Clarificare comentarii:
Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!
Prin continuarea navigării pe acest site, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor Mai multe informații...
Pentru ca site-ul să poată fi folosit în cele mai bune condiții, vă informăm că sunt folosite tehnologii precum modulele cookie. Aceste module sunt utilizate pentru a asigura funcționalitatea și navigarea în siguranță pe site, pentru analizarea traficului, pentru a oferi funcții pentru rețelele de socializare și pentru personalizarea reclamelor. Este necesar acceptul dumneavoastră pentru a folosi în continuare aceste tehnologii pe site și pentru a continua navigarea pe site în condiții optime. Dacă nu sunteți de acord cu folosirea acestor tehnologii, vă rugăm să închideți această pagină. Simpla închidere a acestui mesaj și continuarea navigării sau derularea paginii sunt considerate considerate drept un accept din partea dumneavoastră. Vă mulțumim!
ne aflam in plin proces revolutionar, mondial, deci plenar.
ne aflam in plina metamorfoza, de la Natural catre Artificial.
–
Natura ajuta la echilibrarea acestei metamorfoze stalcindu-se pe sine insasi, tocmai daia felul in care va reactiona Natura va fi unul mai potent decat arata el azi, cu fiecare moment care trece va fi mai potent, pentru ca cu fiecare monet care trece metamorfoza se va adanci.
–
dincolo de istoria trecutului se manifesta istoria viitorului. cu toate ca ea a fost deja scrisa, nu se nghesuie nimeni s-o citeasca.
intre scrierea istoriei trecutului si citirea istoriei viitorului e de bun-simt sa se manifeste un echilibru.
de unde rezulta ca istoria clipei e de bun-simt sa fie tratata din perspectiva viitorului deja scris cu aceeasi consideratie cu care e tratata din perspectiva trecutului…pe alocuri inca nescris, insa scrijelit oricum in felul in care arata Realitatea.
–
Artificial VS Natural e esenta Revolutiei Mondiale, a Metamorfozei si e singura referinta a vremurilor. prin urmare e de bun-simt sa fie folosita, oricare ar fi ecuatia de miscare la care se refera.
–
astea sint Vremurile Maestrilor, pentru ca…actiunea a ajuns la Prasele.
asistam la Metamorfoza omului, iar in timp ce facem asta…ne metamorfozam, pesemne daia nici nu mai observam ce ni se intampla.
–
Metamorfoza omului ocupa tot Timpul!,
asa ca n-ar fi un dezechilibru daca ar ocupa si tot Spatiul.
–
Metamorfoza omului, adica Revolutia Mondiala, e un proces unic, irepetabil.
se intampla o singura data si…minune!, se intampla fix pe vremurile in care voi…sinteti paici!
barim minunati-va!
Elena Ceușescu a fost pur și simplu o nevastă, insa drama e ca Nicolae Ceausescu a vazut o si ca pe o Mama, si a vazut o asa pentru simplul motiv ca el se vedea pe sine insusi un Tata, in relatia cu Ro.
Ca nevasta, Elena Ceausescu n-ar fi ajuns niciodata nr 2, ea a ajuns asa pentru ca Nicolae ceausescu a vazut o ca pe o Mama,
poziție imposibil de sustinut de Elena Ceausescu, care, cel mai probabil, nu pricepea chiar nimic, adica absolut nimic! din…visurile lui Nicolae Ceausescu.