuie lăsat în pace. Acolo numai Dumnezeu mai poate lucra, deci să-L lăsăm să își facă treaba în liniște.

În sensul ăsta, e un caz-școală ce i se întâmplă doctorului Răzvan Constantinescu sau judecătoarei Mădălina Afrăsinie. Faptul că e împiedicat să își mai exercite meseria sau doamna este chemată la ordin pentru că ambii au avut opinii care nu au plăcut sistemului globalist este regretabil și neplăcut. Dar ce este înfricoșător, și nimeni nu pare să observe, e altceva: nimeni din corpurile profesionale din care fac parte nu scoate o vorbuliță despre ce li se întâmpla. Toți așa-zișii profesioniști, eroii în halate albe, tac și asistă la ce i se întâmpla unui coleg, pentru că a avut curaj să exprime niște dubii. Toți eroii în halate albe nu au nicio problema cu impunerea unui act medical împotriva voinței pacientului. Oamenii au alte probleme serioase: mai puține excursii și călătorii cu sponsorizări de la Big Farma, mai puțini bănișori din studii, din sponsorizări de conferințe, avioane și toate cele, nada șpagă că nema pacienți. Amenințările cu pierderea locului de muncă nu sunt de colea, în fond și la urmă urmei mulți au încasat sute de milioane pe lună cu zero pacienți văzuți pentru că na, covid, s-a închis spitalul. Alții au tras de nu mai știau cum îi cheamă cu buletinul în mâna. Fiecare cu ce îl doare.

Dar per total, dintr-o comunitate profesională care numără zeci de mii de profesioniști numai unul se ridică și zbiară pentru că restul sunt ascunși sub pat, iar asta e înfricoșător și ne arată unde stăm. Dacă în sistemul medical problema s-a rezolvat cu bani, în mass-media cu niște zeci de milioane i-au cumpărat pe majoritatea cu tot cu ambalaj, ce faci cu ăștia neadunați care s-au prins cum merge treaba? Înfigi în ei un red flag ca în niște momâi și pentru orice raport îi reduci la tăcere și scapi de probleme. (Magdalena Radu)