Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Eduard Novak, prima zi la Jocurile Paralimpice Tokyo 2020

Ministrul Sportului, Eduard Novak reprezintă România, ca sportiv, la Jocurile Paralimpice Tokyo 2020. „După două zile petrecute pe drum, îndeplinind formalități și familiarizându-mă cu regulile de aici, sunt în sfârșit acolo unde mă simt cel mai bine: pe bicicletă, în primul antrenament, pe velodromul de la Izu. Pe 26 și 27 august voi avea primele probe, iar până atunci folosesc timpul pentru a păstra forma bună pe care o am, atât fizic, cât și psihic”, a scris Eduard Novak pe Facebook.

Eduard Novak (44 ani) a cucerit medalia de aur la Jocurile Paralimpice din 2012, de la Londra, având şi două medalii de argint, la Jocurile Paralimpice de la Beijing 2008, respectiv Londra 2012. Palmaresul său cuprinde şi mai multe medalii la Mondialele de paraciclism. Recent, în 2019, a cucerit medalia de bronz la Mondialele de paraciclism pe şosea de la Emmen (Olanda), iar în februarie 2020, a obţinut trei medalii, una de argint şi două de bronz, la Campionatele Mondiale de paraciclism pe velodrom de la Milton (Canada).


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Eduard Novak, prima zi la Jocurile Paralimpice Tokyo 2020”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *